Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

UE sarbatoreste cea de-a 7-a Saptamana Europeana a Mobilitatii:

„Aer curat pentru toţi”

Mai mult de 200 de milioane de oameni din întreaga Europă şi din lume sunt aşteptaţi să participe la Săptămâna Europeană a Mobilităţii (16-22 septembrie) – cel mai mare eveniment global dedicat transportului urban sustenabil. Tema acestui an, „Aer curat pentru toţi”, încurajează autorităţile locale să organizeze iniţiative care să pună în lumină legătura dintre mobilitate şi calitatea aerului şi să lanseze măsuri permanente care să stopeze emisiile dăunătoare, cum ar fi introducerea zonelor de emisii slabe sau a parcărilor şi a navetelor de autobuz spre centrele oraşelor. Vice-preşedintele şi comisarul Siim Kallas, responsabil pentru afaceri administrative, audit şi anti-fraudă a spus: „Ca şi în anii trecuţi, Comisia şi personalul său susţin ferm Săptămâna Europeană a Mobilităţii. Când este vorba despre transport sustenabil, fiecare dintre noi poate contribui: de aceea consider că este o responsabilitate personală să pun la dispoziţia personalului informaţii clare cu privire la opţiunile existente pentru a schimba obiceiurile individuale şi să menţin un dialog constant cu autorităţile şi părţile interesate pentru îmbunătăţirea ofertei globale în materie de alternative de transport.”

Comisarul pentru mediu, Stavros Dimas a spus: „An de an, din ce în ce mai multă lume participă la această iniţiativă, fapt care subliniază cât de importante sunt pentru cetăţenii europenii aspectele legate de transportul urban. Ei au dreptate să fie preocupaţi de calitatea aerului pe care îl respiră, deoarece poluarea aerului are un impact grav asupra respiraţiei lor. Două treimi din oraşele europene continuă să depăşească standardele privind calitatea aerului ambiant. În vreme ce poluarea din cauza transportului este principalul factor responsabil, trebuie să găsim modalităţi să reducem emisiile şi să facem din oraşele noastre locuri mai curate şi mai propice vieţii cotidiene.”

„Aer curat pentru toţi”
Transportul este cauza principală a poluării în oraşele europene. Un raport publicat recent de către Agenţia Europeană pentru Mediu a arătat că transportul rămâne unica sursă de oxizi de azot (NOx) şi se situează pe locul al doilea în ceea priveşte producţia de emisii de particule fine (PM10 şi PM2.5) în UE. În vreme ce emisiile din cauza transportului scad în cea mai mare parte a statelor membre ale UE, calitatea aerului continuă să fie o problemă în zonele urbane. Tema acestui an, „Aer curat pentru toţi”, încurajează autorităţile locale să îmbunătăţească calitatea aerului la nivel local prin limitarea emisiilor dăunătoare din cauza transportului. Cetăţenii, în acelaşi timp, sunt invitaţi să îşi modifice comportamentul în materie de transport şi să susţină măsurile destinate îmbunătăţirii facilităţilor destinate transportului public, cicliştilor şi pietonilor.

Moştenire durabilă
Săptămâna Mobilităţii este menită să schimbe obiceiurile oamenilor în materie de transport oferind alternative la automobil care sunt respectuoase cu mediul.  Publicul are ocazia de a evalua formele alternative de transport, iar autorităţile locale au oportunitatea de a testa noi servicii şi noi infrastructuri. Se asigură astfel o moştenire durabilă, deoarece oraşele participante sunt încurajate să lanseze cel puţin o măsură practică permanentă. Exemple recente în acest sens includ garantarea rambursării clienţilor din Frankfurt în cazul în care transportul în comun ar înregistra mai mult de zece minute de întârziere, în timp ce site-ul web al oraşului Edinburgh (www.educatedtravel.info/) încurajează lumea să ia în considerare alte opţiuni de transport, în special dacă sunt noi la şcoală, la colegiu sau la universitate.    În multe oraşe, principala formă de a marca Săptămâna Europeană a Mobilităţii este organizarea unei zile fără automobile.

Puterea exemplului
Comisia Europeană susţine activ şi încurajează utilizarea transportului sustenabil în rândurile personalului său. Asociaţia bruxeleză non-profit Pro Vélo i-a  acordat premiul Parking Vélo d’Or 2008 pentru serviciul său de împrumut de biciclete, care permite personalului să împrumute biciclete pentru deplasări legate de activitatea curentă.  Pe durata Săptămâniii Mobilităţii, se vor desfăşura campanii de informare privind posibilităţile de utilizare în comun a automobilelor (carpooling) şi cu privire la beneficiile transportului în comun şi ale mersului pe bicicletă. Personalul care va veni la serviciu pe bicicletă va primi micul dejun gratis şi, totodată, se vor organiza tururi ale Bruxelles-ului pe bicicletă.

Participare în creştere
Evenimentul a cunoscut o creştere de şase ori în privinţa numărului de oraşe participante de la lansarea sa în 2002. Anul trecut, numărul acestora a atins un record de peste 2 000 de oraşe participante în 36 de ţări. Anul acesta este aşteptată participarea a 200 de milioane de persoane. Oraşele şi municipiile din cele mai multe dintre statele membre şi din Asociaţia European a Liberului Schimb (AELS) prevăd organizarea unor evenimente care să informeze asupra opţiunilor alternative de transport. Participă de asemenea o serie de autorităţi locale din alte părţi ale lumii, între care Brazilia, Canada, Columbia, Japonia şi Coreea de Sud.

Săptămâna Europeană a Mobilităţii este coordonată de trei organizaţii neguvernamentale specializate în problematica urbană a mediului: Eurocities, Energie-Cités şi Climate Alliance. Direcţia generală Mediu a Comisiei Europene contribuie financiar şi organizează premiile anuale ale Săptămânii Europene a Mobilităţii pentru cele mai bune măsuri şi programe de activităţi.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi site-ul web al Săptămânii europene a mobilităţii:
www.mobilityweek.eu

Informaţii privind calitatea aerului şi emisiile de gaze se găsesc la:
//ec.europa.eu/environment/air/quality/legislation/pdf/etcacc_2007_analysis_2006.pdf
//themes.eea.europa.eu/IMS/CSI (a se vedea evaluarea CSI004 – publicată în luna aprilie 2008)
//reports.eea.europa.eu/technical_report_2008_7/en

Bucuresti, 16.09.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.