Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Trei zile până la sărbătoarea finală a Sezonului România-Franța: concert extraordinar, meserii uitate ale Parisului cu statui vivante și un grandios foc de artificii își așteaptă publicul în Parcul Carol și la Expirat

Formația de samba Barbarossa

Duminică, pe 14 iulie, de Ziua Franței, publicul este așteptat să participe gratuit la evenimentele care marchează închiderea Sezonului România-Franța 2019 – o experiență unică ce reunește artiști români (Delia, Vunk, Teatrul Masca, grupul de samba Barbarossa) și artiști francezi (Cali, Hyphen Hyphen), DJ (Nipple’s Delight, Romansoff, Zaltan Antinote), gastronomie franceză reinterpretată (alături de trei chefi: Nico Lontraș, Johnny Șusală, Camille Savoye) și o expoziție de pictură digitală (semnată de Miguel Chevalier). Ziua se va încheia cu un impresionant foc de artificii realizat de compania franceză Groupe F – care a semnat coregrafia show-urilor pirotehnice pentru mai multe ediții ale Jocurilor Olimpice.

„România, venim!”, zâmbesc cei de la trupa franceză Hyphen Hyphen – formație de muzică electro-pop care are în palmares un premiu „Victoires de la Musique” (2016), echivalentul francez al Premiilor Grammy – într-un mesaj video online pentru publicul român prin care își anunță prezența la concertul de închidere al Sezonului România-Franța 2019 din București.

Cu propunerea de a uita de clișee, ultimul eveniment organizat în cadrul Sezonului invită la redescoperirea culturii române și franceze și reunește zeci de manifestări pe parcursul unei singure zile, un maraton artistic româno-francez care are loc duminică, 14 iulie, în Parcul Carol și la Expirat, începând cu ora 11.

Formația de samba Barbarossa
Formația de samba Barbarossa

Aleile Parcului Carol vor aștepta publicul cu două spectacole stradale inedite. Unul dintre ele, intitulat Strigătele Parisului este organizat de Teatrul Masca, ai cărui actori se vor metamorfoza în personaje din Parisul secolului XVIII și vor reînvia atmosfera de atunci a orașului francez, cu meseriile, vorbele și farmecele sale uitate. Spectacolul se va încheia cu Imnul Republicii din Montmartre. Formația de samba Barbarossa va inunda atmosfera cu dans și vibrație și îi va invita pe trecători să li se alăture. De la ora 18 este programat concertul extraordinar care îi aduce pe scena mare din Parcul Carol pe artiștii români Delia, Vunk și pe artiștii francezi Cali și Hyphen Hyphen. Li se alătură trei DJ: românii Nipple’s Delight și Romansoff și Zaltan Antinote, din Franța.

Experiența gastronomică franceză este disponibilă pe toată durata zilei, alături de chefii Nico Lontraș, Johnny Șusală și Camille Savoye. Publicul va putea alege și mâncare clasică – precum burgerii – din zona culinară propusă de Carrefour.

La Expirat, lucrările de pictură digitală ale artistului Miguel Chevalier vor impresiona prin dimensiuni și culoare. Chevalier este considerat unul dintrepionierii artei digitale și virtuale. Folosește, încă din 1978, computerul ca mijloc de exprimare artistică și continuă să fie un deschizător de drumuri în arta contemporană.

Focuri de artificii marca Groupe F
Focuri de artificii marca Groupe F

Ziua de 14 iulie se va încheia cu un foc de artificii în coregrafia companiei franceze Groupe F, una dintre cele mai mari companii pirotehnice din lume, care a semnat show-urile pentru închiderea Jocurilor Olimpice de vară de la Barcelona (1992), ale Campionatului Mondial de Fotbal (1998), deschiderea și închiderea Jocurilor Olimpice și Paralimpice de la Atena (2004) și de la Rio (2016) sau pe cele de la inaugurarea clădirii zgârie-nori Burj Khalifa din Dubai, în 2010.

Programul complet pe ore al manifestărilordin Parcul Carol și de la Expirat

PARCUL CAROL
11. 00 Inaugurarea manifestărilor; Deschiderea zonei gastronomice
11.00-12.00 Strigătele Parisului, spectacol de teatru stradal, Teatrul Masca
12.-16.00 Muzică de atmosferă (DJ)
16.00 – 18.00 Spectacole de samba susținute de Barbarossa; Strigătele Parisului, spectacol de teatru stradal, Teatrul Masca
18.00 Concert extraordinar
– Trupa Vunk
– Cali (19.00 – 20.00)
– Delia (20.15 – 21.05)
– HyphenHyphen (21.20 – 22.00)
22.20 Foc de artificii în coregrafia Groupe F

EXPIRAT
18.00 Inaugurarea manifestărilor
20.00 Deschiderea galeriei de artă în aer liber; Expoziție de pictură digitală Michel Chevalier
Accesul publicului la toate manifestările este gratuit.
Programul este propus de Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte.

Sezonul România-Franța se desfășoară în România în perioada 18 aprilie-14 iulie și are ca vocație reînnoirea imaginii și percepției pe care cele două țări le au una față de cealaltă, cât și întărirea legăturilor economice, științifice și culturale care le leagă în mod istoric. Secvența din România a Sezonului dezvăluie dinamismul și imaginația creatorilor și companiilor, ca o oglindă a societăților noastre, depășind clișeele asociate Franței. Pentru mai multe informații: www.sezonulromaniafranta.ro.

Sezonul România-Franța 2019 este organizat de următoarele instituții:
Din partea României: Ministerul Afacerilor Externe, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Turismului, Ministerul Cercetării și Inovării, Ministerul Educației, Ministerul Economiei, Ministerul pentru Mediul de Afaceri și Antreprenoriat, Ambasada României la Paris și Institutul Cultural Român.
Comisar general: Andrei Țărnea

Din partea Franței: Institutul Francez cu sprijinul Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe, Ministerului Culturii, Ministerului Economiei și Finanțelor, Ministerului Educației Naționale, Ministerului pentru Învățământ Superior, Cercetare și Inovare, Ministerului Tranziției Ecologice și Solidarității, Ministerului Sportului, al Ambasadei Franței la București, al rețelei filialelor Institutului Francez din România și al Alianțelor franceze.
Comisar general: Jean-Jacques Garnier

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.