Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

TVR 1 s-a clasat pe primul loc la audiente cu Romania – Luxemburg

TVR1

2.257.000 de români au urmărit meciul transmis în direct pe TVR 1 şi TVR HD

Partida de fotbal România – Luxemburg din Preliminariile Campionatului European 2012 a adus TVR 1 în poziţia de lider absolut de audienţă, marţi seară, între orele 20.46 şi 22.37. Meciul a adunat în faţa micilor ecrane o medie de 2.257.000 de telespectatori la nivel naţional (ceea ce corespunde unui rating* mediu de 11% şi 23,4% cotă medie de piaţă**).

În mediul urban, 1.410.000 de telespectatori au urmărit România – Luxemburg (rating mediu 12% şi share mediu 25,2%), iar 555.000 de români au reprezentat targetul comercial atins de partida de fotbal (rating mediu 11% şi share mediu 26,4%). Minutul cu cea mai mare audienţă a meciului, la nivel naţional şi urban, s-a înregistrat la 22.33, când nu mai puţin de 2.827.000 de români urmăreau, la TVR 1, prima victorie a naţionalei din Preliminariile CE 2012, transmisă în direct de la Piatra Neamţ (rating 14% şi cotă de piaţă 31,7%). Dintre aceştia, 1.897.000 de telespectatori se aflau în mediul urban (rating mediu 16,5% şi share mediu 35,6%).

De asemenea, programul care a urmat partidei de fotbal s-a clasat pe primul loc în topul audienţelor serii, la nivel urban şi comercial. Astfel, Tudor Furdui şi Marius Mitran au analizat meciul şi posibilităţile naţionalei de calificare la Studio fotbal, între orele 23.52 – 24.31, pentru o medie de 486.000 de telespectatori din mediul urban (4,2% rating şi 11,2% cotă de piaţă); la nivelul publicului comercial, emisiunea a înregistrat o medie de 239.000 de telespectatori (4,7% rating şi 13,3% cotă de piaţă).

*Rating (RTG%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o staţie TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din targetul analizat.

**Cotă de piaţă (Market Share – SHR%) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (RTG%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).

Bucuresti, 30.03.2011

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.