Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Un cercetător român, câștigător al unui grant de aproape 1,5 milioane de euro din partea Consiliului European pentru Cercetare

Andrei Terian-Dan

Consiliul European pentru Cercetare (CEC) a anunțat astăzi, 9 decembrie, câștigătorii celui mai recent concurs de granturi, „Consolidator Grant”, destinat cercetătorilor aflați la mijlocul carierei. Printre aceștia, cercetătorul român Andrei Terian-Dan, de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu (LBUS), a câștigat un grant în valoare de 1,45 milioane EUR pentru proiectul „O istorie transnațională a literaturii române (TRANSHIROL)”.

Finanțarea face parte din actualul program de cercetare și inovare al UE, Orizont 2020, în valoare totală de 655 de milioane de euro. Cu acest sprijin, noii beneficiari de granturi vor putea să își consolideze echipele și să aibă un impact considerabil.

Cu această ocazie, comisarul europeană pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, a declarat: Felicitări tuturor laureaților grantului „Consolidator” al CEC din acest an — toți selectați exclusiv pe criterii de excelență. Deși încă mai sunt progrese de făcut la nivel mondial în vederea obținerii echilibrului de gen, sunt încântată să constat că există o tendință ascendentă în rândul femeilor care candidează pentru această schemă a CEC. De asemenea, putem observa că, în cadrul acestui concurs CEC, procentul de femei candidate care au reușit să obțină finanțare este cel mai mare procent atins vreodată — mai mare decât cel al candidaților de sex masculin.

Andrei Terian-Dan
Andrei Terian-DanConsolidator Grant

Profesorul Jean-Pierre Bourguignon, președintele CEC, a declarat: Finanțarea nu numai că le permite minților strălucite din întreaga Europă să își urmeze ideile cele mai ambițioase într-o etapă critică a carierei lor, ci contribuie și la formarea celei mai tinere generații de cercetători în calitatea lor de membri ai echipelor CEC. Pentru a se pregăti pentru provocările viitoare, Europa trebuie să mențină viziunea de a investi în cercetarea de frontieră, care și-a dovedit de fiecare dată valoarea adăugată crucială. De aceea, atât de mulți contează pe faptul că liderii Europei vor acorda pilonului „excelență științifică” al programului Orizont Europa resursele esențiale pentru consolidarea Europei în ansamblu.

O istorie transnațională a literaturii române

Ipoteza de lucru a proiectului TRANSHIROL — și unul dintre elementele sale inovatoare — este aceea că o literatură „națională” nu ar trebui considerată în primul rând un sistem, ci mai degrabă o rețea definită de comunitățile transnaționale în care este integrată. Andrei Terian-Dan și echipa sa și-au propus să documenteze istoria de cinci secole a literaturii române și creșterea progresivă globală a rețelei acesteia. Istoria transnațională a literaturii române care rezultă din acest demers încearcă să devină, în cele din urmă, o istorie a literaturii mondiale scrisă dintr-o perspectivă românească.

Proiectul va reuni nu numai un set de orientări de ultimă generație în materie de studii literare și în domeniul mai larg al teoriei culturii, ci și o serie de aspecte interdisciplinare, de la sociologie și imagologie și până la studii digitale și cantitative. Fiind expert în literatura română, pe parcursul carierei sale, profesorul Terian-Dan a fost cercetător invitat în Regatul Unit, Spania și Slovenia și își desfășoară în prezent activitatea la universitatea pe care a absolvit-o, și anume Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.

Cercetătoarele câștigă teren

37 % dintre granturi au fost acordate cercetătoarelor, cea mai mare proporție de la începutul schemei „Consolidator Grant”. Per ansamblu, rata de succes în rândul femeilor a fost de 14,5 %, iar în rândul bărbaților, de 12,6 %. De asemenea, au existat modificări ale ratelor de succes în privința a două dintre cele trei domenii în care sunt împărțite proiectele în scopul evaluării. În domeniul științelor fizice și al ingineriei, rata de succes în rândul femeilor a depășit-o pe cea din rândul bărbaților: 16,9 % pentru femei, comparativ cu 12 % pentru bărbați. În domeniul științelor vieții, femeile au câștigat 15 %, iar bărbații au câștigat 12,9 % din granturi.

Proiecte de cercetare în 23 de țări

Beneficiarii granturilor își vor desfășura proiectele în cadrul unor universități, centre de cercetare și companii din 23 de țări din întreaga Europă, în principal din Germania (cu 50 de granturi), Regatul Unit (50), Franța (34) și Țările de Jos (29). Pentru prima dată, un proiect care se va desfășura în Ucraina, o țară „asociată” la programul Orizont 2020, va fi finanțat, de asemenea, printr-un grant de tip „Consolidator”.

Aproape 40 de naționalități diferite

În cadrul acestei cereri de propuneri, cercetători de 39 de naționalități au primit granturi „Consolidator”: cei mai numeroși au fost italieni (47 de granturi), germani (45), francezi (27) și britanici (24).

Ce urmăresc cercetătorii să descopere?

Proiectele de cercetare propuse de noii beneficiari de granturi acoperă o gamă largă de subiecte din domeniul științelor fizice și inginerești, al științelor vieții, precum și al științelor sociale și umaniste.

Rezultatele detaliate

În 2020, CEC a primit 2.506 propuneri de cercetare pentru granturi „Consolidator”, dintre care vor fi finanțate aproximativ 13 %.

Se preconizează că această nouă rundă de subvenții va crea peste 2.000 de locuri de muncă pentru bursieri postdoctorali, doctoranzi și alte categorii de personal care fac parte din echipele de cercetare ale beneficiarilor de granturi.

Lista cercetătorilor selectați pentru finanțare:

În ciuda faptului că debutul procesului de evaluare a cererilor de finanțare prin granturi „Consolidator” ale CEC a coincis cu primul val al pandemiei de COVID-19, selecția a fost finalizată la timp și exclusiv online și a inclus interviuri la distanță cu peste 850 de cercetători.

Context

Granturile de tip „Consolidator” ale CEC se acordă cercetătorilor care dau dovadă de excelență, de orice naționalitate și vârstă, cu o experiență de cel puțin șapte până la doisprezece ani de după încheierea doctoratului și cu un bilanț științific foarte promițător. Cercetarea trebuie efectuată într-o organizație de cercetare publică sau privată situată într-unul dintre statele membre ale UE sau în una dintre țările „asociate”. Finanțarea — de până la 2 milioane de euro per grant, plus, în unele cazuri, o sumă suplimentară de 1 milion de euro pentru costuri de înființare — se oferă pentru o perioadă de până la cinci ani și acoperă în principal angajarea de cercetători și alți membri ai personalului cu scopul de a consolida echipele beneficiarilor de granturi.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.