Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Un antreprenor roman creeaza impreuna cu o echipa de la MIT o platforma digitala

ce promite nemurirea
Marius Ursache, co-fondator și Chief Design Officer la Grapefruit, a lansat împreună cu o echipă de antreprenori de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), Entrepreneurship Development Program, startup-ul Eterni.me, o platformă digitală revoluționară. Bazată pe inteligență artificială, platforma Eterni.me va colecta toate datele generate de o persoană în cursul vieții și va genera un avatar, care poate simula interacțiunea unei persoane cu ceilalți, chiar și după moartea sa.

Eterni.me a fost creat ca o soluție la dorința de a rămâne în amintirea celor apropiați și de a transmite idei şi sfaturi către generațiile viitoare. Platforma se bazează pe algoritmi de inteligență artificială care vor genera un alter-ego digital, pe baza datelor și informațiilor digitale generate în timpul vieții—de la fotografii și emailuri, la postări pe Facebook, Twitter sau LinkedIn.Pe durata vieții, posesorul acestui alter-ego va putea să ajusteze cunoștințele și chiar personalitatea avatarului. Deși este la stadiul de prototip, platforma Eterni.me a fost deja accesată de 55.000 de utilizatori în doar patru zile de la lansarea site-ului, iar numărul celor înscriși pentru etapa de testare se ridică la 3.000 după doar o săptămână.

„Eterni.me încearcă să rezolve într-un mod diferit o problemă frecventă—odată ce murim, se pierde o mare parte din ceea ce am gândit sau creat în timpul vieții. Ne propunem să păstrăm cât mai mult din ceea ce este fiecare și să oferim generațiilor următoare posibilitatea de a accesa aceste informații într-un mod cât mai autentic”, a declarat Marius Ursache. „Am avut reacții extrem de diverse când ne-am anunțat intențiile—de la oameni care ne-au oferit instant acces la datele lor personale, la amenințări și injurii pe email sau pe diverse site-uri. Știu foarte bine că este un subiect controversat și că mulți văd în această inițiativă o blasfemie sau un atac la umanitate, însă această tehnologie va deveni realitate, mai devreme sau mai târziu, —nimeni nu se îndoiește de asta. Ce nu se știe încă e când și cine va face acest lucru posibil”, a adăugat Ursache.

O versiune preliminară (beta) a Eterni.me va fi disponibilă în 2015, exclusiv pe bază de invitație. Platforma Eterni.me va viza, pentru început, piața din Statele Unite ale Americii, atât datorită reacțiilor benefice primite aici, cât și datorită capabilităților tehnologice mult mai avansate existente pentru limba engleză. În perioada imediat următoare, Marius și echipa sa se vor concentra pe această versiune preliminară care va demonstra fezabilitatea proiectului (proof of concept) și pe obținerea unei finanțări care să permită accelerarea acestui proces.

Deși este bazat pe o temă recurentă în cărți sau filme science-fiction, Eterni.me este prima abordare din lume a acestei teme care are șanse să fie viabilă economic, deși tehnologia va trebui să mai progreseze pentru a da senzația unui interlocutor uman autentic. Ideea lui Marius Ursache a fost pusă în aplicare alături de o echipă de șapte antreprenori, ingineri software și designeri, ca parte a programului Entrepreneurship Development Program de la MIT în Statele Unite. Marius a mai lucrat până acum cu Bill Aulet, Directorul Martin Trust Center for MIT Entrepreneurship, contribuind la realizarea cărții ,,Disciplined Entrepreneurship” și la DEToolbox.com, o serie de instrumente online pentru antreprenorii la început de drum. În România, Marius Ursache a pus bazele Grapefruit, o agenție de digital product development, pe care o conduce în prezent din poziția de Chief Design Officer. Grapefruit este şi agenţia care aduce în România singurul eveniment dedicat specialiştilor în arhitectura informaţiei, World Information Architecture Day (WIAD, 15 februarie 2014), în cadrul căruia Marius Ursache va fi şi speaker anul acesta.

Bucuresti, 05.02.2014

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.