free download 78 travel guides written by experts

TVR susţine producţia naţională de film

Televiziunea Română, singura instituţie media care contribuie la Fondul Cinematografic Naţional cu 15% din veniturile încasate din publicitate, deschide sesiunea de finanţare, conform OG nr. 39/2005.

Producătorii independenţi de pe piaţa de film din România pot beneficia în cadrul sesiunii de finanţare din anul 2018, de suma totală de 2.400.000 lei,  în următoarele condiţii:

  • solicitanţii de finanţare din Fondul Cinematografic Naţional trebuie să fie titulari ai unui contract de credit direct cu Centrul Naţional al Cinematografiei;
  • solicitanţii să nu aibă/să nu fi avut contract de finanţare cu TVR, contract a cărui derulare a fost viciată, suspendată sau întreruptă din cauze neimputabile finanţatorului;
  • filmele de ficţiune de lung metraj şi documentarele de lung metraj pentru care se solicită finanţare trebuie  să se afle în perioada de postproducţie sau, cel putin, în perioada de filmare.

TVR logo

Departajarea solicitărilor se va face în funcţie de îndeplinirea condiţiilor enunţate mai sus şi numai după:

  • analiza sinopsis-ului, treatment-ului, scenariului;
  • vizionării unei secvenţe de 15’ din film;
  • primirii  acceptului din partea producătorului privind limita superioară a finanțării, ce nu va depăşi  5% din suma totală de 2.400.000 lei alocată pentru finanţări;
  • încadrării documentarelor de lung metraj finanţabile, în cel mult 1/3 din suma totală de 2.400.000 lei,  alocată pentru  finanţări.

La încheierea contractelor de finanţare, cu termene de plată integrală până la 31 decembrie 2018, cesionarea drepturilor de difuzare constituie avantaj.

Proiectele pentru care se solicită finanțare trebuie depuse la Registratura Televiziunii Române, intrarea din strada Ermil Pangrati nr. 28, într-un plic, cu mențiunea “Finanţare conform OG 39/2005”.

Fiecare proiect trebuie să fie însoţit de:

  • declaraţie pe proprie raspundere din care să reiasă că solicitantul este titularul unui contract de credit direct aflat în derulare  cu Centrul Naţional al Cinematografiei, cu menţionarea numărului şi a datei la care s-a încheiat contractul;
  • scenariu (2 exemplare), treatment (5 exemplare), synopsis (5 exemplare), plan de producţie (5 exemplare), plan financiar (5 exemplare) şi buget (5 exemplare);
  • o secvenţă de 15′ din film, pe suport DVD (2 buc.);
  • copie de pe rapoartele primei săptămâni de filmare (2 exemplare).

Data limită pentru depunerea proiectelor este miercuri 5 decembrie 2018 ora 12.00.

Până în prezent, TVR finanțat peste 120 de filme, din toate genurile cinematografice, producții semnate de regizori debutanţi sau consacraţi, care au obţinut premii în marile festivaluri sau care au avut succes de box office.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *