Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Tetra Pak® promovează educarea unei generații responsabile față de mediu

Din grija pentru mediu

„Din grijă pentru mediu” – un proiect național menit să îi educe și responsabilizeze pe elevi cu privire la reciclare și să îi susțină pe profesori în predarea lecțiilor de protecția mediului.

Competiția video pe teme de reciclare „Din grijă pentru mediu”, organizată în perioada 12 martie – 15 iunie a luat sfârșit. Tetra Pak și Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie au premiat 9 din cele 106 de echipe participante din toată țara. În competiție s-au înscris școlile cu clasele I-XIII din rețeaua Eco-Schools, în echipe de 1-4 elevi și un profesor coordonator. Câștigători au fost aceia care au realizat cele mai originale materiale video de maximum 3 minute în care au demonstrat metodele lor preferate de reciclare.

Din grija pentru mediu„Am fost încântați de implicarea copiilor, care s-au ambiționat să ne demonstreze că sunt o generație responsabilă și conștientă de problemele cu care ne confruntăm, dar și orientată spre acțiune, gata să se implice pentru un viitor mai bun. Competiția „Din grijă pentru mediu” face parte din programul nostru de educație pentru mediu, menit să crească nivelul de conștientizare al noii generații în legătură cu nevoia de a construi un viitor mai sustenabil. Ne-au impresionat sutele de poze făcute de profesori în timpul activităților asistate de broșură, dar și cei peste 400 de elevi și profesori participanți la competiție. Suntem pe drumul cel bun.” – Aliki Mimilidou, Environment Officer, Tetra Pak South Eastern Europe

Competiția a fost jurizată de o echipă mixtă de consultanți de responsabilitate socială și specialiști pe probleme de mediu din partea Centrului Carpato-Danubian de Geoecologie. Cele mai reușite filmulețe recompensate cu premiul I, II și III sunt din județele Mehedinți, Argeș, Suceareva, Bihor, Botoșani și Municipiul București.

· Premiul I pentru învățământul primar a fost acordat echipei din Școala Gimnazială „Petre Sergescu” din Drobeta-Turnu Severin, în care elevii descriu în filmulețul „Pentru că iubești pădurea verde” importanța refolosirii hârtiei prezentându-și creațiile din hârtie și carton refolosit: instrumente muzicale, teren de fotbal și baschet, casă de păpuși etc.

· Premiul I pentru gimnaziu a ajuns în București, la 3 eleve din „Școala Gimnazială 156” care au construit din rechizite folosite suporturi de pix, pentru telefon și o lampă de energie solară care poate încărca telefonul, toate sub forma unei machete de birou.

· Premiul I pentru liceu a mers la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Oradea, unde elevii au dat dovadă de creativitate și abilități de editare și regie video într-un scurtmetraj în care un coș de gunoi vorbitor îi povestește unei adolescente despre importanța reciclării plasticului.

Andrada Maria Româneac, elevă la Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Oradea, declară că realizarea scurtmetrajului a fost „Într-adevăr o experiență de neuitat. A fost foarte distractiv să ne întâlnim să scriem scenariul, să filmam și să edităm scurtmetrajul. Cu siguranță partea de regie mi-a plăcut cel mai mult și mă bucură faptul că putem atrage atenția asupra importanței reciclării printr-un scurt filmuleț. Fie că vorbesc despre mâncare, apă, hârtie sau alte obiecte, am învățat să mă gândesc de două ori înainte să arunc ceva ce încă mai poate fi folosit.”

Toți elevii câștigători au primit genți pentru rechizite fabricate din material reciclat și personalizate pentru competiție cu textul „Regizez & Reciclez”, iar școlile lor au primit videoproiectoare, whiteboards sau seturi de cărți despre reciclare și protecția mediului.

Despre proiectul „Din grijă pentru mediu”

„Din grijă pentru mediu” este un proiect național de educație menit să îi responsabilizeze pe elevi cu privire la reciclare și să îi susțină pe profesori în predarea lecțiilor de protecția mediului. Proiectul este dezvoltat de Tetra Pak în parteneriat cu Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie (CCDG). Proiectul a avut două componente:
1. Competiția video de reciclare „Din grijă pentru mediu”, desfășurată în peste 300 de eco școli din țară și
2. Broșura „Din grijă pentru mediu”, un material educațional menit să le vină în ajutor profesorilor cu activități interactive de promovare a reciclării, trimisă în peste 160 de eco școli. Broșura poate fi descărcată aici: https://tetrapak.com/ro/din-grij-pentru-mediu.

Puteți citi mai multe despre proiectul „Din grijă pentru mediu” pe site-ul Centrului Carpato-Danubian de Geoecologie: https://www.ccdg.ro/proiecte/din-grija-pentru-mediu.

Despre CCDG

Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie, coordonatorul programului Eco-Schools în România, a fost co-organizatorul proiectului „Din grijă pentru mediu”. Specialiștii în mediul înconjurător din cadrul organizației au ajutat la redactarea materialelor, motivarea participanților și jurizarea câștigătorilor competiției.

Mai multe informații despre CCDG sunt disponibile pe www.ccdg.ro.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.