Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

TVR 3 transmite doua spectacole aniversare „Junii Sibiului, 70 de ani”

TVR3

Miercuri şi joi, începând cu ora 18.00, Iuliana Tudor prezintă două spectacole folclorice aniversare, dedicate Junilor Sibiului. Concertele sunt transmise în direct la TVR 3 şi pe TVR+.

Miercuri, 19 noiembrie şi joi, 20 noiembrie, de la ora 18.00, Iuliana Tudor prezintă, în direct de la Sibiu, două evenimente desfăşurate sub titlul Junii Sibiului, 70 de ani. Ambele spectacole sunt difuzate la TVR 3, precum şi online, pe TVR+.

Coproducţii ale Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Sibiu şi TVR, cele două concerte-maraton, fiecare dintre ele cu o durată de cinci ore, aduc în faţa telespectatorilor TVR 3 artişti de valoare ai folclorului românesc. La spectacolul de miercuri, Ansamblul Cindrelul-Junii Sibiului, Ansamblul Ceata Junilor, Ansamblul Veteranii Junii Sibiului, Elena Merişoreanu, Veta Biriş, Nineta Popa, Ionuţ Fulea, Mariana Anghel şi alţii sunt invitaţi pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu. Printre invitaţii zilei de joi se numără: Floarea Calotă, Aneta Stan, Cornelia şi Lupu Rednic, Ionuţ Dolănescu, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, Nicu Novac şi mulţi alţii.

Cea mai veche formaţie de dansuri populare din România, Ansamblul Junii Sibiului s-a născut în 1944, din iniţiativa maestrului coregraf Ioan Macrea şi s-a transformat, „din mers", din formaţie de amatori, la început bărbătească, apoi mixtă, în ansamblu profesionist. În cei 70 de ani de existenţă, Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul-Junii Sibiului a susţinut peste 40.000 de spectacole şi a efectuat peste 600 de turnee în România, întreaga Europă, America de Nord, Asia şi Africa. De-a lungul timpului, peste 3.600 de dansatori au evoluat în cadrul ansamblului. În calitate de ansamblu de amatori, Junii Sibiului au participat la numeroase competiţii şi festivaluri folclorice, organizate în ţară şi în străinătate, iar valoarea lor a fost recunoscută prin cele peste 100 de premii naţionale şi 60 de premii internaţionale acordate de jurii de specialitate.

În anul 1992, Ansamblul Junii Sibiului se unea cu orchestra Cindrelul, primind statutul de ansamblu profesionist, în semn de recunoaştere a valorii corpului de dansatori şi instrumentişti, precum şi a bogăţiei şi diversităţii repertoriului abordat.

Cele două concerte aniversare Junii Sibiului, 70 de ani pot fi urmărite atât la TVR 3, cât şi pe TVR+, disponibil şi pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

Realizator: Elise Stan
Prezentator şi producător: Iuliana Tudor

Surse foto: sibiu.citynews.ro, ronduldesibiu.ro.

Bucuresti, 18.11.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.