Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Toate drumurile converg spre cloud – solutii new business

Noutăţi din domeniul soluțiilor pentru Cloud Computing și Saas au fost prezentate la Conferinţa de Tehnologie Agora

Grupul Agora a organizat ieri, 27 octombrie 2010, Conferinta de Tehnologie Agora cu tema Soluții New Business (Saas, Cloud Computing) la Hotelul Intercontinental din Bucureşti.

Mihnea Dragu, Sales Manager, Acceleris System Integration, a deschis evenimentul vorbind despre soluţia VDI (Virtual Desktop Infrastructure) oferită în prezent de Oracle (în urma achiziţionării Sun), care aduce avantajele unei virtualizări de tip desktop, în special pentru IMM-uri, prin simplul fapt că este foarte uşor de implementat şi de gestionat.

Eduard Slobozeanu, Technology Sales Consultant, Fujitsu Technology Solutions a spus: “Am prezentat serviciile de Server as a Service şi Storage as a Service în contextul în care putem oferi din date center-ele Fujitsu, servere şi storage virtualizate, o infrastructură completă, flexibilă, dinamică, cu un model de preţuri foarte clar şi cu o serie de SLA-uri (Service Level Agreement) foarte bine definite, arătând în felul acesta cum se poate accesa pentru un client de categorie medie sau mijlocie un serviciu de acest gen, de Infrastructure as a Service”.

Citrix a încercat şi a reuşit până în acest moment să rămână fidel dorinţei afirmate la început, de a permite oricărui utilizator să utilizeze IT-ul indiferent de locul în care se află şi de conexiunea disponibilă. Astfel, Şerban Păduroiu, Business Development Manager, Genesys Distribuţie a menționat faptul că “Citrix Delivery Center a fost conceput pentru a permite virtualizarea la nivel de date center, livrarea de aplicaţii Web, a aplicaţiilor tradiţionale şi a sistemelor de operare. Se optimizează întreaga linie, începând de la data center, până la utilizatorul final, inclusiv conexiunea dintre cele două entităţi, cu realizarea securizării corespunzătoare”.

În continuare, Daniel Munteanu, Presales Consultant, Star Storage a subliniat faptul că staţiile de lucru într-o companie modernă reprezintă un element esenţial al infrastructurii, însă produc mari cheltuieli operaţionale pentru departamentele IT. “Propunerea Star Storage este serviciul Desktop as a Service, ce implică decuplarea staţiei de lucru, partea software, logică, de echipamentul hardware şi migrarea acesteia, folosind tehnologia de virtualizare, către centrul de date Star Storage. În acest fel, avem un control maxim, putem implementa politici de securitate foarte stricte, şi, nu în ultimul rând, putem livra staţia de lucru către utilizator prin intermediul oricărui dispozitiv, chiar şi a telefonului mobil”.

În cea de-a doua parte a evenimentului, Ionuţ Vişan, Business Development Manager, Genesys Systems, a afirmat: “Toate aplicaţiile pe care le folosim în viaţa de zi cu zi se pretează mai mult sau mai puţin pentru a fi rulate în cloud. Unele pot fi găzduite în cloud-ul nostru privat, în data center-ul nostru local, în serverele noastre, pe o infrastructură dinamică, care se mulează cerinţelor utilizatorilor noştri, iar altele pe un cloud public. Acest procent de distribuţie a aplicaţiilor între public şi privat face să ne oprim la un cloud hibrid”.

Remus Cazacu, Director General BIT Software, a declarat: “Există jucători, ca Google sau Yahoo, care s-au născut în cloud, şi alţi jucători ca Microsoft, Oracle sau IBM care promovează acum cloud-ul din perspectiva viitorului. Este clar, aşadar, că toate drumurile converg spre cloud şi bătălia a început. Socrate Open Cloud Edition nu este altceva decât ERP-ul în starea sa normală, pe care îl oferim momentan pe Amazon, ca furnizor de cloud; de asemenea, în prezent suntem în lucru şi cu Google, iar dacă sunt disponibile şi alte cloud-uri private, se pot crea imagini gata configurate pentru respectiva infrastructură. Mai exact, în afara aplicaţiei în sine – ERP, CRM, clientul are inclusiv sistemul de operare gata configurat, serverul de aplicaţii, deci toată infrastructura din spate, astfel încât să poată muta foarte uşor şi să scaleze aplicaţia în funcţie de nevoile sale de business”.

Ca exemplu concret de utilizare a serviciilor cloud, Alexandru Lapuşan, CEO & Founding Partner, Zitec, a prezentat proiectul implementat pentru un serviciu de rezervari hoteliere online: „HotelPeeps.com înseamnă Facebook, cloud computing, travel, cuvinte care sună frumos, dau un BUZZ bun. De ce am făcut acest lucru? Nu neapărat pentru BUZZ, ci pentru a găsi hotelul cel mai bun pentru tine. Următoarea componentă pe care vrem să o dezvoltăm este să găsim cele mai bune preţuri, punctual, pentru un anumit hotel, în acel moment”.

În încheiere, Bogdan Tudor, Founder & CEO Class IT, a recomandat participanților “în primul rând să înţeleagă afacerea. Ce ar însemna acest lucru? Să înţeleagă specificul industriei, provocările pe care le are compania, şi ar trebui să vină cu soluţii care să ajute efectiv afacerea. Dacă IT-ul ar face acest lucru, probabil că ar fi perceput ca furnizor de valoare adăugată. Externalizarea, dincolo de focus, vine cu alte beneficii – reduceri de costuri, lansare mai rapidă a produselor pe piaţă etc. Externalizarea este, de fapt, soluţia pentru toate activităţile care nu se văd şi sunt generatoare de probleme”.

Evenimentul a fost promovat cu ajutorul partenerilor media PRwave, PRwave Directory, MediaLook, Smart FM, Agora News, IT Trends şi Digital Trends. Alţi parteneri: ARIES, ANIS, Byblos, iNES, DigiSign.

Bucuresti, 28.10.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.