Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

The Guardian premiaza Heineken pentru campania “Recunoaste semnele”

Campania „Recunoaşte semnele”, iniţiată la nivel internaţional de marca Heineken ca parte a programului Enjoy Heineken Responsibly! (Bucură-te de Heineken în mod responsabil!), a câştigat prestigiosul premiu pentru cea mai bună campanie de „Brand Reputation”, competiţie organizatǎ de publicaţia britanicǎ The Guardian.

Premiul „Media Innovation”, acordat de publicaţia The Guardian, este un premiu recunoscut la nivel internaţional şi reprezintă una dintre cele mai înalte recunoaşteri în domeniul inovaţiei în media. Categoria „Brand Reputation” premiază cele mai inovatoare metode de comunicare a activităţilor de business axate pe protejarea brandului şi pe sporirea reputaţiei sale.

Campania internaţionalǎ “Recunoaşte semnele”, derulată pe o perioadă de 5 luni, s-a adresat tinerilor adulţi care beau bere şi a avut ca scop principal creşterea gradului de conştientizare a importanţei pe care o are consumul responsabil de alcool. Conceptul campaniei s-a bazat pe ideea că oamenii încep să se comporte ridicol atunci când consumă prea mult alcool.

Echipa Heineken la nivel internaţional care a creat această campanie a reunit divizia comercială, în colaborare cu centrul web (IMCO) şi echipa de corporate relations a Grupului.

“Premiul „Media Innovation” oferit de “The Guardian” este o realizare extraordinară atât pentru marca Heineken, cât şi pentru compania Heineken la nivel internaţional. Prin intermediul acestei campanii internationale s-a încercat să se transmită într-o manieră curajoasă un mesaj delicat şi dificil în acelaşi timp. A fost prima campanie globalǎ, de acest gen, desfǎşuratǎ 100% în mediul digital”, a declarat Marius Melesteu, Director Comercial, Heineken România.

Rezultatele preliminare la nivel global ale campaniei internaţionale au depăşit cu mult aşteptările:
· peste 800.000 de vizite pe site-urile pe care s-a desfăşurat campania;
· peste 1 milion de vizionări ale wideget-urilor pe reţelele sociale;
· peste 3 milioane de vizionări ale trailer-ului pe portaluri video;
· 23 milioane de vizitatori ai website-ului MSN au intrat in contact cu mesajul campaniei
· Aproape 28 de milioane de contacte cu campania.

Datoritǎ succesului înregistrat la nivel internaţional şi a importanţei mesajului acestei campanii, Heineken România, prin marca Heineken, va continua campania “Recunoaşte semnele” înainte de sărbătorile de Paşte şi începutul sezonului de vară.

Bucuresti, 14.04.2009

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.