Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Tot mai mulți profesori susțin învățământul online

reteaua-eduro

E o provocare ca în România, o țară dominată de „tradiție” – greșit percepută şi perpetuată de o majoritate zgomotoasă – să inovezi în oricare dintre sistemele sale instituționale. Lipsa sau proasta gestionare a fondurilor, dar și de rezultatele slabe, accentuează stagnarea, mai ales în zilele în care comparația obsesivă cu „nivelul european” domină, pe bună dreptate, discursurile publice.

Inventivitatea proverbială a românului are, însă, un atu pe care nimeni nu-l contestă: tehnologia. România are „net bun”, ceea ce satisface foamea individuală de informație, creând comunități care împărtășesc pasiuni sau teme de discuție comune. Curentul de opinie al mediului virtual este, însă, unul anti-instituțional. Există un permanent „noi versus ei”, o ridiculizare a sistemului care, deși induce dorința de „mai mult” și „mai bine”, generează prea puține acțiuni constructive.

reteaua-eduro
Prezentă în România încă din 2009 si relansata recent intr-un nou format, reteauaEDU.ro este o platformă online care, mizând pe apetența tinerilor pentru tehnologie, încearcă să le ofere acestora resursele necesare pentru a umple golurile apărute în sistemul educațional. Platforma, însă, nu se prezintă ca o formă „alternativă” de educație, ci ca o completare a ceea ce există deja. În acest sens, dovada fermă este că din ce în ce mai multe cadre didactice aleg si recomandă reteauaEDU.ro.

„Am avut deosebita plăcere de a mă alătura acestei echipe în urmă cu trei ani, odată cu demararea proiectului educațional pe care școala unde lucrez îl desfășoară prin intermediul și cu sprijinul acestei rețele. Ce înseamnă pentru mine? O deschidere spre nou, spre modern.”, povestește Daniela Ioana Giurgiu, profesoară de limba engleza la Liceul Teoretic „Pavel Dan” din Câmpia Turzii. „Trăim într-o eră a tehnologiei în care comunicarea în mediul virtual capătă o tot mai mare amploare, iar rețeauaEdu.ro, este liantul care face posibilă legătura dintre toți factorii implicați în acest proces: cadre didactice, elevi, părinți, colaboratori din toate colțurile țării și chiar din mediul extern. rețeauaEdu.ro reprezintă viitorul sistemului educațional și nu numai, un facilitator al comunicării, al colaborării și al interrelaționării sub toate aspectele și în toate direcțiile posibile. E locul în care te ‘simți acasă’ pentru că îți pune la dispoziție toate instrumentele de care ai nevoie pentru a îți crea un spațiu de lucru interactiv, atractiv, pe gustul tău și al elevilor atât de greu de mulțumit în zilele noastre. Și nu în ultimul rând, o echipă de oameni inventivi, creativi, deschiși noului dar mai presus de toate, mereu dispuși să te sprijine.”

Avantajul major al platformei este plierea acesteia pe cerințele individuale ale fiecărui utilizator. Pe reteauaEDU.ro își pot face cont nu doar elevii, dar și profesorii și părinții, facilitând astfel interactivitatea, dar și monitorizarea și analizarea corectă a rezultatelor. Țelul nu este acela de a-i împinge pe elevi în activități extracurriculare pentru a compensa ceea ce nu au putut învățat în clasă, ci acela de integra platforma în activitatea educațională de zi cu zi. „reteauaEDU.ro este o dovadă palpabilă că sistemul educațional românesc se racordează la cerințele de modernizare ale şcolii secolului XXI. Promovează calitatea, încurajează performanța și susține egalitatea de șanse pentru toate categoriile de educabili. Inițiativele sale sunt centrate pe elev, dezvoltă gândirea critică, colaborarea și autonomia în gândire”, declară Camelia Timofte, profesor la Școala Gimnazială „George Emil Palade” din Buzău.

Printre profesorii dedicați, pentru care apatia nu există, nevoia de modernizare a învățământului a devenit imperativă, iar reteauaEDU.ro îi ajută în acest sens. Deși poate fi privită drept o simplă serie de meditații la care elevii se duc cu plăcere și care nu îi costă nimic, platforma oferă mai multe facilități. În parteneriat cu liceele, reteauaEDU.ro propune activități precum organizarea de concursuri, realizarea unor clase virtuale comune sau dezvolatea unor proiecte de colaborări, dar și de provocări între licee. În plus, reteauaEDU.ro va permite accesarea unor finanțări prin fonduri naționale sau europene.

„Am lucrat şi testat diverse platforme de eLearning: AeL, Didactic.ro, EVEX, Moodle, Google Drive, Wand.education, Chamilo, Dokeos, Claroline” explică Mihaela Bostan, profesor-inginer la Colegiul Economic „Ion Ghica” și la Colegiul „Mihai Eminescu”, ambele din Bacău. „Astfel am constatat că platforma Moodle îmi oferă un instrument complet şi în continuă actualizare pentru realizarea activităţilor curriculare şi extracurriculare. Proiectele şi concursurile locale, judeţene şi naţionale sunt foarte uşor de implementat pe această platformă. Comunicarea se realizează foarte uşor prin forumul de discuţii, profesorii şi elevii adaugând intervenţii şi feedback.”

Atât interfața accesibilă cât și numărul crescând de utilizatori aduc o viziune optimistă asupra viitorului învățământului românesc, ale cărui standarde reteauaEDU.ro speră că le va crește considerabil.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.