Luminiţa Anghel, Andrei Tudor, Liana Stanciu, Lucian Ștefan, Bogdan Păun, Liviu Elekes, Bogdan Pavlică, Dan Manoliu și Gabriel Scîrlet formează juriul care alege, anul acesta, piesa României la Eurovision. Cu o bogată experiență în industria muzicală și tv, cei nouă jurați decid care va fi melodia pe care Roxen o va interpreta pe scena de la Rotterdam.
La ediția cu numărul 65 a Eurovision Song Contest, Roxen, artista aleasă încă de anul trecut să reprezinte România pe scena concursului, va merge în Olanda cu o nouă piesă, pe care o vom afla la sfârșitul etapei naționale.
„Pare ireal, acum când toată lumea vorbește doar de vaccinuri, contaminări și al treilea val al pandemiei, să promitem că Eurovision ne va ajuta să trecem mai ușor peste toate acestea. Dar, credeți-mă, va fi un concurs cum nu s-a mai întâlnit. În luna mai, la Rotterdam, va fi parada optimismului, a triumfului vieții și a muzicii. Indiferent că va fi live pe scenă sau live-on-tape, România va arăta Europei și lumii întregi că împreună, putem și trebuie să trecem și să uităm tot ce ne-a afectat. Chiar cred că Eurovision va fi primul și cel mai mare eveniment muzical al unei planete în curs de însănătoșire!”, ne promite Liana Stanciu, șefa delegației României la Eurovision 2021.
Luminiţa Anghel a reprezentat România la Eurovision în 2005, alături de trupa Sistem, cu piesa Let Me Try. Concursul s-a desfăşurat la Kiev, iar reprezentanţii României s-au clasat pe locul al treilea.
De-a lungul timpului, cunoscută interpretă a mai câştigat locul I la Festivlalul Internaţional Cerbul de aur (2001), premiul I şi trofeul pentru cea mai bună voce internaţională la «Song for Europe festival» din Malta şi acelaşi loc la festivalul internaţional Cairo (2003), interpretând piesa I ask you why. Luminiţa Anghel a fost prezentator TV între anii 1998 şi 2005, gazda radio FM, a jucat în seriale TV şi sitcom-uri, a prezentat evenimente muzicale de mare anvergură, a pus voce pentru personaje de desene animate celebre şi, nu în ultimul rând, membru în nenumărate jurii naţionale şi internaţionale pentru concursurile de gen.
„Cel mai frumos eveniment muzical la care am participat vreodată este Eurovision-ul. Am trăit cea mai frumoasă experienta muzicală a carierei mele de aproape 30 de ani. Participarea mea, alături de trumpa Sistem, cu piesa “Let Me Try” din 2005 la Kiev a adus României cel mai bun loc de până atunci şi noi suntem foarte mândri de aceasta realizare. Anvergura evenimentului, profesionalismul echipelor organizatoare, vibe-ul pe îl au sală, repetiţiile, conferinţele de presă şi show-ul în sine, nu pot fi egalate de nimic, pentru mine. Este o experienţă care merita trăită cel puţin o dată în viaţa de către orice artist care iubeşte competiția”, mărturisește Luminița Anghel.
Andrei Tudor a compus piesa Pe-o margine de lume, pe care Nico & Vlad Miriţă au interpretat-o la ediţia din 2008 a Eurovision Song Contest, pe scena de la Belgrad. Artistul colaborează, în calitate de compozitor, orchestrator, pianist sau şef de orchestră cu nume importante din industria muzicală, precum Angela Gheorghiu, Andrea Bocelli, Mario Frangoulis, Dulce Pontes, Edvin Marton, Goran Bregovici, Walter Ricci, Ally Brooke, María José, Brad Vee Johnson, B & B Gospel Choir, Boney M Experience, Beverly Glenn Sundel, Aura Urziceanu, Monica Anghel, Nico, Luminiţa Anghel, Gabriel Cotabiță, Felicia Filip, Vlad Mirita, Marcel Pavel, Cezar Ouatu, Cristi Minculescu, Adrian Enache, Paula Seling, sau Pasha Parfeni.
Distins cu peste 30 de premii de creaţie sau interpretare, compozitorul este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi în comisia de specialitate a Credidam.
Andrei Tudor: „Eurovision este o loterie dar şi o experienţă absolut minunată pentru orice muzician, aflat la orice nivel al evoluţiei sale pe parcursul artistic, o şansă pentru mulţi compozitori şi artişti independenţi de a se face auziţi la cel mai înalt nivel, într-o audienţă întrecută doar de Oscar-uri. Experienţa de acolo este incredibilă, profesionalismul echipei tehnice a întrecut cu mult aşteptările mele. Modul în care este totul organizat, cu o precizie de ceas elveţian, este spectaculos iar fanii Eurovision sunt pretutindeni şi cântă din public alături de artişti, la toate repetiţiile, indiferent de limbă.”
Liana Stanciu se numără printre primii realizatori de radio după 1989 și face parte din echipa TVR de peste zece ani, unde este realizator de emisiuni de divertisment și culturale. Liana Stanciu are o experienţă vastă în media românească și este activă în mai multe ONG-uri. Anul acesta, Liana este șefa delegației României la Eurovision, poziție pe care a mai avut-o la ediția din 2015 a concursului.
Lucian Ștefan a construit unul dintre cele mai importante branduri din industria de entertainment, Global Records, casa de discuri cu cea mai rapida evolutie din Romania.
Muzica lansata de Global se aude in lumea intreaga, iar printre artiștii reprezentați de casa de discuri se numără INNA, Roxen, Irina Rimes, Antonia, Carla’s Dreams, Alexandra Stan, The Motans, Selly.
In 2020, piesele lansate de artiștii Global Records au adunat peste două miliarde de vizualizări pe Youtube, au aproape 200 milioane streams pe Spotify și Apple Music. Tot anul trecut, acestia au lansat peste 200 de melodii și peste 150 de videoclipuri filmate.
Regizor și fondator al NGM Creative, Bogdan Păun a regizat peste 150 de videoclipuri pentru unii dintre cei mai cunoscuți artiști români, precum: INNA, Alexandra Stan, Irina Rimes, Roxen, Antonia, The Motans sau Alina Eremia.
Playlist manager și realizator al Top-ului muzical la RRA, cu o experiență de sute de emisiuni radio și zeci de interviuri cu artiști de top din România şi din străinătate, Bogdan Pavlică face muzică de de la vârsta de patru ani. Absolvent al Conservatorului, unde a studiat pian, Bogdan a cântat în trupă The 50’s și a fost membru în numeroase jurii naţionale şi internaţionale, inclusiv Eurovision. „Concursul Eurovision rămâne pentru mine un reper al muzicii pop, rock şi dance al bătrânului continent. Este , cu fiecare ediţie, o experinta unica pe care o analizez în amănunt şi o adaug la experienţa mea”, declară Bogdan Pavlică.
Gabriel Scîrlet a absolvit Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti la secţia Compoziţie, avându-i ca profesori pe Ștefan Niculescu și pe Dan Dediu. Din 2006, activează ca regizor muzical la Televiziunea Română, unde a realizat regia muzicală pentru numeroase emisiuni, concerte și festivaluri.
S-a alăturat proiectului Eurovision în anul 2009, în calitate de regizor secund, iar din anul 2011, dupa retragerea din activitate a Alexandrei Cepraga, a devenit principalul regizor muzical al evenimentului, realizând sunetul la toate selecțiile naționale și asistând delegațiile României la etapa internațională, fie de le distanță, fie însoțind delegația. Gabriel Scîrlet: „Unul din lucrurile care îi unește pe oameni este pasiunea pentru sport și competițiile sportive. Dacă suntem trup și suflet alături de sportivii români la toate competițiile internaționale, atunci de ce să nu susținem România și acum? Fii alături de reprezentanta României la Campionatul European al Cântecului! Fii alături de Roxen la Eurovision!”
Liviu Elekes este compozitor, producător, multi-instrumentist, regizor muzical, absolvent de masterat la Universitatea Națională de Muzică din București, secția Compoziție Jazz / Muzică ușoară, a realizat coloana sonoră pentru spectacole de teatru în regia Taniei Popa: „Figuranta” (premieră la Teatrul Național București – 03/11/2019), „Ghici cine te sună?” (premieră la Teatrul Elisabeta – 21/11/2019) și filmele de lungmetraj „Afacerea Est” (r. Igor Cobileanski), „Orson Welles” (r. Cezar Ghioca), „Dănilă Prepeleac” (r. Ada Maria Ichim). Experiența la concursul „Eurovision” începe în 2005, când, alături de trupa POPS, s-a clasat pe locul 4 în selecția națională, cu melodia „I need you şo”. În 2009, participă alături de Dâlma – „Song for him”, iar în 2017 alături de Ana Maria Mirică, cu piesa „Spune-mi tu”. În 2018, în urma unui pariu dintre muzică și suflet, a înființat trupa „Echoes”, „Mirror” și „High Heels On” fiind melodiile care i-au calificat în selecțiile naționale din 2018, respectiv 2019.
Dan Manoliu este producător și regizor artistic a zeci de emisiuni muzicale și de divertisment. De 10 ori șef al delegației României la Eurovision, Dan Manoliu a fost fie regizor artistic, fie manager de proiect la 15 etape naţionale. „Dacă ar fi să aleg acum, după peste 30 de ani de televiziune, programul de care sunt cel mai legat, aș spune, vără să ezit: Eurovision. Atâtea bucurii, tristeți, împliniri și neîmpliniri, emoții, lacrimi, strigăte de fericire, nopți nedormite câte a adunat acest Eurovision în toți acesti ani nu a adunat niciun alt proiect. Dar a meritat. După 21 de ani de la primul meu Eurovision, încă mă întreb când a crescut atât de mare…”, declară Dan Manoliu.
Ediția 2021 a proiectului Eurovision România aduce o premieră în istoria participărilor țării noastre la concurs, juriul urmând să decidă, până la sfârșitul lunii februarie, piesa pe care Roxen o va interpreta pe scena de la Rotterdam. Această abordare a mai fost folosită de mai multe ţări, cu succes, pentru selecţia piesei, precum câştigătorul ESC 2014, Conchita Wurst – „Rise Like a Phoenix”, sau câştigătorul celei mai recente ediţii, 2019, Duncan Laurence, cu piesa „Arcade”.
Regulamentul oficial al concursului, precum şi mai multe detalii, pot fi accesate pe site-ul TVR, la adresa eurovision.tvr.ro.