Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ultimele confruntari de la Vocea Romaniei, show-ul in care doar vocea conteaza

ProTv

Un carusel de emoții a cuprins atât concurenții cât și telespectatorii din septembrie și până acum. După etapa audițiilor pe nevăzute a avut loc etapa confruntărilor, care a luat sfârșit aseară și a dezvăluit cine sunt concurenții care vor merge mai departe în live-uri. Pe tot parcusul emisiunii peste 1.3 milioane de români au fost cu ochii pe performanțele concurenților, iar în minutul de aur de la 20:57, aproximativ 2.2 milioane de telespectator au urmărit Vocea României.

Emoția, tensiunea, lacrimile de bucurie sau de tristețe și optimismul au fost principalele atribute ale ediției de ieri seară. Concurenții s-au pregătit intens pentru a lua cu asalt ringul de pe scena Vocea României și a-și continua drumul către show-uri live care să îi ducă mai aproape de marele trofeul. Antrenorii au fost nevoiți să aleagă între cei mai buni, iar acest lucru nu a fost ușor. Competiția se întețește atât pentru concurenți cât și pentru antrenori, deoarece fiecare dintre ei își dorește să aibă trofeul în echipă, iar fiecare pas este esențial în călătoria către titlul de Voce a României.

Tensiune și confruntări de excepție

Echipa Loredanei a spart gheața cu Maria Hojda și Diana Popa, care au cântat piesa Come on. Interpretarea lor puternică i-a făcut pe antrenori să critice agresivitatea cu care au cântat. Marius Moga a spus: „Ați intrat din prima în ea ca și cum era un spot publicitar”. Loredana a ales să meargă mai departe cu Maria, deoarece îi plac spiritele rebele, însă discursul Dianei a impresionat-o până la lacrimi pe antrenoare.

A doua confruntare a pus în scenă “unul dintre cele mai frumoase dueluri din ultimele patru sezone de la Vocea României’” – așa cum a declarat Smiley, antrenorul lor, prin momentul impecabil interpretat de Aliona Munteanu și Claudiu Rusu. Piesa Say Something a adus cuvinte de laudă la adresa concurenților și felicitări lui Smiley pentru alegerea piesei. În momentul deciziei, antrenorul a mers pe scenă lângă concurenții săi și a ales să meargă mai departe cu Aliona. Puterea momentului si vocea impresionanta a lui Claudiu nu i-au lasat indiferenti pe ceilalti antrenori, acesta fiind salvat de Marius Moga.

Eliza Manda și Florian Rus, din echipa Marius Moga, au demonstrat ca nimic nu este Impossible. Amândoi au arătat că sunt niște muzicieni pasionați, care ar putea oricând să fie niște compozitori foarte buni, așa cum le-a spus antrenorul lor Marius Moga. Decizia antreorului a fost de a merge mai departe cu Florian.

Din echipa lui Tudor, confruntarea dintre Tudor Man și Ioan Panait a adus piesa One, însă părerile antrenorilor au fost împărțite. Lui Moga i-a plăcut împărțirea piesei, Loredana se aștepta la mai multă energie, iar lui Smiley nu i s-a părut niciunul wow. Însă, Tudor a fost mulțumit pentru că cei doi concurenți au respectat ceea ce a cerut el și a ales să meargă mai departe cu Tudor Man.

Marius Moga a făcut o alăturare de voci curajoasă pentru piesa Numb: Caroline Schally și Alexandru Bunghez. Riscul asumat i-a adus lui Moga cascade de felicitări, însă înainte de a alege să meargă mai departe cu Alexandru, Marius le-a spus: „V-ați autodepășit toate fricile pe care le aveați și acesta e cel mai important lucru.”

Din echipa Loredanei, un cuplu de prietene a împărțit scena. Roberta Radu și Ioana Satmari au cântat Mountain High, iar evoluția lor de pe scenă a fost considerată de antrenori invers proporțională: Ioana a început în forță după care s-a relaxat iar Roberta s-a ridicat. Loredana a ales să meargă mai departe cu Ioana, însă cele două prietene s-au reunit în spatele scenei și s-au încurajat reciproc.

Maria Șimandi, micul fenomen, a urcat în ring alături de Robert Costin cu o piesă de o sensibilitate extraordinară – All of me. Marius Moga a concluzionat simplu momentul: „O luptă pe timbre, pe sensibilitate și a câștigat ea”. Pe Tudor l-a impresionat foarte mult: „Am sentimentul că asta mică e îndrăgostită și s-a transmis și la mine chestia asta”. Smiley, antrenorul lor a ales să meargă mai departe cu Maria, fapt care a declanșat hohote de plâns în gradenă, unde se aflau elevii lui Costin. Un moment înduioșător, după care cei patru antrenori s-au dus la copii și au încercat să le aline supărarea.

Două voci extraordinare din echipa lui Tudor au urmat în ringul confruntărilor. Larisa Mihăieș și Andreea Avarvari au intrepretat piesa Chandelier, iar după repetiții îndelungi evoluția fetelor s-a făcut simțită. Felicitările antrenorilor au crescut emoțiile fetelor, iar Tudor a fost foarte mândru de ele: „Ați făcut momentul memorabil pe care îl așteptam”. Chirilă a ales să meargă mai departe cu Andreea, însă Larisa a rămas în competiție, timbrul ei nelăsând-o indiferentă pe Loredana, care a salvat-o.

Sexual Healing între Diana Bucsă și Ioan Bîgea din echipa lui Marius Moga a adus foarte multe critici din partea antrenorilor. O piesă senzuală cu potențial mare, ce s-a transformat într-un preludiu prelungit, după cum l-a denumit Loredana, iar Marius a ales să meargă mai departe în concurs cu Ioan.

Ultima piesă a fost celebra Blue Jeans, intrepretată de Iulia Ferchiu și Ana Maria Andrei. După îndelungi discuții, lacrimi, frici, repetiții și replici tensionate între antrenorul lor, Tudor Chirilă și Iulia Ferchiu, cele două au pășit în ring. Loredana a spus: „Iulia, dacă te-ar vedea Lana Del Rey și-ar da seama că este cea mai optimistă femeie din lume în comparație cu tine”. Comentariile antrenorilor la atitudinea Iuliei și la prestația fetelor l-au făcut pe Tudor să le ia apărarea și să le atragă atenția acestora asupra faptului că este foarte important și cum spui unor concurenți care sunt la început de drum aceste lucruri. Cu toate că niciuna dintre cele două nu s-a ridicat la nivelul stării pe care Tudor a cerut-o încă de la repetiții, acesta a ales să meargă mai departe cu Iulia.

După ce au trecut de preselecții, au întors scaunele antrenorilor și au intrat în ringul confruntărilor, concurenții sunt pregătiți să intre în etapa live-urilor! Echipele s-au format iar vinerea viitoare telespectatorii sunt așteptați să ia parte la prima ediție live Vocea României, alături de cei mai buni concurenți și cei mai tari antrenori!

Ediția de aseară a înregistrat pe segmentul comercial 9.5 puncte de rating și 22.4% share în intervalul de difuzare 20:30– 24:06. Postul de televiziune de pe locul doi a reușit să obțină 7.6 puncte de rating și 17.9% share. La nivelul publicului din mediul urban, PRO TV a obținut 7.5 puncte de rating și 15.2% share, iar la nivel național 7.1 puncte de rating și 14.7% share.

În etapele show-urilor live, românii pot da calificative concurenților prin aplicația “Fii Antrenor”, care a strâns deja peste 170.000 de descărcări. Oricine poate intra în rolul de antrenor și își poate susține preferații prin intermediul aplicației, disponibilă gratuit în AppStore și Google Plus.

Edițiile Vocea României pot fi revăzute oricând pe voyo.ro.

Vocea României – Doar Vocea contează! Vineri, de la 20:30, la PRO TV!

Bucuresti, 15.11.2014
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.