Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Training „Stil de viață sănătos pentru vârsta a III-a”

Viata sanatoasa la varsta a III-a KV

Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor și Clinica de neurologie Neuroaxis din București demarează al doilea an de program de prevenție pentru bolile specifice vârstei a III-a, destinat bătrânilor singuri.

Cele 3 întâlniri programate pentru 2019 se vor desfășura periodic în mai multe orașe și sunt concepute ca niște sesiuni de informare în care vârstnicii, dar și voluntarii asociației vor primi de la medicii specialiști Neuroaxis și ai partenerilor săi informații practice despre prevenție, tratament și simptome în bolile din sfera neurologică, cardio-vasculară, reumatologică și psihiatrică. Totodată întâlnirile se vor axa pe promovarea unui stil de viață sănătos la vârsta a III-a.

La prima întâlnire, ce se va desfășura sâmbătă, 18 mai la Centrul de zi „Clubul Seniorilor” din cadrul DGASPC sector 2 (Parcul Plumbuita, București), vârstnicii participanți vor afla mai multe informații despre dezvoltarea și aplicarea unui stil de viață sănătos și vor putea pune întrebări despre afecțiunile din sfera neurologică și psihiatrică. Sesiunea va fi condusă de medicul Radu Burileanu (medic specialist, Nutrietique), Cătălina Stângă (inginer în industria alimentară), Cătălina Hogea (medic psihiatru, Neuroaxis), Vasilia Iorgoveanu (medic reumatolog, Neuroaxis).

Viata sanatoasa la varsta a III-a KV

„Alimentația trebuie să ne ofere elementele nutritive de care organismul nostru are nevoie pentru a funcționa optim, indiferent de vârsta pe care o avem. Când suntem la o vârstă înaintată, situația devine mai delicată prin prisma potențialelor afecțiuni care ne afectează, a medicației, a sedentarismului și a modificării metabolismului.”, transmite medicul Radu Burileanu, medic în cadrul clinicii Nutrietique.

Ideea unor astfel de întâlniri a apărut anul trecut, la inițiativă Clinicii de Neurologie Neuroaxis din București și a nevoii semnalate de beneficiarii vârstnici ai Asociației Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor. „Este o onoare să fim alături și în acest an de minunata echipă a Asociației Niciodată Singur. Pentru anul 2019 nu am mai abordat o afecțiune singulară, ci am propus trei specializări medicale: reumatologie, psihiatrie și nutriție. Cele trei implică un spectru larg de afecțiuni, cu incidență mare în rândul persoanelor de vârstă a treia.”, a declarat medicul specialist în neurologie Dan Mitrea (Neuroaxis).

„Pentru vârstnicii asociației noastre, nevoia unor astfel de întâlniri este uriașă. Majoritatea beneficiarilor noștri locuiesc singuri și nu au în imediata apropiere rude care pot să intervină, așadar pentru ei este crucială informarea și menținerea sănătății și a independenței fizice pentru cât mai mult timp.”, concluzionează Beatrice Culda – director executiv al Asociației Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.