Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

În premieră, turiștii pot rezerva un loc la Cetatea Râşnov, pe platforma internațională Airbnb

Turiştii care doresc să petreacă un weekend altfel au acum posibilitatea să doarmă, în premieră, la Cetatea Râșnov. Aceștia vor putea rezerva pe platforma internațională Airbnb unul dintre cele șase corturi militare amplasate în curtea Cetății, în perioada 5 – 6 august, când în oraș are loc Festivalul de Film Istoric Râșnov.

“Cu fiecare ediţie a festivalului ne dorim să oferim o experiență completă și unică, prin filmele, muzica și evenimentele pe care le organizăm. De această dată am vrut să mergem mai departe și să le dăm participanților posibilitatea să înnopteze ca niște ostași, în corturi militare, instalate chiar în curtea Cetății Râșnov, un loc plin de încărcătură istorică și reprezentativ pentru cinematografia românească. Să nu uităm că aici au fost înregistrate secvențe pentru cunoscutul film ‘Nemuritorii’, regizat de Sergiu Nicolaescu”, a declarat Mihai Dragomir, coordonatorul Festivalului de Film Istoric Râșnov. “Această inițiativă are și rolul de a promova patrimoniul cultural al zonei Râşnov, una foarte bogată în istorie și tradiții, care adună anual peste 100.000 de turiști români și străini”, a completat Mihai Dragomir.


În același timp, participanții care vor alege să rezerve unul dintre corturile, cu o capacitate de până la 4 locuri, se vor bucura de programul Festivalului de Film Istoric Râșnov, care are loc în perioada 29 iulie – 7 august. Ediția din acest an aduce publicului peste 40 de producții documentare și de ficțiune, 13 concerte și evenimente speciale, 2 expoziții și un târg de carte, ce vor avea loc în Cetatea Râșnov, la cinematograful Amza Pellea, în Biserica Evanghelică și în Piața Unirii din oraș. De asemenea, aproape 40 de invitați speciali vor dezbate tema principală a festivalului de anul acesta: “(R)Evolution”.

Cei care se vor afla la Râșnov în perioada 5 – 7 august vor putea participa la un concert marca Luiza Zan și Dan Byron (5 august) și la un recital Vali Răcilă, Raul Kuşak și Hanno Höfer (6 august). Cinefilii vor putea viziona în această perioadă producții precum “Cinema, mon amour”, „Regina Elisabeta a II-a”, “Războiul Regelui”, „Iarnă Fierbinte: Lupta Ucrainei pentru libertate”, “Sufraggette” și “Bolivar, omul difficultăţilor”. La festival va putea fi vizitată expoziția „Frânturi de istorie”, care include fotografii, realizate de Dan Drăghicescu, cu mașini de epocă ce aparțin unor familii britanice și este dedicată Zilei Armistițiului (11 noiembrie). În același timp, vor avea la dispozitție și expoziția colectivă “Bilet de lup”, care este un martor al unui ciclu de documentare și prezintă imagini realizate de Augustin Bucur, Veaceslav Cebotari, Cătălin Dobre, Ionuț Pițurescu, Manuela Morar, Andrei Rădulescu și Mihai Țucă.

Fondurile strânse în urma închirierii celor șase corturi vor fi donate grupului de reconstituire istorică “Living Rosenau”.

Lansată în 2008 în San Francisco, California, comunitatea Airbnb s-a extins în peste 191 de ţări şi a oferit opţiuni de cazare pentru peste 60 de milioane de turişti din toată lumea. În luna iulie 2016, în România se înregistrează peste 1.500 de utilizatori activi, care oferă sau caută cazare.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.