Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Traditia – bijuteria spiritului romanesc

Oare ce va atrage mai mult? Diamantul neșlefuit al poporului român sau cele create de bijutieri renumiți? Fără a avea o definiție închisă, noțiunea de cultură a evoluat fără întrerupere de-a lungul timpul fiind supusă schimbărilor civilizațiilor și reinventându-se cu fiecare prilej. Însă, primele forme culturale au existat tocmai prin valorile tradiționale, care continuă să dăinuie și în prezent. Dar în ce măsură se mai respectă? Licitația de Valori Tradiționale își propune să contribuie la conservarea tradițiilor prin prezentarea către public a unei expoziții tipic românești. La aceasta se adaugă Licitația de Bijuterii menită să sensibilizeze la un alt capitol al gustului, cel pentru prețiozitatea și eleganța serilor de gală.

Licitația de Valori Tradiționale oferă publicului ocazia de a achiziționa simboluri ale rânduielilor și creștinătății românești.

Prima traducere în limba română a Noului Testament era tipărită în Transilvania, la Bălgrad, în 1648, iar iubitorii de carte veche pot începe să liciteze pentru aceasta de la suma de 2.400 euro. O altă piesă rară de colecție este Ceaslovul românesc, tradus și editat de Antim Ivireanu (preț de pornire: 2000 euro).

Mare parte din obiectele de colecție din licitație au făcut parte din celebra Colecție a Dr. Iosif Dona din care exemplificăm: Farfurii populare româneşti, atelier Transilvania, ultimul pătrar al sec. XIX (preț de pornire: 130 euro), Carafă pentru bere, ceramică tradiţională bavareză, începutul sec. XX (preț depornire: 100 euro), Platouri săsești, decorate cu motive populare specifice, datate 1802, 1860 și cca. 1930 (preț de pornire: 250 euro).

Publicul va putea licita pentru tablouri cu tematică tradiționalistă precum "Natură statică cu ștergar pascal"(estimare: 700 – 1.000 euro), "La slujba de Înviere"(estimare: 1.200 – 1.800 euro), ambele realizate de Leon Biju, "Madonă tradițională" realizată de Ion Theodorescu-Sion (estimare: 15.000 – 25.000 euro), precum și alți artiști interbelici.

Din secțiunea de icoane se deosebesc: Icoană românească "Maica Domnului cu Pruncul Iisus", sec. XVIII (estimare: 1.000 – 2.000 euro), Icoană românească "Cina cea de Taină", începutul sec. XIX (estimare: 300 – 500 euro), Icoană românească "Maica Domnului Îndurerată", sfârșitul sec. XVIII (estimare: 300 – 500 euro), ultimele două s-au aflat în Colecția Dr. Iosif Doncea.

În celălalt registru de frumusețe situată, Licitația de Bijuterii oferă o selecție de 100 de loturi alese astfel încât să răspundă tuturor sensibilităților. Cuvântul de ordine al licitației este accesibilitatea (prețuri de pornire sub 100 euro), fără a exclude totuși bijuteria importantă (cu prețuri de pornire la 8.000 euro).

De la o pereche de cercei cu diamante și smaralde (prețul de pornire sub 200 euro), la o pereche de cercei cu diamante și onix sub 300 de euro, la cercei din aur alb cu diamante și perle sub 1.200 euro, varietatea este prima calitate a acestei secțiuni. De departe cea mai bogată ofertă este cea a inelelor. Inele cu smaralde și diamante cu prețuri cuprinse între 500 și 1.500 euro, inele cu rubine și diamante de la 250 și până la 1.500 euro sau inele pavate cu diamante care depășesc suma de 1.000 euro. Vedeta licitației este o brățară din platină decorată cu 444 diamante de peste 2 carate.

Expoziția Licitației de Valori Tradiționale și a celei de Bijuterii va mai putea fi admirată până pe 15 aprilie la Palatul Cesianu-Racoviță, iar cele două licitații vor avea loc miercuri, 16 aprilie, la Club Biavati (str. Serghei Rahmaninov nr. 2B).

Bucuresti, 14.04.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.