Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Un echipaj de 8+1 la Semimaratonul Internațional București

Viorica Susanu, Doina Ignat, Georgeta Andrunache, Veronica Cochela, Elena Georgescu, Camelia Macoviciuc, Camelia Lupașcu, Laura Oprea și Mădălina Bereș vor alerga pentru cauza Fundației Olimpice Române

Mari canotoare ale Romaniei, precum și canotoare din lotul actual de canotaj al României se vor întruni în formula de 8 + 1 pentru a susține cauza Fundației Olimpice Române în cadrul Semimaratonului Internațional București, ce va avea loc în perioada 14 – 15 mai.

Viorica Susanu, campioană olimpică la canotaj, împreună cu fostele ei coechipiere, Doina Ignat, Georgeta Andrunache, Veronica Cochela, Elena Georgescu, Camelia Macoviciuc, Camelia Lupașcu, precum si două canotoare din lotul actual de canotaj al României (proaspat medaliate cu bronz la Campionatele Europene), Laura Oprea și  Mădălina Bereș, se vor afla la startul cursei de 10 km, la cea de-a 5-a ediție a OMV Petrom Bucharest Marathon.


Cu ocazia Semimaratonului Internațional București, Fundația Olimpică Română își propune să strângă fonduri pentru a sprijini tineri sportivi aflați la început de drum, precum și fosti sportivi care întâmpină dificultăți din cauza unor probleme de sănătate.

„Noi am venit întotdeauna cu mult entuziasm la competițiile organizate de Bucharest Running Club și am fost impresionate de numărul mare de participanți precum și de atmosfera de bucurie cu care toată lumea venea la start. E un semn bun fiindcă Bucureștiul aleargă. Vrem ca participarea noastră să fie un imbold și pentru copii și tineri. Nu toți vor deveni campioni olimpici, dar pot fi campioni în viață, iar practicarea unui sport îi va ajuta, cu siguranță, să facă performanță în orice domeniu pentru că mișcarea înseamnă sănătate. Vom fi alături de toți alergătorii, de data asta, la propriu, precum și de Valeria Racilă van Groningen, canotoare de-a noastră, campioană olimpică și ea, care a demonstrat că poți construi lucruri durabile, nu doar pentru tine, ci și pentru concetățenii tăi și pentru țara ta. Vom face fundraising  pentru proiectul Fundației Olimpice Române, „Impreuna pentru sportivii Romaniei”. Fiți alături de noi și de foștii sportivi, aflați la vârstă senectuții, în campania noastră de fundraising Campioni pentru campioni”.

Participarea acestor mari campioane, nume celebre în canotajul mondial este unică pentru istoria maratoanelor din întreaga lume, sportivele însumând nu mai puțin de 19 medalii de aur obținute la Jocurile Olimpice. Mai mult, Georgeta Andrunache și Doina Ignat fac parte dintr-un clasament (realizat de Federația Internaționala de Canotaj) al primilor cinci canotori ai lumii, clasament condus de Elisabeta Lipă!

Fundația Olimpică Română va organzia pentru susținătorii săi și o sesiune de autografe la cortul propriu din Piața Constituției, moment care le va avea în prim plan pe cele nouă canotoare, alături de Valeria Răcilă van Groningen, o altă campioană a canotajului românesc și inițiatoare a Semimaratonului și Maratonului București, precum și Andreea Răducan, campioană olimpică la gimnastică. În plus, cei care vor dori să susțină activitatea Fundației, printr-o donație, vor intra automat într-o tombola specială, putând să câștige o minge semnată de Simona Halep sau autobiografia semnată a Andreei Răducan.

Partenerii care susțin echipa Fundației Olimpice Române la Semimaratonul Internațional București, alergând pentru cauza foștilor sportivi sau prin donații și sponsorizări sunt: Allianz – Tiriac Asigurări, OMV Petrom, Lugera & Makler România, Event Stuff Central Europe – România, Izvorul Minunilor, Good Sign și ȚiriacAuto.

Cei care doresc să susțină proiectele Fundației Olimpice Române o pot face prin donații în contul bancar nr. RO18 BACX 0000 0030 1641 2000, deschis la UniCredit Bank sau redirecționând 2% din impozitul pe venit prin completarea formularului 230 sau 200. În plus, cei care vor să se implice ca voluntari în proiectele fundației, trebuie să trimită un e-mail către adresa: carmen.ghia@fundatiaolimpica.ro.

Companiile se pot implica la rândul lor și pot sprijini inițiativele FOR, direcționând 20% din impozitul pe profit către proiectele FOR.

Semimaratonul București este un eveniment de amploare, dedicat sportului de masă și tuturor tipurilor de alergători. Oricine poate participa, alegând una dintre curse, în funcție de condiția fizică: cursa populară (3.5 km), cursa individuală (10.5 km), ștafeta (21 km alergați de o echipă de 3 persoane) și semimaratonul (21 km). Evenimentul are și o componentă caritabilă, alergatorii putând să susțină o anumită cauză, asa cum este cea a Fundației Olimpice Române, prin fiecare kilometru alergat.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.