Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Un proiect european de AUR: Sistemul Educational Informatizat (SEI) din Romania

SIVECO Romania câştigă Medalia de AUR pentru SEI, cel mai important premiu obţinut vreodată de o companie românească la eLearning Awards 2010

SIVECO Romania a triumfat la Londra, la prestigioasa şi exclusivista competiţie eLearning Awards, unde a câştigat Medalia de Aur pentru Sistemul Educaţional Informatizat (SEI). Distincţia este cu atât mai prestigioasă cu cât a fost câştigată la cea mai disputată categorie "Best e-learning project securing widespread adoption", în care au intrat în concurenţă directă numele mari ale eLearningului mondial.

"Este cu siguranţă o mare onoare pentru noi dar şi o foarte plăcută surpriză să fim câştigătorii acestei competiţii de maximă anvergură. Noi avem convingerea că Sistemul Educaţional Informatizat este cel mai mare proiect realizat în ţara noastră în domeniul eLearning, cu un impact major asupra educaţiei. Fără falsă modestie, nu suntem, de altfel, la primul premiu internaţional mare: în 2005, AeL, soluţia de eLearning dezvoltată de SIVECO Romania, a primit primul World Summit Award obţinut vreodată de o companie românească. Suntem însă extrem de mândri când numele cele mai importante din domeniu reconfirmă acest lucru, încă o dată, de la cel mai înalt nivel de exigenţă şi competenţă. Acest premiu este cu atât mai important cu cât se ştie cât de avansată şi de concurenţială este piaţa de eLearning în Marea Britanie şi cât de drastic se face evaluarea proiectelor în această competitie, de către un juriu internaţional de experţi recunoscut pentru exigenţă şi obiectivitate. De altfel, cred că surpriza a fost uriaşă şi pentru marile companii cu care am concurat şi care s-au văzut devansate de o firmă din Estul Europei. Suntem cu adevărat extraordinar de fericiţi pentru această realizare", a declarat Irina Socol, Preşedinte şi Director General SIVECO Romania.

La nivel internaţional, SEI este cel mai cunoscut şi premiat proiect românesc din domeniul educaţiei, primind trofee în cele mai mari competiţii precum World Summit Award, European eGovernment Awards, European IT Excellence Awards, International Project Management Association, eEurope Awards for eGovernment.

"Reuşita obţinută în Anglia aparţine unei echipe de AUR. Produsele noastre AeL, AeL eContent, AeL eServices sunt adoptate pe scară largă şi au generat valoare pentru întreaga societate românescă. Ele sunt motorul unor proiecte de imensă popularitate precum Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual, IntelTeach, Cupa SIVECO, Şcoala de Vară SIVECO, Cursurile Caselor Corpului Didactic, forum.edu.ro, pătrunzând în instituţiile de educaţie, generând performanţă exact în zona în care este cel mai eficient asimilată", a declarat Radu Jugureanu, Director Departament AeL Educational Content, SIVECO Romania.

"Este un premiu cu adevărat fantastic, binemeritat, pentru un proiect complex, dificil, care influenţează decisiv procesul educaţional în Romania, Moldova, Cipru, Emiratele Arabe Unite, Maroc. Acesta este de altfel şi explicaţia primirii premiului – nivelul ridicat de asimilare şi răspândire în rândul utilizatorilor direcţi", a apreciat Florin Ilia, Vicepreşedinte Comercial SIVECO Romania.

Despre eLearning Awards

În competiţia desfăşurată la Londra au fost acceptate 200 de produse de eLearning din sectorul public, privat şi din sectorul organizaţiilor neguvernamentale din toată lumea. Dintre acestea au fost selectate 86, pentru ca în marea finală să intre cele mai bune 37 de proiecte care au concurat la categoriile "Best e-learning project securing widespread adoption", "Meeting the needs of compliance for an external regulator or an internal workforce", "Best use of mobile learning", "Best use of rapid e-learning content", "Best use of synchronous e-learning", "Best use of social media for learning", "Best learning game, simulation or virtual environment", "Most innovative new product or tool in e-learning", "Best online or distance learning programme", "Excellence in the production of learning content" (Public sector, Private sector), "E-learning internal project team of the year", "E-learning industry award for outstanding achievement" (Corporate, Individual), "E-learning development company of the year". Organizaţiile care au câştigat premii sunt: SIVECO Romania, Brightwave, Learnosity, Bupa Health, Wellbeing UK, Hibernia College, The Open University, Lightbox Education, Parliament’s Education Service, MyWorkSearch, IMC (UK) Learning, Fire Service College, Infinity Learning, University of Edinburgh, Royal College of Surgeons of Edinburgh, One Plus One, Nelson Croom, Gloucester Hospitals NHS Foundation Trust, e2train, Epic, Capita National Strategies, Home Retail Group, Fusion Universal.

Din 2005 încoace, Premiile eLearning iniţiate de Bizmedia Ltd (//elearningage.co.uk/awards.aspx) recompensează excelenţa în utilizarea tehnologiei în educaţie. Interesul pentru această competiţie a crescut constant, căpătând o amploare şi un nivel de referinţă pentru eLearning-ul mondial.

Despre SEI

SEI este un program complex iniţiat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, al cărui obiectiv de bază îl reprezintă susţinerea procesului de predare-învăţare în învăţământul preuniversitar, cu tehnologii de ultimă oră. Programul a fost implementat de un parteneriat public-privat.

Dimensiunea SEI în cifre: peste 4 milioane de beneficiari la nivel naţional, 140.000 de profesori instruiţi,15.000 de laboratoare informatizate,192.000 de calculatoare, 3.700 de lecţii multimedia AeL;1.500.000 de candidaţi în Bacalaureat (2003-2010), 441.953 de participanţi la examenul de titularizare (2003-2010), 2.000.000 elevi repartizati in licee (ADLIC 2001-2010),149.000 de utilizatori înregistraţi pe portal edu.ro, 2.000.000 de vizitatori, peste 6.000 de articole şi 1.300.000 de mesaje postate pe forum.

Despre SIVECO Romania

Înfiinţată în 1992, SIVECO Romania este liderul caselor româneşti de software şi unul din integratorii software de succes din Europa Centrală şi de Est. Compania asigură dezvoltarea şi exportul de soluţii IT şi de proiecte de consultanţă cu valoare adaugată ridicată către ţări din Comunitatea Europeană, Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi spaţiul Comunităţii Statelor Independente.

Între acţionarii SIVECO Romania se numără Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investiţii administrat de Enterprise Investors), SIVECO Netherlands B.V.

Adresându-se cu precădere companiilor mari şi agenţiilor publice, compania oferă soluţii eficiente de eLearning, EAS (Enterprise Application Suite), Document Management, Business Inteligence, eHealth, eGovernment, eAgriculture, eCustoms şi eBusiness, pentru piaţa naţională şi internaţională. SIVECO Romania s-a specializat în execuţia de proiecte informatice de mare complexitate şi amploare.

De-a lungul celor 19 ani de existenţă, compania şi-a construit o reputaţie solidă, fiind recompensată cu peste 100 de premii interne şi internaţionale.

SIVECO Romania SA este certificată ISO 9001:2008 de către compania franceză AFAQ-AFNOR, una din primele 5 companii de audit din lume. SIVECO Romania dezvoltă parteneriate solide cu cele mai mari companii de software şi hardware din lume (Intel, HP, IBM, Bull, Oracle, Microsoft etc).

SIVECO Romania este membru activ al mai multor asociaţii profesionale şi de afaceri din România (AmCham, CCIFER, ARIES, ATIC, ANIAP) şi internaţionale (European Association for Information Technology – EITA, Information Society Technologies Advisory Group – ISTAG) şi a aderat la importante iniţiative globale, precum UNPD Global Compact, WEF Transparency şi PACI (Partnership Against Corruption Intiative).

Bucuresti, 16.11.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.