Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ţinute de Dragobete – 5 outfituri de inspiraţie tradiţională

Rochia midi cu imprimeu floral

Dragobetele este sărbătoarea iubirii în România, deseori umbrită de Valentine’s Day, concept împrumutat din Occident. Cu toate acestea, sărbătoarea Dragobetelui este ocazia ideală pentru a celebra iubirea şi venirea timpurie a primăverii. În timp ce de Valentine’s Day, pregăteşti ţinute sofisticate, îţi propunem ca de Dragobete să alegi outfituri de inspiraţie tradiţională, care se vor integra perfect în orice loc ai dori să petreci. Indiferent dacă preferi rochiile lungi sau scurte, poţi crea ţinute de excepţie, prin combinarea unor elemente simple dar de efect. Iată 5 idei care te-ar putea inspira, ce readuc în atenţie portul românesc!

couple

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/couple-walking-on-city-street-307791/

Rochia casual, din denim brodat

 

rochie casual pe umeri din denim brodat

Sursa foto: www.inpuff.ro

Cele mai feminine articole de îmbrăcăminte pentru femei sunt rochiile. Poţi găsi rochii ieftine de designer, online, cu ajutorul cărora poţi crea ţinute superbe de Dragobete. Nu uita! Acestea trebuie să aibă cel puţin un element de inspiraţie tradiţională, pentru a celebra, aşa cum se cuvine, cea mai cunoscută sărbătoare a iubirii din România. Această primă ţinută include o rochie casual, de inspiraţie tradiţională, datorită broderiilor colorate, aplicate pe piept şi mâneci. Este o rochie de zi, cu un croi lejer, în care te vei simţi minunat! O poţi purta cu o jachetă din denim, la care vei adăuga o pereche de pantofi cu toc sau tenişi, în funcţie de preferinţe. O pereche de ochelari de soare vor completa ţinuta şi vor transforma acest look aparent simplu, într-un outfit care nu va trece neobservat.

Rochia albă cu broderie

Rochia albă cu broderie

Sursa foto: www.inpuff.ro

Al doilea model de rochie pe care o poţi purta de Dragobete este rochia albă, lejeră, cu accesorii care să o scoată din anonimat. Broderia şi modelul rochiei ne amintesc iarăşi de ia românească, ideală pentru o astfel de sărbătoare. Datorită culorii albe, o poţi accesoriza aşa cum îţi doreşti: de la genţile tip postaş, până la cerceii lungi, în culori intense, orice îţi este permis! O pereche de sandale cu platformă se vor potrivi acestei ţinute feminine şi boeme.

Rochia midi cu imprimeu floral

Rochia midi cu imprimeu floral

Sursa foto: www.inpuff.ro

Un exemplu de rochie elegantă, de zi, care întruchipează o ţinută clasică de Dragobete. Culoarea roz şi imprimeul floral arată impecabil, oferindu-ţi ocazia perfectă de a-ţi surprinde iubitul, în această zi specială. Accesorizează cât mai simplu, de preferat cu o pereche de pantofi nude şi cu bijuterii fine, pentru a nu încărca ţinuta din punct de vedere vizual.

Rochia scurtă, cu motive tradiţionale

Rochia scurtă, cu motive tradiţionale

Sursa foto: www.inpuff.ro

O rochie scurtă, în nuanţe intense de albastru, te va face să străluceşti! Mânecile tip volănaş sunt foarte feminine, în timp ce banda din zona taliei şi a bustului, cu detalii tradiţionale, se încadrează perfect în sărbătoarea Dragobetelui. Include o pereche de pantofi simpli sau o pereche de sandale, care vor complimenta întreaga ţinută. Bijuteriile masive sunt un plus, aşa că nu ezita să le foloseşti în outfitul de inspiraţie tradiţională.

Ia, asortată cu blugi sau fuste

Dacă rochiile nu se numără printre piesele tale vestimentare preferate, nu te teme! Un outfit de inspiraţie tradiţională poate include şi o ie, frumos brodată şi perechea de blugi preferată. Este o alternativă confortabilă la rochia mai elegantă, în care te poţi simţi bine, în orice moment al zilei. Totodată, dacă nu vrei să porţi o rochie, poţi combina o bluză tip ie, cu o fustă conică. Aceste ţinute rareori dau greş, aşa că le poţi alege cu încredere!

Dacă vrei să ai o ţinută stylish în ziua de Dragobete, poartă oricare dintre ţinutele de inspiraţie tradiţională pe care ţi le-am prezentat sau optează pentru orice outfit care te avantajează. Acestea te vor face să te simţi frumoasă şi specială şi sunt ideale pentru o ţinută boemă, cu care îl vei impresiona pe cel drag!

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.