Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Un nou val de atacuri pe retelele sociale, de Ziua Indragostitilor

BitDefender îi avertizează pe utilizatori cu privire la aplicaţiile maliţioase tematice care circulă prin reţelele sociale în perioada Zilei Îndrăgostiţilor

Conform specialiştilor BitDefender, în luna îndrăgostiţilor infractorii cibernetici îşi intensifică activitatea pe reţelele sociale, cu scopul de a sparge conturile utilizatorilor, sau pentru a trimite mesaje spam.

“De ani buni, sărbătorile reprezintă o resursă foarte bogată de inspiraţie pentru atacatorii virtuali. Înşelătoriile tematice de Ziua Îndrăgostiţilor, deşi previzibile, încă au succes, pentru că stimulează emoţiile. În fiecare an, milioane de oameni accesează tot felul de linkuri suspicioase, în speranţa că îşi vor găsi alesul. Scopul reţelelor sociale este acela de a încuraja relaţionarea şi schimbul de informaţii, dar utilizatorii ar trebui să fie conştienţi de capcanele care li se pot întinde în aceste medii” este de părere George Petre, BitDefender Threat Intelligence Team Leader.

Dintre cele mai populare aplicaţii maliţioase tematice, se numără:
· Mesaje cu sfaturi şi idei pentru Ziua Îndrăgostiţilor – Accesând linkuri şi aplicaţii care promit să dezvăluie secrete precum “12 lucruri pe care o fată ar vrea ca băieţii să le ştie”, utilizatorii reţelelor sociale riscă să îşi inunde pagina – precum şi pe cele ale prietenilor – cu mesaje nesolicitate, postate automat.
· Mesaje care promit să îţi dezvăluie admiratorii secreţi – Chiar dacă este o promisiune ispititoare, membrii reţelelor sociale ar trebui să reziste tentaţiei. Dacă îşi instalează astfel de aplicaţii, permit atacatorilor virtuali să le posteze mesaje nedorite pe pagina personală.
· Vechi trucuri de pe Facebook care iau forma mesajelor tematice de Ziua Îndrăgostiţilor – De exemplu, clasicul „Află cine ţi-a vizualizat profilul” se transformă în „Fostul meu prieten mi-a vizualizat profilul de cele mai multe ori. Vezi şi tu care e principalul tău urmăritor”. Aplicaţia din spatele acestei înşelătorii va genera posturi false pe pagina de profil a victimei, precum şi pe paginile prietenilor săi. Şi pentru că ele recreează într-un mod autentic conversaţii false între persoane cunoscute, înşelătoria se poate propaga foarte rapid.

Notă: Toate denumirile şi numele de produs menţionate mai sus aparţin deţinătorilor de drept şi pot fi mărci înregistrate ale acestora.

Bucuresti, 14.02.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.