Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Un loc sub soare

Un loc sub soare recenzie

Liza Marklund
Editura Trei

Annika Bengtzon este o jurnalistă la Kvällspressen (Stockholm, Suedia). La început de an i se propune funcția de redactor-șef, dar ea o refuză. Sfârșește prin a avea un șef mai puțin priceput și nesuferit și află că va lucra în ture.

Primul lucru de care trebuie să se ocupe este realizarea unui material despre moartea unei familii de suedezi în Costa del Sol. Cinci membri ai familiei jucătorului de hochei suedez Sebastian Söderström au fost asasinați. Se folosiseră gaze.

Annika pleacă de îndată la Costa del Sol. Interacționează cu poliția locală și află că folosirea gazelor este o practică obișnuită în zonă. Însă, de obicei, nu duce la moartea proprietarilor caselor de lux, ci doar la jefuirea acelor case fără ca proprietarii să se trezească.

Un loc sub soare recenzie

De această dată, lucrurile au luat o întorsătură ciudată, mai ales că doi dintre hoți sunt și ei descoperiți morți în casă.

Annika este un bun reporter. Perseverentă în căutările sale, descoperă că fata cea mare a jucătorului nu fusese acasă – dar nici nu se știe unde este.

Află și despre o rețea de droguri, iar investigația o conduce chiar și în Maroc.

Annika riscă mult, dar își dorește să afle adevărul.

Ca și când nu ar fi suficient, viața ei personală este de asemenea una confuză (vă las pe voi să vedeți ce se întâmplă cu fostul soț).

Liza Marklund este un nume cunoscut în Suedia. Ea a fost reporter de investigații timp de zece ani, este ambasador UNICEF și coproprietară a unei edituri de top din țară. Seria Annika Bengtzon are deja opt volume, însă romanul Un loc sub soare poate fi citit fără probleme independent de celelalte cărți din serie (eu așa l-am citit și nu am avut probleme în a înțelege acțiunea și chiar trimiterile la întâmplări din trecut).

S-ar putea să descoperiți o altă fațetă a Costa del Sol odată cu acest roman. De asemenea, veți vedea ca volumul este și pretext pentru a aduce în discuție condiția jurnalistului și a reporterului de investigație în zilele noastre.

Un loc sub soare se citește ușor, intriga fiind bine construită, iar detaliile incluse oferind clarificări necesare, fără a plictisi.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.