Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

The Volvo World Match Play Championship

Thracian Cliffs, Bulgaria, 2013

Ziua trei – 18.05.2013

Lista ultimilor patru a fost confirmată

Ieri după-amiază au avut loc sferturile de finală la cea de-a 48-a ediție Volvo World Match Play Championship și acțiunea a fost din ce în ce mai intensă. Din fericire vremea frumoasă și decorul idilic nu au permis nimănui să plece în grabă de la Thracian Cliffs, iar primul meci s-a disputat între Branden Grace și Chris Wood, doi dintre cei mai tineri jucători de pe teren. Grace este într-o anumită măsură un specialist Volvo, câștigând Volvo Golf Champions și Volvo China Open anul trecut. Wood este, de asemenea, în formă după ce a câștigat în Qatar în ianuarie. Sud-africanul a luat avans la cea de-a 16-a cupă, când oponentul său a ratat o lovitură putt (pe green – zona unde se află cupa) scurtă. La următoarea cupă Wood a jucat bogey (o lovitură peste par – numărul standard de lovituri la o cupă) și a pierdut 2&1 în fața lui Grace.

Francesco Molinari avusese o săptămână excelentă după ce a câștigat toate cele trei meciuri jucate până ieri cu scoruri din ce în ce mai mari. Acesta era la egalitate cu Thomas Aiken dar se pare că se afla în dificultate când sud-africanul avea un avans de 3. În mod neașteptat aceștia au făcut egal la a noua cupă și, deși Molinari a recuperat diferența de 2, Aiken a câștigat, intrând în semifinală. Prevăzând posibilitatea de a-l întâlni pe Grace în finală, acesta a declarat: “Ar fi fantastic. Mi-ar plăcea să joc cu Branden în finală. E un tip de treabă, suntem prieteni buni, așa că să fie o finală între sud-africani”.

Ultimul meci al zilei a fost între Scott Jamieson și Thongchai Jaidee, care la 43 de ani este cel mai experimentat jucător de pe teren. Într-un meci de rang mare Jaidee a avut câștig de cauză după cea de-a 15-a cupă, pentru a intra în semifinală alături de Thomas Aiken. Câștigătorul dintre cei doi va ajunge în finala unde va concura împotriva lui Branden Grace sau a lui Graeme McDowell. Salutând acest scenariu, Grace a declarat: “Știu că Graeme a ieșit pe locul doi anul trecut și acum va fi de temut. Nu este în top 10 mondial degeaba.”

McDowell și-a luat revanșa în fața lui Colsaerts la Volvo World Match Play

Graeme McDowell a depus un efort considerabil pentru a-și lua revanșa la Volvo World Match Play Championship în contul finalei pierdute în fața lui Nicolas Colsaerts în urmă cu 12 luni, eliminându-l pe belgian în sfertul de finală de la Thracian Cliffs, din Bulgaria.{mosimage}

Irlandezul, care a fost învins de Colsaerts în acest eveniment și în 2011, și-a depășit adversarul la cea de-a 17-a cupă câștigând cu 2&1 și asigurându-și un loc în semifinală cu sud-africanul Branden Grace, care l-a învins pe englezul Chris Wood cu același scor.

La cea de-a 10-a cupă, Colsaerts a generat unul dintre cele mai interesante momente ale turneului, lovind mingea în afara terenului de joc. Mingea a ieșit în afara suprafeței zburând peste o toaletă mobilă, ceea ce a însemnat că belgianul a trebuit efectiv să-și așeze mingea pe podeaua toaletei respective conform regulilor de joc. Însă lui Colsaerts i s-a îngăduit să joace mingea din afara zonei cu pricina.

“Cu siguranță a dat un nou sens expresiei – cel mai apropiat punct posibil de joc”, a râs McDowell după meci. “Nicolas a reușit incredibilul introducând mingea în cupă din două lovituri din acel punct, iar apoi a început să revină în forță. A fost un meci clasic în care eu mă aflam la conducere, iar apoi am devenit puțin nesigur, în timp ce el nu avea nimic de pierdut și și-a permis să fie agresiv. Dar am câștigat și cred că a fost și un pic de răzbunare acolo după ce acesta m-a învins de două ori în ultimii doi ani la acest turneu.”

Cealaltă semi-finală se va disputa între thailandezul Thongchai Jaidee și sud-africanul Thomas Aiken după ce aceștia i-au învins în sferturi pe Peter Hanson și pe Shane Lowry.

Bucuresti, 19.05.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.