Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

THE PRACTICE este agentia romaneasca cu cele mai multe nominalizari la EMEA SABRE AWARDS

THE PRACTICE este din nou agenția românească cu cele mai multe nominalizări la EMEA SABRE AWARDS, cea mai prestigioasă competiție din Europa dedicată relațiilor publice. Lucrările finaliste au fost anunțate chiar în această dimineață, iar THE PRACTICE a obținut 5 nominalizări în competiția principală, cea pentru Gold SABRE. Celelalte 6 agenții românești nominalizate au obținut un total de 9 nominalizări pentru Gold SABRE Awards.

Este a treia oară când THE PRACTICE obține un număr record de nominalizări pentru țara noastră. În 2008 și 2011 agenția a obținut de asemenea 5 nominalizări. Anul acesta, toate campaniile THE PRACTICE înscrise în competiție au primit cel puțin o nominalizare, intrând astfel pe shortlist în cursa pentru Gold Sabre Award. Premiile vor fi anunțate la gala organizată la Bruxelles pe 31 mai.

“Suntem tare mândri și fericiți să fim din nou finaliști la SABRE Awards, pentru al 5-lea an consecutiv. THE PRACTICE are deja 11 premii la Sabre Awards, printre care Marele Premiu al competiției europene în 2008 și primul Global Sabre Award pentru România în 2011. Se poate spune că de peste cinci ani jucăm în liga mare a industriei internaționale de PR. Un mare BRAVO și un la fel de mare MULȚUMESC întregii mele echipe de la THE PRACTICE!" a declarat Gabriela Lungu, managing partner THE PRACTICE.

Marile rețele globale de PR au reușit să obțină în total cu lucrările birourilor din întreaga regiune (EMEA) un maxim de 16 nominalizări, ceea ce face ca performanța THE PRACTICE, agenție independentă din România, să fie cu atât mai notabilă, așa cum remarcau și oficialii competiției în comunicatul emis în această dimineață către presa internațională.

“Ne onorează faptul că toate campaniile pe care le-am înscris au ajuns pe shorlist-ul competiției, fiind selectate din peste 2.200 de lucrări. Sunt 4 campanii diferite, la categorii foarte diferite – de la reputație corporatistă la issues management, realizate pentru clienți din industrii diferite – de la cosmetice și electronice, la servicii medicale și industrie grea. Mulțumim clienților noștri pentru încredere și curaj!” a declarat Oana Bulexa, Head of PR Department THE PRACTICE.

Nominalizările THE PRACTICE la EMEA SABRE Awards 2012 sunt:

THE BALKANS
Meet the Indestructible
Varta România

CORPORATE IMAGE
125 Women for Change
Avon

ISSUES MANAGEMENT
Transparency is Gold
Roșia Montană Gold Corporation

CONSUMER ELECTRONICS
Meet the Indestructible
Varta România

HEALTHCARE PROVIDERS
Launch of the First E-Learning Platform for Family Doctors: Stay Updated, Stay Competent
SNMF

Premiile SABRE (Superior Achievement in Branding and Reputation) sunt organizate de The Holmes Group (www.holmesreport.com), companie condusă de Paul Holmes, cel mai apreciat analist din lume al domeniului relațiilor publice. Premiile SABRE au fost pentru prima dată organizate în SUA și astăzi, cu o tradiție de peste un sfert de veac, sunt recunoscute ca fiind cea mai veche și importantă competiție de PR de pe continentul american.

În Europa premiile SABRE au o tradiție de 10 ani și au căpătat deja reputația de cea mai prestigioasă competiție dedicată industriei de PR. Agenții din peste 30 de țări și mii de programe de PR din Europa, Orientul Mijlociu și Africa au fost atrase până acum în această competiție care premiază cele mai strategice, creative și eficiente campanii.

Bucuresti, 10.04.2012

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.