Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Un prânz caritabil cu „Doamna Polonic”, la Preţuieşte viaţa!

Andreea Marin ne invită să cunoaştem, duminică, o poliţistă care găteşte pentru copiii bolnavi, o tânără care şi-a ales cariera din gimnaziu, un apifitoterapeut, dar şi căpriţele care se salută cu… „Bonjour”. Mai multe, pe 17 aprilie, de la ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

„Putem trăi frumos şi demn la orice vârstă, doar hrănindu-ne sănătos, făcând sport, respirând aer proaspăt?”, este întrebarea cu care ne provoacă Andreea Marin la începutul celei de-a patra ediţii a emisiunii Preţuieşte viaţa!. Pornind de la propria experienţă, vedeta îşi propune să le arate şi telespectatorilor săi că e nevoie de mai mult pentru a atinge echilibrul perfect în viaţă. O nouă ediţie plină de emoţie, sfaturi şi informaţii utile poate fi văzută şi duminica aceasta, de la ora 17.00, la TVR 1 şi TVR HD, precum şi în reluare, miercuri, de la 19.00. Preţuieşte viaţa! se difuzează şi la TVR Internaţional şi TVR Moldova, precum şi online, pe TVR+.

Ediţia din 17 aprilie debutează cu un prânz caritabil, la care Andreea cunoaşte un avocat şi o poliţistă care, pe lângă meseriile lor de bază, şi-au găsit timp şi pentru activităţi în folosul altora. Iar dacă Bogdan îşi propune să ţină lecţii de educaţie juridică, Florenţa, zisă şi „Doamna Polonic”, le găteşte copiilor bolnavi din centre sociale. „Mamă de înger” la rândul său, ea ne dezvăluie cu emoţie, dar şi cu seninătate, lecţiile de viaţă pe care le dau aceşti copii.


În cele „cinci minute de inspiraţie şi motivaţie”, la Preţuieşte viaţa!, Andreea Marin ne face cunoştinţă cu Rafaela, o tânără de doar 22 de ani, care deja coordonează o echipă de 100 de oameni, după ce şi-a ales cariera încă din clasa a VII-a. Exemplul ei este cu atât mai demn de urmat, cu cât ea a ales să şi ajute oamenii nevoiaşi, după posibilităţile sale, ceea ce o determină pe Andreea să rezume: „Poveştile oamenilor care chiar se bucură de munca lor ne inspiră să facem alegerile potrivite.”

„Bonjour!”, par să ne salute căpriţele originare din Franţa, aclimatizate într-o fermă dobrogeană, unde viaţa de calitate a animalelor primează într-atât încât hrănirea lor este coordonată de un… nutriţionist. Cum se fac produsele lactate care ajung pe mesele noastre şi ce trebuie făcut pentru a avea produse sănătoase aflăm de la Camelia Grecu, director general adjunct al fermei. „Un animal trebuie tratat ca un copil”, ne dezvăluie ea.

Şi tot în această duminică, la Preţuieşte viaţa!, primim sfaturi utile despre cum să facem faţă infecţiilor respiratorii, cu ajutorul plantelor. Medicul specialist apifitoterapeut Carmen Nonn explică ce sunt aceste afecţiuni şi cum putem interveni asupra lor, evitând antibioticele. Despre diferenţa dintre virus şi bacterie, uleiurile esenţiale şi plantele medicinale aflăm mai multe în interviul pe care medicul i-l acordă Andreei Marin, interviu în care o vom cunoaşte şi pe… pisica Ghetuţă.

„Natura nu ne oferă doar frumuseţe, poftă de viaţă, prospeţime, ci şi soluţii pentru vindecare, în dar”, concluzionează Andreea Marin, invitându-ne şi în această după-amiază de duminică, de la ora 17.00, la Preţuieşte viaţa!.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.