Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Top 50 cele mai puternice branduri românești în 2020

top 10 branduri romanesti

Arctic este campionul celor mai puternice branduri româneşti în 2020, urmat de Gerovital și Borsec, potrivit clasamentului prezentat de Biz pe baza studiului realizat de Unlock Market Research

Clasamentul primelor 10 branduri românești include și eMag, Dacia, Aqua Carpatica, Dero, Farmec, Dorna și Napolact.

top 10 branduri romanesti

”Aflat la a 11-a ediţie, studiul denotă coerență, cu un top 10 stabil, în care românii văd în continuare mărcile românești ca fiind autentice, de calitate și pe care te poți baza. Într-un an special, așa cum este acesta, importanța unui brand puternic a făcut diferența în fața consumatorilor. Este nevoie de branduri românești de excepție, care conduc la o economie puternică și solidă.”, spune Marta Ușurelu, owner Revista Biz.

Schimbările pe care le-am trăit în acest an au afectat și raportarea la mărci, în special la cele românești. Primele semne se văd chiar la nivel de importanță a diferitelor categorii în viețile consumatorilor – produsele de igienă se plasează pe locul 1 în orice coș de cumpărături, comerțul online devine tot mai căutat, și pare că orice produs „de casă” capătă o importanță pe care nu o avea până acum.

Mai mult, de la cumpărături spontane și coșuri de cumpărături medii ca mărime, românii s-au întors la planificare, la a merge la cumpărături mai rar și a avea un coș de cumpărături mult mai responsabil.
Acest comportament de cumpărare a apărut în perioada stării de urgență, dar s-a păstrat și mai apoi – cumpărăturile și categoriile de impuls înregistrând și acum scăderi.

Dar schimbările nu sunt doar la nivel funcțional, ci și în atitudinea față de branduri – au fost foarte apreciate mărcile care s-au implicat social, care au încercat să ajute și care au luat măsuri de responsabilizare, cele care i-au făcut pe oameni să aibă încredere  în ei. Totodată, a existat o reîntoarcere către produsele locale și micii producători, în special în zona de alimentație.

Mai multe detalii despre TOP 50 cele mai puternice branduri românești și clasamentul integral găsiți aici și în ediția din septembrie a Revistei Biz.

Metodologie

Topul celor mai puternice 50 de branduri românești măsoară “puterea” mărcilor româneşti din perspectiva investiţiei de încredere şi afectivitate care le este acordată de către consumatori, fără a lua în calcul indici financiari și comerciali.

Studiul are la bază 600 de interviuri online şi este reprezentativ la nivel urban, la nivel de regiune, grad de urbanizare, împărţire pe sex şi vârstă a populaţiei între 18 şi 55 de ani.

Studiul BrandRo măsoară puterea mărcilor româneşti din perspectiva investiţiei de incredere şi afectivitate care le este acordată de către consumatori  fără a lua calcul indici financiari și comerciali.

Performanţa mărcilor româneşti este măsurată în baza a trei indicatori: importantă mărcii, gradul de utilizare și notorietatea ei. Importanţa unei mărci pentru consumator a fost măsurată cu ajutorul metodologiei MaxDiff (Maximum Differentiation Scaling) și toate analizele au fost realizate la nivel de categorie, în total având 10 categorii de produse.

Respondenţii au realizat alegeri între calupuri de mărci, respectiv au ales care este cea mai importantă și cea mai puțin importantă marca pentru ei. Aceștia au făcut alegeri multiple între combinații unice de mărci. In urmă acestor alegeri a fost calculat un indice de preferinţă pentru fiecare marca care ulterior a fost analizat împreună cu indicele de importantă al fiecărei categorii în parte, obținându-se astfel topul final.

O marcă este cu atât mai puternică din perspectiva românismului cu cât reuşeşte să-şi menţină poziţia în top, indiferent de fluctuaţiile socio-economice specifice ultimilor ani.

Partenerii evenimentului BrandRo, în cadrul căruia au fost prezentate rezultatele studiului Biz & Unlock Market Research, au fost: Telekom, Arctic, Farmec.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.