Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

UNICEF în România salută adoptarea “Garanției pentru copii” a UE și subliniază modelele de bună practică ale României, capabile să faciliteze accesul la această inițiativă pentru toți copiii vulnerabili din țară

UNICEF logo

UNICEF în România salută adoptarea ieri a “Garanției pentru copii”, o inițiativă a Comisiei Europene, care își propune să asigure că cei mai vulnerabili copii din Uniunea Europeană au acces la asistență medicală, educație, îngrijire, locuințe decente și nutriție adecvată.

Modelele de bună practică experiența și instrumentele dezvolvate de România pentru furnizarea de servicii integrate de sănătate, educaționale și sociale la nivelul comunității, inclusiv cele legate de modelarea Pachetului Minim de Servicii începând cu anul 2015, pot facilita extinderea „Garanției pentru copii” pentru toți copiii din România, în special pentru cei mai vulnerabili.

La nivelul UE, unu din cinci copii este expus riscului de sărăcie sau excluziune socială, ceea ce îi poate marca pe tot restul vieții pe copii, perpetuând dezavantajele și vulnerabilitățile de la o generație la alta. În România, în ciuda unei îmbunătățiri considerabile a situației copiilor în ultimii 30 de ani, țara are cea mai ridicată rată a copiilor cu risc de sărăcie sau excluziune socială, unele grupuri de populație fiind mult lăsate în urmă: copii romi, copii cu dizabilități și copii care locuiesc în zonele rurale.

“’Garanția pentru copii’” este o inițiativă cheie extrem de relevantă pentru România, unde, împreună cu autoritățile centrale și locale, am creat și testat o soluție inovatoare, Pachetul Minim de Servicii. Cadrul normativ încorporează deja această premiză necesară pentru ‘Garanția pentru copii’, bazată pe dovezi, durabilă și scalabilă”, a spus Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România.

UNICEF logo

Pachetul Minim de Servicii este un concept umbrelă implementat cu succes în 45 de comunități din județul Bacău, în parteneriat cu autoritățile centrale și locale. Programul a presupus un acces sporit la servicii integrate la nivel local, de sănătate, nutriție, educație și protecție, cu un accent special pe copiii aflați în situații familiale precare, copii cu dizabilități, copii romi.

Acest model a contribuit într-o perioadă relativ scurtă de timp la reducerea numărului de copii care trăiesc în sărăcie (de la 30% la 0,6%) și, de asemenea, a prevenit sau abordat într-un stadiu incipient, probleme precum: violența, sarcinile timpurii, bolile prevenibile, lipsa de acces la prestații în numerar și abandon școlar.

O evaluare independentă a intervențiilor MPS a arătat că: toți copiii identificați fără documente la începutul programului au acum acte de identitate și sunt înregistrați la un medic de familie; numărul copiilor nevaccinați a scăzut cu 40%; numărul mamelor adolescente a scăzut cu 50%; toți preșcolarii sunt înscriși la grădiniță; abandonul școlar a fost redus cu 60%.

„Pandemia de COVID-19 a evidențiat încă o dată nevoia de a îi sprijini din timp pe copii și pe familiile lor la nivelul comunității. Avem acum oportunitatea de a reforma sistemul prin creșterea focusului serviciilor sociale (sănătate, educație și asistență socială) pe prevenție, pe construirea acestei părți în sistem, cât și prin utilizarea oportunităților oferite de finanțarea UE. Acest lucru va îmbunătăți rapid indicatorii sociali și viața copiilor și va duce la economii bugetare în câțiva ani”, a adăugat Bult.

În urma adoptării în luna octombrie a modificărilor la Legea 292, Pachetul Minim de Servicii pentru copii și familiile acestora va fi extins la nivel național în toate comunitățile rurale și urbane.

După ce a testat acest model cu rezultate dovedite, România este în măsură să împărtășească bunele sale practici și lecțiile învățate cu alte țări ale UE. Prin utilizarea bugetelor naționale și a fondurilor UE din bugetul național, precum și din Planul Național pentru Redresare și Reziliență și din fondurile de coeziune, precum și prin oportunitatea noii Strategii privind Drepturile Copilului pentru 2021 – 2027 și a Strategiei Naționale pentru incluziune socială și reducerea sărăciei, România va putea dovedi reforme sistemice și rezultate pentru copii.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.