Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

UberJET: curse cu avionul până la mare, la apăsarea unui buton

· Utilizatorii Uber vor putea comanda în aplicație o cursă cu un avion, pentru prima dată în România
· Uber și Regional Air Services vor opera sâmbătă, 18 iunie, zboruri din București, Băneasa, cu aterizare pe aeroportul din Tuzla, lângă Constanța
· Utilizatorii noi care își fac cont Uber folosind codul UberJET25 pot câștiga o cursă gratuită până la mare, cu avionul

Sâmbătă, 18 iunie, utilizatorii Uber vor putea comanda în aplicație UberJET – cu o simplă apăsare de buton, vor putea ajunge din București până la mare, în aproximativ o oră. Avioane Diamond DA 42 de ultimă generație, puse la dispoziție de Regional Air Services, vor decola de pe aeroportul Băneasa și vor ateriza pe Aeroportul din Tuzla, lângă Constanța, de unde va fi asigurat transportul până în Mamaia.


Costul unei curse va fi unul fix, de 500 lei de persoană. Utilizatorii noi pot câștiga un loc gratuit spre mare cu avionul, dacă în perioada 15-17 iunie își fac un cont Uber folosind codul UberJET25 pentru a intra în tragerea la sorți.  Mai multe detalii și regulamentul competiției, pe blog.

“Misiunea noastră este să facem mobilitatea urbană la fel de accesibilă precum apa curentă. Și, pe parcurs, să oferim puțină magie utilizatorilor noștri. Cu UberJET poți ajunge până la mare în doar o oră, dar, mai mult decât atât, poți să apeși un buton și să comanzi o experiență de neuitat, la înălțime”, a spus Nicoleta Schroeder, General Manager Uber România.

Cum funcționează UberJET:
· deschide aplicația Uber sâmbătă, 18 iunie, în intervalul 09:00-10:00
· alege opțiunea UberJET și comandă
· un șofer partener Uber va prelua comanda și te va duce la Aeroportul Băneasa, în limita locurilor disponibile. Din cauza limitărilor de greutate, nu se pot accepta bagaje mai mari de 2 kg de persoană
· avioanele UberJET vor pleca de la Aeroportul Băneasa între 10:30 si 12:00 și vor ateriza la Aeroportul Tuzla în aproximativ o oră de la decolare
· Cursa spre aeroportul Băneasa și transferul de la Aeroportul Tuzla până în Mamaia vor fi asigurate în același tarif.

Uber este o companie de tehnologie care conectează în timp real pasagerii – utilizatorii  aplicaţiei cu acelaşi nume – cu şoferii care utilizează platforma. În prezent, Uber oferă o  alternativă sigură de transport în aproape 400 de oraşe din peste 65 de ţări, contribuind la schimbarea modului în care oamenii călătoresc în mediul urban. Viziunea Uber este de a scoate  cât mai multe mașini de pe străzile orașelor. Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii, iar începând din februarie 2015, Uber este şi în România, în Bucureşti, cu  trei servicii: uberX, UberSELECT şi Uber Child Seat.

Regional Air Services este o companie aeriană înființată în 1998, printre primii operatori privați în aviația românească. Compania deține, totodată, primul aeroport cu capital integral privat din România. Acesta a ocupat în anul 2015 locul al patrulea în topul aeroporturilor din România în ceea ce priveste numărul de mișcări de aeronave (aterizări/ decolări) și numărul 10 din 18 iîn ceea ce privește volumul traficului de pasageri.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.