Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Uniunea Editorilor din Romania organizeaza editia a III-a a Premiului literar „Augustin Fratila”

Uniunea Editorilor din România (UER), sub egida Federaţiei Editorilor din România (FER), organizează, în perioada 25 august-27 noiembrie, ediţia a III-a a Premiului literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2013.

Premiul, în valoarea de 10 000 de euro, este acordat de compania Philip Morris Trading, care continuă astfel, pentru a treia oară consecutiv, parteneriatul început în 2012.

Uniunea Editorilor din România a preluat Premiul literar „Augustin Frăţilă” de la Asociaţia Casa de cultură, o asociaţie non-guvernamentală, non-profit şi apolitică, dedicată proiectelor culturale. Asociaţia Casa de cultură rămâne partener în proiect, alături de Editura ALL și Aqua Carpatica.

„Preluarea de către UER, sub egida FER, a Premiului literar „Augustin Frățilă” este, înainte de toate, un act de normalitate – UER și FER fiind organizații al căror scop principal este sprijinirea proiectelor culturale în interesul tuturor membrilor săi. Pe de altă parte, este un pas important pentru un premiu literar care și-a propus de la început să devină un proiect de referință în mediul cultural românesc”, a declarat Mario DeMezzo, Vicepreşedinte Uniunea Editorilor din România.

Premiul literar „Augustin Frăţilă”, ediţia a III-a, va desemna romanul anului 2013, conform unei selecţii făcute de critici literari (Alex. Ştefănescu, Tudorel Urian, Daniel Cristea-Enache) şi de cititori activi din mediul online.

Concursul se desfăşoară în perioada 25 august-27 noiembrie, după cum urmează:
– 25 august-26 septembrie – înscrierea participanţilor;
– 29 septembrie-17 octombrie – jurizare, etapa 1 – juriu de specialitate (critici literari);
– 20 octombrie – anunţarea celor 5 romane finaliste pe www.premiulagustinfratila.ro;
– 20 octombrie-25 noiembrie – jurizare, etapa 2 – juriu format din bloggeri;
– 27 noiembrie – evenimentul de decernare a Premiului literar „Augustin Frăţilă”- romanul anului 2013, ediţia a III-a.

Romanele câştigătoare ale Premiului literar „Augustin Frăţilă”, acordat de compania Philip Morris Trading sunt:
„Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu – romanul anului 2012
„Matei Brunul”, de Lucian Dan Teodorovici – romanul anului 2011

Parteneri media: Digi 24, Agerpres, Evenimentul zilei, Radio România Cultural, Observator Cultural, HotNews.ro, RFI România, Sapte Seri, bookblog.ro, Agenţia de carte, BookMag.ro, LiterNet.ro, Getica OOH.

Despre Augustin Frăţilă:

Augustin Frăţilă (1953-2010), scriitor şi cantautor, a fost un apropiat al lui Nichita Stănescu şi membru al Cenaclului de Luni. A publicat în cele mai importante reviste culturale, iar între 1995 şi 2010 a fost redactor-şef al Editurii ALLFA, departamentul de literatură al Grupului Editorial ALL.

Despre Uniunea Editorilor din România:

Uniunea Editorilor din România este o organizaţie patronală şi profesională, care desfăşoară numeroase programe în domeniul educaţional şi în cel cultural, urmărind derularea unor proiecte şi acţiuni în interesul membrilor, creşterea rolului şi forţei organizatorice, dezvoltarea de relaţii publice şi de parteneriate, gestiunea eficientă a fondurilor şi a resurselor.

Organizaţia reuneşte importanţi editori şi difuzori de cultură scrisă, care produc şi comercializează carte şcolară preuniversitară şi universitară, literatură română şi universală, carte pentru copii, lucrări destinate orizontului educaţional şi cultural, carte de învăţătură adresată tuturor vârstelor.

Anul acesta, Uniunea Editorilor din România sărbătoreşte 20 de ani de activitate.

Pentru mai multe informaţii legate de Premiul literar „Augustin Frăţilă”, acordat de compania Philip Morris Trading, ediţia a III-a, vizitaţi site-ul www.premiulaugustinfratila.ro sau pagina de Facebook www.facebook.com/premiulaugustinfratila.

Bucuresti, 13.08.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.