Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

TVR 1: Ediţii în premieră la „Profesioniştii”, cu Eugenia Vodă

Eugenia Vodă

După dialogul cu un actor pe val, Şerban Pavlu, premierele continuă la „Profesioniştii”. Sâmbătă, 1 octombrie, de la 23.00, Eugenia Vodă ne propune o întâlnire cu o figură specială, un scriitor-preot sau un preot-scriitor, celebru în Craiova: Mihalache Tudorică.

„Profesioniştii” cu Eugenia Vodă, una dintre cele mai apreciate şi urmărite emisiuni de la postul naţional, vine cu ediţii în premieră la TVR 1. De multe ori deja celebri, alteori cunoscuţi doar de un grup restrâns de persoane, Eugenia Vodă i-a chemat pe cei care au schiţat istoria din umbra anonimatului şi a reuşit să-i aducă pe cei care au refuzat ani de-a rândul să se destăinuie în faţa presei. Întâlnirile cu „Profesioniştii” şi Eugenia Vodă sunt programate sâmbăta, de la ora 23.00, la TVR 1.

 

Eugenia Vodă
Eugenia Vodă

Invitatul din această sâmbătă va fi o figură specială: un scriitor-preot sau un preot-scriitor, celebru în Craiova: Mihalache Tudorică. Eugenia Vodă ne dă întâlnire la TVR 1, pe 1 octombrie, ora 23.00, la o nouă ediţie „Profesioniştii”.

Un personaj puternic şi pitoresc, cu mult simţ al umorului, pe care emisiunea „Profesioniştii” îşi propune să-l „propulseze” la scară naţională: „Pentru că Mihalache Tudorică merită din plin atenţia marelui public: e vorba despre un preot care nu are probleme cu justiţia şi cu ştirile de scandal, are în schimb o biografie verticală şi o operă literară redutabilă… Bunele sentimente nu fac literatură? Iată că vor face o emisiune”, punctează Eugenia Vodă, realizator şi moderator al emisiunii „Profesioniştii” de la TVR 1.

Despre părintele scriitor Mihalache Tudorică:

Scriitorul Mihalache Tudorică s-a născut pe 1 iunie 1950, în localitatea Bâlta, judeţul Dolj. Cursurile şcolare primare le-a făcut în satul natal. Apoi, a urmat Seminarul Teologic Craiova-Mofleni, între anii 1965 şi 1970. A continuat ca student al Facultăţii de Teologie Bucureşti, unde spirite strălucite ale vremii şi-au pus amprenta asupra dezvoltării sale; printre acestea – preot-profesor Dumitru Stăniloaie, preot-profesor Constantin Galeriu, preot-profesor Dumitru Fecioru. Aceştia şi mulţi alţii au contribuit la formarea intelectuală şi teologică a celui care avea să fie scriitorul şi părintele Mihalache Tudorică.

Opera sa pastorală, începută în satul Mihăiţa, Dolj, s-a împletit armonios cu activitatea literară. Printre volumele publicate de părintele scriitor Mihalache Tudorică amintim: Poezii religioase românești, Vol. II (antologie de poezie religioasă românească, 2019); Să vă plâng un cântec sau să vă cânt un plâns (antologie de Psalmi, 2018); Nastrafia (antologie de proză, 2016); Ultimii Psalmi (poezie, 2016); Pâcla (proză scurtă, 2009); Ochiul din ape (poezie, 2009); Adânc pe adânc (antologie de poezie a clericilor membri ai Uniunii Scriitorilor, 2006); Melancolia îngerului (antologie de poezie, 2005); Gavvata (antologie de proză, 2005); Mireasa desculţă (antologie de proză, 2003); Întoarcerea numelui (poezie, 2003); Blestemele (proză scurtă, 2002); Poeme blestemate (poezie, 2000); Bâlciul şi zarafii (pamflete, eseuri, 2000); Ultimul orb (poezie, 1998); Mireasa desculţă (proză scurtă, 1998); Moartea îngerului (poezie, 1997); Catedrala lacrimilor (poezie, 1996); Melancolia îngerului (poezie, 1995); Zboruri lirice (poezie, 1986).

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.