Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

TIB si EEE s-au deschis astazi la Romexpo

În perioada 17-20 octombrie 2012, Centrul Expoziţional ROMEXPO organizează: Târgul Tehnic Internaţional Bucureşti – TIB şi Târgul Internaţional de Energie Regenerabilă, Energie Convenţională, Echipamente şi Tehnologii pentru Industria de Petrol şi Gaze Naturale – EEE.

Astăzi, 17 octombrie, în Pavilionul Central ROMEXPO a avut loc ceremonia deschiderii oficiale. La eveniment au luat cuvântul:
· Doamna Mariana Suciu, Director General ROMEXPO S.A
· Domnul Sorin Dimitriu, Preşedinte Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti, Vicepreşedinte Camera de Comerţ şi Industrie a României.
· Domnul Prof. Univ. Nicolae Olariu, Preşedinte Asociaţia Patronală Surse Noi de Energie – APSNE SUNE
· Domnul YI BAISHUI, Deputy General Manager CMEC International Exhibition Co. Ltd.

Târgul Tehnic Internaţional Bucureşti – TIB, reprezintă cel mai important eveniment de profil tehnic din România şi reuneşte 315 companii din 16 ţări, pe o suprafaţă de expunere de peste 16.000 mp. În cadrul târgului expun reprezentanţi din domeniile: inginerie mecanică şi electrică, maşini-unelte, echipamente hidraulice, metalurgie, electronică şi automatizări, roboţi industriali şi, nu în ultimul rând, comunicaţii, IT şi software industrial.

La această ediţie, în premieră pentru România, în vederea atragerii de investiţii străine târgul va gazdui în Pavilionul C2, Salonul China Engineering & Technologies la care participă peste 40 de companii interesate în realizarea de proiecte pe plan extern în domeniile infrastructurii, construcţiilor şi energiei. Cu această ocazie, vor fi dezbătute noi oportunităţi de colaborare privind extinderea relaţiilor de afaceri dintre companiile chineze şi mediul de afaceri din România.

Cea de-a doua ediţie a târgului EEE prezintă cele mai recente noutăţi în materie de echipamente şi tehnologii destinate gestionării resurselor de energii regenerabile şi convenţionale, dar şi pentru industria de petrol şi gaze.

Evenimentul îşi propune să aducă în atenţia autorităţilor publice, agenţiilor de mediu, companiilor de profil, precum şi institutelor de cercetare şi experţilor, noi informaţii privind sistemele revoluţionare de exploatare şi economisire a energiei convenţionale şi de regenerare a energiei provenită din surse naturale.

Pe durata acestor patru zile de desfăşurare TIB şi EEE, firmele participante vor transforma centrul expoziţional într-un imens oraş al ingineriei viitorului în care tehnologiile, utilajele şi echipamentele expuse vor oferi un adevărat spectacol al progresului industrial. În acelaşi timp, în calitate de vizitator specialist veţi beneficia nu numai de inovaţie, ci şi de informaţie şi networking, prin intermediul unui program bogat de evenimente conexe special conceput pentru a veni în completarea programului de vizitare.

Program de vizitare TIB şi EEE 2012:

17 – 19 octombrie 2012, între orele 10.00-18.00
20 octombrie 2012, între orele 10.00-16.00

Pentru mai multe detalii despre cele două expoziţii vă invităm să accesaţi site-urile: www.tib.ro, www.eee-expo.ro sau paginile Facebook dedicate evenimentelor.

Bucuresti, 17.10.2012

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.