Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Un nou podium pentru BMW Z4 GT3 in cursele de anduranta:

BMW Team Schubert a reusit o clasare pe locul doi in a doua etapa VLN

BMW Team Schubert a avut parte de o repetiţie generală de succes pentru Cursa de 24 de ore de la Nürburgring care va avea loc peste trei săptămâni pe clasica buclă Nordschleife (Germania). Desfăşurată pe ploaie, ceaţă şi temperaturi scăzute, cea de-a doua etapă a sezonului VLN s-a încheiat cu o clasare pe locul al doilea pentru Martin Tomczyk (Germania), Dirk Adorf (Germania) şi Jens Klingmann (Germania), cei trei piloţi ai maşinii Frozen Black BMW Z4 GT3 (#20). Echipajul Audi format din Marcel Fässler (Elveţia) şi Frank Stippler (Germania) a obţinut victoria în a 55-a ediţie a întrecerii ADAC ACAS H&R-Cup.

După patru ore de cursă, tripleta BMW a trecut linia de sosire cu o întârziere de 59 de secunde faţă de învingători. Primul schimb a fost parcurs de Adorf în condiţii de ploaie şi cu vizibilitate scăzută. Ulterior, Tomczyk a câştigat mai multe poziţii pe măsură ce pista s-a uscat, iar Klingmann a urcat în cockpit pentru partea finală a întrecerii. Modelul BMW Z4 GT3 cu numărul de concurs 19 – pilotat de Dirk Müller (Germania) şi Augusto Farfus (Brazilia) – a reuşit o cursă de recuperare foarte bună, ţinând cont că a ocupat locul al 24-lea pe grila de start. În final, cei doi piloţi au încheiat pe poziţia a opta. Un loc înaintea celor doi piloţi BMW Team Schubert s-a clasat modelul BMW Z4 GT3 H&R Spezialfedern GmbH & Co. pilotat de Uwe Alzen (Germania), Wlazik Philipp (Germania), Margaritis Alexandros (Germania), maşină care a condus cursa pe parcursul mai multor tururi. Markus Palttala (Finlanda), Henri Moser (Elveţia) şi Richard Göransson (Suedia) au fost cei mai bine clasaţi piloţi ai BMW Sports Trophy Team Marc VDS – cei trei, care au pilotat tot un BMW Z4 GT3, au ocupat locul al 12-lea.

Stefan Wendl (Team Manager, BMW Team Schubert): "Astăzi, condiţiile au fost foarte dificile şi extrem de înşelătoare – chiar şi dacă le judeci după standardele Masivului Eifel pentru această perioadă a anului. Pe baza rezultatelor de astăzi este dificil să tragi o concluzie cu privire la cursa de 24 de ore. Am folosit această cursă ca un test şi am reuşit să încercăm diferite strategii în condiţii schimbătoare. Fără îndoială, suntem mulţumiţi de acest rezultat foarte bun. Acesta demonstrează că suntem pe drumul cel bun. Chiar şi aşa, este evident că mai avem mult de lucru înaintea cursei de 24 de ore."

Dirk Adorf: "La start, condiţiile au fost dificile. Singurul lucru care a contat a fost să menţin maşina pe circuit şi să stau în plutonul fruntaş. Sunt fericit că echipa mi-a încredinţat misiunea primului schimb în aceste condiţii oribile. A fost un lucru bun că ne-am confruntat cu toate condiţiile posibile de-a lungul acestor două etape din VLN, aşa că acum cu greu vom fi surprinşi de ceva la cursa de 24 de ore."

Martin Tomczyk: "Acesta a fost mai mult decât un test important pentru BMW Team Schubert şi pentru mine. Am reuşit să rulăm cu numeroase setări şi strategii în condiţii de umiditate. Totul a funcţionat foarte bine. Am obţinut locul al treilea în prima etapă, a urmat locul secund acum. Nu m-ar deranja dacă seria ar continua la cursa de 24 de ore."

Jens Klingmann: "Am rulat cu pneuri slick în ultimul schimb, chiar dacă mai erau porţiuni de circuit umed. Întrucât nu ştiam la ce să mă aştept, nu am riscat prea mult în primele două tururi. După aceasta, mi-am intrat în ritm, dar nu ştiam cu exactitate unde ne aflăm în clasament. Abia în ultimul tur am aflat că suntem pe locul al doilea. Un rezultate important."

Clasament

1. Phoenix Racing ………….Audi R8 LMS ultra……………..24 tururi

Marcel Fässler, Elveţia / Frank Stippler, Germania……………4h03:08,311

2. BMW Team Schubert …………….BMW Z4 GT3………….24 tururi

Dirk Adorf, Germania / Martin Tomczyk, Germania / Jens Klingmann, Germania…………4h04:07,341

3. Timbuli Racing ………….Porsche 911 GT3 R ………..24 tururi

Pierre Kaffer, Germania / Norbert Siedler, Austria / Marco Seefried, Germania …………4h06:14,267

7. H&R Spezialfedern GmbH & Co.  …………..BMW Z4 GT3………….24 tururi

Uwe Alzen, Germania / Philipp Wlazik, Germania / Alexandros Margaritis, Germania………….4h08:08,541

8. BMW Team Schubert ………BMW Z4 GT3…………24 tururi

Dirk Müller, Germania / Augusto Farfus, Brazilia……….4h08:15,342

BMW și Nürburgring, Nordschleife

BMW are o lungă tradiţie în cursele de anduranţă pe Nürburgring, cu nenumărate trofee câştigate, dar şi ca marca preferată pentru echipele private. În prima cursă din noul sezon VLN au fost peste 200 de maşini la start, iar aproape un sfert dintre participanţi au utilizat diferite modele BMW, în timp ce în ultimele 10 sezoane, campionatul VLN a fost câştigat de 7 ori de modele BMW. Următoarea etapă a sezonului este programată pentru 22 iunie.

Cea mai important eveniment de anduranță găzduit pe Nordschleife rămâne Cursa de 24h ADAC, programată în acest an pentru 17-20 mai. Celebra buclă de 20,832 km și 170 de viraje este scena uneia dintre cele mai spectaculoase întreceri de acest gen, cu aproximativ 200 de mașini pregătite pentru start în fiecare an. Ultima victorie BMW în această cursă datează din 2010 cu BMW M3 GT2 pilotat de echipa Jörg Müller/Augusto Farfus/Uwe Alzen/Pedro Lamy.

Bucuresti, 30.04.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.