free download 78 travel guides written by experts

„Toate relele au ramas in urma”

Drama prin care am trecut a început în urmă cu aproape 7 ani. S-a întîmplat pe terenul de sport din curtea școlii, unde se desfășura campionatul de fotbal. Eram atacantul echipei, dar nimeni nu știa că acest meci urma să fie ultimul pentru mine. Marcasem golul de 7-0 , iar când mă întorceam spre mijlocul terenului mi-am dat seama că ceva nu este bine. Picioarele erau din ce în ce mai grele, moment în care m-am așezat jos. Era prea târziu! Am leșinat pe marginea terenului şi colegii mei au intrat în alertă. Am fost dus de urgența la Spitalul Municipal Mangalia. Medicii de gardă, în urma unui control cardiac, și-au dat seama că inima mea nu “funcţionează” cum trebuie.

Aşa au început toate! A urmat un șir lung de controale şi investigații atât la Constanța, cât și la cele mai bune clinici și spitale din capitală.

Răspunsul?… Același peste tot: ,,Băiatul are o malformație cu care poate să trăiască liniștit toată viața, dar trebuie să evite eforul fizic major și să renunțe la fotbalul de performanță.”

Lucrurile nu au stat exact aşa cum au preconizat mulţi. Problemele au reapărut, însă într-o formă mult mai gravă. Pe 12 septembrie, exact în ziua în care împlineam 17 ani, am aflat diagnosticul clar, aveam cardiomiopatie dilatativă.

Eram clasa a 10-a când, într-o iarnă, părea că trec printr-o gripă mai severă. Timp de 2 săptămâni am făcutun tratament împotriva acestei gripe dar fără nici un rezultat . Am mers de urgenţă la cabinetul doctorului cardiolog Salim. Acesta a dat un răspuns neaşteptat: ,,Nu este o răceală. Ceea ce are băiatul este aşa numita ,,tuse cardiacă.”

Atunci a început calvarul!

Dr. Salim, medicul cardiolog m-a trimis la Târgu Mureş, loc în care eram mult mai în siguranţă şi unde lumea este mai profesionistă. Aici aventura a început cu un răspuns cum nu se putea mai prost. Venisem pentru investigaţii mai amănunţite. Domnul profesor Deac, şeful clinicii spunea că nu are încredere în rezultatele celor făcute la Constanţa. Aşa am ajuns pe mâna doamnei dr. Mihaela Ispas. Mi s-a făcut o nouă ecografie cardiacă, mi s-a făcut un nou set de analize, verdictul a venit de la sine: ,,Băiatul este pentru transplant.”

La început nu realizam exact ce înseamnă un transplant cardiac. Nu aveam de unde să ştiu detalii despre aşa ceva. Nu puteam să cred că am ajuns în acest stadiu. Lucrurile luaseră o întorsătură neaşteptată. M-am obişnuit rapid cu gândul că era singurul mod prin care puteam să trăiesc în continuare. Au urmat luni întregi de chinuri şi momente în care nu mai puteam respira, dar niciodată nu am renunţat. Adesea îmi repetam: ,,Trebuie să trăiesc! Acasă mă aşteaptă toţi prietenii şi colegii care au luptat pentru mine.”

În timpul în care eu eram la terapie intensivă la Târgu Mureş, prietenii şi colegii mei au organizat o acţiune fără precedent în Mangalia. Au avut un success remarcabil, incredibil dar adevărat. Nişte copii de 16-17 ani au reuşit să mobilizeze un oraş întreg pentru un act caritabil. Pe tot parcursul campaniei, pe lângă persoanele cu un suflet imens din liceul ,,Callatis’’, foarte multă lume a fost alături de mine .

După luni întregi de chinuri, pe data de 26 iunie 2009 am primit o inimă nouă. Medicul Horaţiu Suciu şi-a asumat răspunderea pentru această operaţie care nu era una obişnuită. Era un transplant cardiac făcut pe altă grupă de sânge decât cea a donatorului, transplant care avea să fie o reuşită după mai bine de 5 ore petrecute în sala de operaţie. A urmat o lună în care am învăţat să merg din nou pentru că, în timpul petrecut fără să mă ridic de pe patul de spital, mi s-au atrofiat muşchii. Trecusem peste un transplant, nu mă mai putea împiedica nimic.

Toată perioada petrecută la Târgu Mureş nu a fost una uşoară pentru că au fost şi momente mai delicate.

Ca de exemplu seara în care defibrilatorul pe care l-am avut montat încă din primele saptămâni petrecute la Mureş a acţionat de 5 ori. Dacă acesta pornea şi a 6-a oară momentul transplantului nu mai avea loc. Acest defibrillator are rolul de a da un şoc electric în momentul în care inima se opreşte. Aparatul a fost achiziţionat cu banii strânşi la acel act caritabil din Mangalia.

Un alt moment interesant s-a petrecut pe data de 1 iunie. Apăruse o inimă, era o decizie destul de grea, cine era beneficiarul? Eu sau Florin Făgetan, un alt băiat de 23 de ani din Jidvei. În cele din urmă s-a stabilit că inima este mai compatibilă cu Florin. Atunci a fost o dilemă pentru medicii din Târgu Mureş. Acestora le era teamă să îmi comunice decizia pentru că se temeau foarte mult să nu cedez psihic, dar eu am reacţionat pozitiv. Era o inimă compatibilă lui Florin, acesta era în aceeaşi situaţie ca mine, era normal ca lui să i se facă transplantul.

Unul dintre cele mai fericite momente pe care le-am trăit în timpul petrecut la Târgu Mureş a fost când membrii echipei de fotbal Steaua Bucureşti mi-au trimis un tricou cu numărul 17 inscripţionat cu numele meu şi semnat de toţi jucătorii din lotul de la vremea aceea. Nu a fost singurul cadou primit din partea lor. Înaintea eternului derby împotriva celor de la Dinamo, atât de cunoscutul Bănel Nicoliţă, dar şi preşedintele clubului, domnul Valeriu Argăseală m-au contactat telefonic pentru a mă încuraja. La meciul ce l-a precedat pe acesta, meciul cu Otelul Galati, jucătorii au intrat pe teren cu un banner imens pe care era inscripţionat mesajul: ,,Suntem alături de tine, Vlad.”

Păstrez doar amintirile frumoase! Toate relele au rămas în urmă!

Acum totul este mai mult decât bine. Am început studiile la Universitatea Hyperion din capitală şi visez să devin un jurnalist sportiv de excepţie.

V.O.N.

Bucuresti, 27.10.2011

{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *