Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Un nou centru de colectare DEEE se deschide la Gaesti

Orice echipament electric, odată devenit inutilizabil, se transformă într-un deşeu

Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec deschide un nou centru de colectare DEEE (deşeuri de echipamente electrice şi electronice) la Găeşti, ca parte a Reţelei Naţionale de Colectare. Aceasta marchează cea de-a patra inaugurare a unui astfel de serviciu în mai puţin de o lună, după deschiderile centrelor din Sinaia, Alba Iulia şi Alexandria.

“Colectarea selectivă şi reciclarea DEEE-urilor ar trebui să constituie o prioritate pentru fiecare dintre noi, dat fiind caracterul nociv al acestora: de 10 ori mai mare decât cel al deşeurilor menajere. Continuăm extinderea în forţă a acestor centre, tocmai pentru a oferi tot mai multe variante de debarasare corectă, respectarea legislaţiei în vigoare, dar şi a mediului înconjurător.”, a declarat Liviu Popeneciu, Preşedinte Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec.

Noul centru de colectare din Găeşti este funcţional începând de vineri, 18 mai, dată de la care locuitorii oraşului şi cei din proximitatea acestuia au posibilitatea de a se debarasa de echipamentele electrice şi electronice, prin aducerea lor la centrul din Str. Prof. Stancu, în fiecare miercuri, între orele 15 – 18 şi sâmbăta, între orele 9 – 13.

De asemenea, persoanele fizice şi juridice au la dispoziţie un serviciu gratuit de colectare de la domiciliu/sediu pentru aparatura grea sau voluminoasă, prin comandă la numerele de telefon 0733 601 741, 0786 669 319 si 0724 379 242 .

“Este un nou pas în modernizarea oraşului nostru. Dincolo de alinierea la norme şi standarde europene de mediu, facem un gest important pentru comunitate, un efort comun pentru a păstra mediul curat.”, a declarat Prof. Alexandru Toader, Primar Găeşti.

Odată cu deschiderea centrului de colectare, vor fi amenajate 3 puncte de colectare provizorii, în Parcul central, Piaţa Sf. Ilie şi în faţa Primăriei (str. 13 Decembrie, nr. 102A). Fiecare deponent va primi un talon de participare la tombolă, în cadrul căreia pot câştiga unul dintre premiile oferite de partenerul Arctic.

“Compania Arctic este şi de această dată alături de RoRec, prin susţinerea unor noi acţiuni menite să crească infrastructura de colectare DEEE, dar şi pentru a atrage o dată în plus atenţia asupra reciclării DEEE, un gest atât de necesar pentru bunăstarea fiecăruia dintre noi.”, au declarat reprezentanţii Arctic, unul dintre membrii fondatori ai Asociaţiei RoRec.

Premierea voluntarilor şi extragerea câştigătorilor tombolei cu premii oferite de partenerul Arctic vor avea loc vineri, 18 mai, începând cu ora 19.00, în Parcul Central, în prezenţa autorităţilor locale. Evenimentul va include şi un concert susţinut de Nicola.

Bucuresti, 18.05.2012

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.