Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

UNESCO recunoaste calitatea programelor de instruire a profesorilor, dezvoltate de SIVECO Romania

Sute de mii de profesori români beneficiază de cursuri de instruire în vederea adoptării tehnologiei în procesul educaţional

Juriul prestigioasei competiţii globale UNESCO „Hamdan bin Rashid Al-Maktoum Prize” confirmă rezultatele excepţionale ale programelor destinate instruirii profesorilor din România, dezvoltate de SIVECO, nominalizându-le drept practici excepţionale în îmbunătăţirea eficienţei profesorilor.

Competiţia este cunoscută drept una de referinţă la nivel mondial, pentru contribuţiile aduse la îmbunătăţirea calităţii învăţământului şi pregătirii profesorilor, prin adoptarea tehnologiei educaţiei. “Această recunoaştere oficială a UNICEF ne onorează şi ne sprijină în efortul nostru de a oferi cele mai bune instrumente tehnologice pentru îmbunătăţirea învăţământului. Promovăm în mod consecvent şi activ excelenţa în educaţie şi de aceea vom continua să ne implicăm în dezvoltarea şi implementarea proiectelor de informatizare a învăţământului în ţări din Europa, Orientul Mijlociu, Nordul Africii şi ţările CIS”, a declarat Irina Socol, Preşedinte şi Director General SIVECO Romania.

Începând cu anul 2001, prin programele sale de informatizare, SIVECO Romania a instruit peste 200.000 de profesori la nivel naţional, în vederea dezvoltării de abilităţi IT şi adoptării tehnologiei ca instrumente complementare în procesul educaţional.

“Programul de referinţă implementat de SIVECO pentru îmbunătăţirea educaţiei româneşti este SEI – Sistemul Educaţional Informatizat, prin intermediul căruia toate şcolile au fost dotate cu laboratoare informatizate şi conţinut educaţional multimedia. Pentru a facilita adoptarea noilor tehnologii, au fost organizate cursuri pentru sute de mii de profesori, în vederea utilizării tehnologiei ca instrument uzual la sala de clasă. Programul reprezintă un succes naţional, fiind recunoscut în multiple rânduri ca şi exemplu de bună practică la nivel european, de către organizaţii specializate”, a declarat Florin Ilia, Vicepreşedinte SIVECO Romania.

SIVECO Romania desfăşoară proiecte de eLearning de mare amploare în tări precum România, Moldova, Cipru, Azerbaijan, Emiratele Arabe Unite, Maroc sau Kazakhstan, oferind cele mai noi tehnologii aplicate pentru educaţie.

Competiţia „Hamdan bin Rashid Al-Maktoum Prize” pentru practici excepţionale şi performanţă în îmbunătăţirea eficienţei profesorilor, organizată de UNESCO, atrage anual sute de programe educaţionale din întreaga lume, menite să reasigure profesorilor un rol central în procesul educaţional şi care susţin o dezvoltare sustenabilă a întregii societăţi.

UNESCO (United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization) este una dintre cele mai mari şi mai eficiente organizaţii mondiale ce luptă pentru dreptul la educaţie şi ştiinţă, cultură, comunicaţie şi informaţie.

Bucuresti, 03.04.2012

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.