Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Trucuri de organizare eficientă a garajului

Trucuri de organizare eficientă a garajului

Pe lângă scopul său inițial, garajul este folosit și ca spațiu de depozitare, iar multe dintre lucrurile păstrate aici nu au legătură cu mașina. De multe ori, garajul devine neîncăpător, iar asta se întâmplă în special din cauză că lucrurile sunt depozitate aici la voia întâmplării.

Nu ești singurul care se confruntă cu o astfel de problemă, iar cei care au pățit-o înaintea ta au găsit între timp o serie de soluții eficiente pentru organizarea acestui spațiu.

Trucuri de organizare eficientă a garajului

sursa foto

Ia totul de la zero

E dificil să încerci să pui în ordine lucrurile depozitate de-a valma în garaj, astfel că cea mai bună soluție pentru a începe este să scoți totul afară. Odată eliberat spațiul, fă o selecție a lucrurilor care îți mai trebuie și a celor de care te poți lipsi. Parte din acestea din urmă pot merge la gunoi, iar de restul poți scăpa oferindu-le cuiva care are nevoie de ele sau scoțându-le la vânzare. Apoi, lucrurile pe care vrei să le păstrezi trebuie organizate pe categorii, pentru a le putea depozita mai eficient.

Măsoară spațiul

După ce ai golit garajul, parchează mașina în interior, măsurând atât dimensiunile spațiului, cât și distanța dintre autovehicul și pereți. Vei avea nevoie de aceste date pentru proiectarea rafturilor, pentru că nu vrei ca acestea să fie prea mari și să nu îți mai permită să intri cu mașina în garaj.

Folosește rafturi în loc de dulapuri

Rafturile sunt o soluție mult mai eficientă decât dulapurile, atunci când vine vorba de amenajarea unor spații pentru depozitare. Acestea se montează ușor și pot fi adaptate cu aceeași ușurință dimensiunilor garajului. Poți folosi rafturi metalice, în cazul cărora polițele pot fi reglate pe înălțime, astfel că pot fi adaptate pentru depozitarea obiectelor mai mari sau mai voluminoase.
De asemenea, poți să folosești și rafturi montate direct pe perete, însă în cazul lor nu putem vorbi de mobilitate.

Amenajează spațiul pe verticală

Indiferent dacă folosești rafturi sau dulapuri, acestea trebuie să fie înalte, pentru a valorifica la maxim spațiul disponibil. În cazul în care mai rămâne spațiu liber deasupra lor, poți monta etajere sau rafturi suspendate, care sunt la fel de eficiente ca spații pentru depozitare.

Valorifică pereții

Dacă spațiul este prea îngust pentru a putea monta rafturi pe toate laturile, te poți folosi și de pereți pentru a depozita diferite lucruri. Astfel, pe un perete gol pot fi montate panouri care să servească drept spațiu de depozitare pentru diferite unelte precum chei, șurubelnițe, mașină de găurit, ferăstrău electric etc. În același timp, pe pereți se pot monta și cârlige de care să agăți uneltele de grădinărit, pelerina de ploaie și alte accesorii.

O altă metodă eficientă este montarea unor bare de-a lungul peretelui, care pot servi ca suport pentru diferite alte obiecte.

Depozitează lucrurile pe categorii

Spuneam mai devreme că este bine să îți organizezi lucrurile pe categorii, asta pentru a le putea depozita împreună. În acest mod îți va fi mult mai ușor să găsești ceea ce cauți, pentru că vei ști exact locul în care se află. De asemenea, trebuie să ai grijă ca obiectele pe care le folosești mai des să se afle depozitate în locuri în care poți avea mai ușor acces la ele.

Obiectele grele, cât mai aproape de sol

Aceasta este o importantă măsură de precauție, pentru a preveni producerea unor accidente ce pot avea urmări din cele mai grave. Obiectele grele sau voluminoase trebuie depozitate pe rafturile inferioare, pentru a se evita căderea lor de la înălțime, situație în care ar putea răni pe cineva sau avaria mașina aflată în garaj.

 

Pentru amenajarea eficientă a garajului, vei avea nevoie de materiale dar și de scule, pe care le poți comanda online de la Constructii-mag.ro.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.