Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

United la 15 ani: peste 2500 de campanii de marketing si comunicare

United, agenție de publicitate full-service, aniversează 15 ani de proiecte pe piața din România. Cu peste 2500 de campanii de marketing și comunicare concepute și implementate pentru companii locale și multinaționale, organizații non-guvernamentale și instituții, United are o expertiză vastă pe piața românească.

United a organizat evenimente de lansare pentru mai mult de 50 de branduri, dintre care 12 centre comerciale. Agenția este unul dintre liderii în marketing-ul pentru centre comerciale în România, având experiență notabilă și în retail, real estate, turism, FMCG, servicii financiare. Pornind de la ideea că marketing-ul şi branding-ul sunt motoare ale profitabilității, United a conceput o metodă de branding proprie, numită 3D Brandsense®.

Pentru mall-uri, United a dezvoltat o metodologie proprie de marketing strategic, în vederea creșterii profitabilității: mallketing®. În portofoliul agenției intră inclusiv cea mai mare deschidere de centru comercial din afara Capitalei, cu 230.000 de vizitatori în primul weekend, la Maritimo Shopping Center din Constanța (2011). Totodată, United este prima agenție de publicitate full-service din România care a inițiat și organizat un festival internațional de scurtmetraj, Comedy Short Film Festival, în 2015.

În 2016, United are un plan de investiții de peste 200.000 de lei pentru dezvoltarea unor produse noi de marketing, realizarea unor studii de piață ample și implementarea unui program informatic complex de gestionare a activității agenției.

Agenția oferă servicii integrate: consultanță în marketing, creaţie, branding, producţie audio/video, digital, organizare evenimente B2B şi B2C, planificare şi media buying. Divizia de PR oferă, la rândul ei, servicii de strategie, consultanță, relații cu presa națională și locală, management reputațional, comunicare corporate și comunicare de criză.
 

„După 15 ani, am constatat la United că nu există ani buni şi ani mai puțini buni, pentru că fiecare a adus ceva, o premieră, o descoperire, o performanţă. 2015 a adus Festivalul Internaţional de Scurtmetraj de Comedie şi suntem prima agenţie de publicitate care organizează în România aşa ceva. Tot anul trecut, am pus bazele unui nou KPI de relaţii publice. În 2014, l-am adus pentru prima dată în România pe Bryan Berg şi am făcut la Plaza România cea mai mare construcţie de cărţi de joc din țară. În 2013, am colaborat pentru prima dată cu un mall din afara României – Nova Park din Polonia. În 2012, am inventat 3D Brandsense, metodologia noastră proprie de formulare a strategiei de brand. În 2011, am lansat Maritimo Shopping Center la Constanța. În 2010, am creat mallketing, o altă metodologie proprie de marketing strategic pentru mall-uri. În 2009, am avut primul nostru client internaţional pe relaţii publice, Autoritatea de Turism a Egiptului. Şi tot aşa… Când există pasiune pentru excelenţă, fiecare an aduce ceva nou şi bun. Iar asta ne motivează să ne autodepășim, an de an”, declară Dan Cîrstea, Managing Partner United.

În portofoliul United se regăsesc companii importante din România și din străinătate: Aedificia Carpați, AFI Palace, Altex, Anchor Grup, Autoritatea de Turism a Egiptului, Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică, București Mall, CardAvantaj, Carpatica Asigurări, Cetelem, Christian Tour, Clubul Presei Economice, Colliers International, Finexpert, Fundația Sfânta Irina, Futureal, GTC, Grupo Lar, GSK, Hercesa, Hoffmann La Roche, Hotel Marriott, Hotel Cismigiu, Hotel Parc, Hotel Hilton, International House, Iris Titan Shopping Center, Immofinanz, Jacuzzi, JLL, Knorr, Konica Minolta, Maritimo Shopping Center, Medicover, MSD, Nova Park Mall (Gorzow, Polonia), P3 Logistic Parks, ParkLake, Plaza România, Portland Trust, Raiffeisen Bank, Sonae Sierra, Unilever, Vodafone.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.