TVR 1 difuzează sâmbăta seara seria Haiducilor, șase dintre cele mai vizionate producții românești ale tuturor timpurilor. Primul film al seriei, „Haiducii”, se vede pe 15 august, de la ora 21.10. Dacă e sâmbătă, e blockbuster românesc la TVR 1!
„Haiducul nu e prieten cu lumina zilei”, spune Amza, căpitanul unei temute cete de apărători ai poporului umilit și apăsat de avariția boierilor și domnilor fanarioți. Tocmai de aceea, filmul „Haiducii” începe la TVR 1 sâmbătă, după lăsarea serii. Din 15 august, timp de șase săptămâni, la TVR 1 trăim cu sufletul la gură aventurile cetelor de haiduci în lupta pentru justiție socială, trădările, dar și poveștile de dragoste pline de pasiune. Seria Haiducilor debutează cu filmul „Haiducii” (România, 1966), în regia lui Dinu Cocea și după un scenariu de Eugen Barbu, Nicolae Paul Mihail și Mihai Opriş, ce poate fi văzut sâmbătă, de la ora 21.10.
În Muntenia secolului XVIII, în plină epocă fanariotă, Amza (Ion Besoiu), căpitanul unei cete de haiduci, este trădat de fratele său de cruce, Sârbu (Amza Pellea), şi ajunge la ocnă. Ros de ambiții și însetat de avere, Sârbu intră în slujba domnitorului fanariot și devine căpitan de arnăuți. El se însoară cu fiica vel-vistiernicului Dudescu, pe care îl acuză apoi de trădare pentru a-i lua averea. Acesta e surghiunit.
Dar Amza, evadat de la ocnă, a jurat să se răzbune pe cel care l-a vândut. Îi ia urma lui Sârbu, care primise de la domnitor misiunea să strângă birul. Aurul adunat trebuia trimis turcilor, pentru plata domniei. Travestindu-se în pictor de biserici, Amza va reuşi să-l păcălească pe Sârbu şi să înlocuiască aurul cu pietre. Domnitorul este mazilit. În lupta finală dintre cei doi „fraţi”, Sârbu este ucis, iar Amza, împreună cu Aniţa (Marga Barbu), cea care i-a fost aproape în toate aceste aventuri, ia din nou calea codrului.
Marga Barbu își amintea despre rolul Aniței, într-un interviu acordat revistei „Cinema” la lansarea filmului: „Mă aflam în pivniţele muzeului din Goleşti, interpretând-o pe Aniţa. Era o scenă „tare”, Aniţa era schingiuită de Sârbu. Totul mergea bine, până când mi-a luat foc peruca de la făclia cu care mă tortura. Am ţipat îngrijorată, nu ştiam ce să fac. Uitasem de Aniţa şi voiam să-mi smulg peruca de pe cap. Sârbu (Amza Pellea) s-a preschimbat din călău în pompier voluntar. S-a aruncat şi c-o izbitură zdravănă a stins pălălaia din capul meu. Tristă că filmarea a fost ratată l-am privit pe regizor, dar Dinu Cocea era încântat. «Strigătul de groază a fost foarte bun, mi-a declarat el. Probabil va intra în film.»”
Alături de Ion Besoiu, Amza Pellea și Marga Barbu, filmul a adunat în distribuția sa unii dintre cei mai mari actori ai cinematografiei românești a vremii, precum Toma Caragiu, Jean Constantin, Fory Etterle, Ion Finteșteanu, Colea Răutu, Ștefan Bănică, Elisabeta Jar, Marin Moraru, Draga Olteanu Matei, Aimée Iacobescu, Ernest Maftei etc. Mircea Sântimbreanu, cunoscut mai ales ca scriitor de literatură pentru copii, apare și el în film, în rolul haiducului Zdrelea.
Filmările au fost realizate în perioada 1 iulie–31 octombrie 1965, cadrele exterioare fiind filmate la Slănic Prahova și Sinaia, iar cele interioare la Mogoșoaia, Golești și Buftea. O parte din secvențe au fost filmate la Palatul domnesc de la Mogoșoaia și la Mănăstirea Suzana (unde călugărițele au cazat gratis echipa de filmare și le-au gătit actorilor și personalului tehnic, cu aprobarea Patriarhiei Române). Cheltuielile de producție au însumat 4.700.000 lei.
În perioada 15 august–19 septembrie, telespectatorii pot urmări la TVR 1, sâmbăta seara, cele șase filme din seria Haiducilor: „Haiducii”, „Răpirea fecioarelor”, „Răzbunarea haiducilor”, „Haiducii lui Șaptecai”, „Zestrea Domniței Ralu” și „Săptămâna nebunilor”. Primul film al seriei, „Haiducii”, se vede pe 15 august, de la ora 21.10. Seara de sâmbătă este dedicată de TVR 1 blockbuster-ului românesc.