Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

UAPR apreciaza drept incurajatoare decizia guvernului de a elimina caracterul urgentei la discutarea

UAPR

modificarilor la Legea Audiovizualului, nr. 504/2002

Uniunea Agențiilor de Publicitate din România (UAPR) apreciază drept încurajatoare decizia executivului de a anunța că proiectul de act normativ care vizează modificarea Legii audiovizualului nr. 504/2002 nu mai are caracter de urgență. UAPR își reafirmă disponibilitatea de a participa activ la dialog și consultări pe maginea modificării Legii audiovizualului.

“Uniunea Agențiilor de Publicitate din România apreciază deschiderea exprimată în presa de guvernul României referitor la modificarea Legii audiovizualului, nr 504/2002. În virtutea principiului dialogului constructiv, în deplină transparență și conformitate cu reglementările internaționale în materie, UAPR își arată continua disponibilitate și interesul de a participa activ la discuțiile și dezbaterile privind o modificare a legii în sensul alinierii la normele europene, dar respectând principiile concurenței și competitivității în piața serviciilor media audiovizuale”, a declarat Radu Florescu, CEO Centrade Saatchi & Saatchi, președinte al Uniunii Agențiilor de Publicitate din România.

UAPR speră la o dezbatere reală, cu toți actorii relevanți implicați, inclusiv cu organismele Uniunii Europene.

“Această lege ar trebui promulgată prin dezbatere parlamentară, într-o manieră transparentă. Organisme reprezentative la nivel european și-au exprimat dorința de a participa la dezbatere”, a adăugat Radu Florescu.

De asemenea, UAPR își prezintă disponibilitatea de a contribui cu exemple și studii de caz din legislația în domeniu aplicată în alte state membre ale Uniunii Europene.

UAPR a cerut recent guvernului să retragă proiectul de modificare, prin ordonanță de urgență a Legii audiovizualului, nr 504/2002 care încalcă principiul libertății economice, cu efecte negative asupra mediului concurențial în care își desfășoară activitatea toți actorii economici implicați în piața serviciilor media audiovizuale.

Conform UAPR, modificările propuse în ordonanța de urgență care modifică Legea audiovizualului, nr 504/2002, au un profund impact negativ asupra mediului concurențial prin favorizarea radiodifuzorilor. Propunerea îngrădește dreptul agenților de a-și construi campanii media integrate și afectează posibilitatea acestora de a folosi în modegal, unitar și nediscriminatoriu spațiile publicitare puse la dispoziție de trusturile media integrate.

Bucuresti, 19.11.2012

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.