Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Teodora Enache-Brody “Voice for Peace”

Teodora Enache-Brody

Teodora Enache-Brody “Voice for Peace” – În seara aceasta se cântă în Germania și se vede în toată lumea.

Vocalista de jazz Teodora Enache-Brody alături de chitaristul Călin Grigoriu și violoncelistul Andrei Kivu vor susține un concert în această seară, 14 iulie, de la ora 21, ora României, direct din Germania. Concertul va fi transmis prin live streaming de Studio 8 Streaming, din Frankfurt.

“Vreau să dedic muzica noastră Pământului, să celebrăm Viața și Unitatea împreună cu voi, pentru că este bucuria și datoria noastră. Programul nostru va fi o călătorie muzicală de la Bach, Beethoven, Pachelbel, Enescu, Bartók, Pablo Casals, la Yma Sumac, Chick Corea sau Max Richter și sperăm să vă atingem pe toți cu bucuria noastră de a cânta.”- spune Teodora Enache-Brody despre evenimentul de azi.

Teodora Enache-Brody este una dintre cele mai importante cântărețe de jazz din România. Cel mai recent proiect al său, From Classical To Jazz a fost prezentat anul trecut la Festivalul George Enescu, în sala arhiplină a Teatrului Național București. În ultimii ani a lucrat intens la tehnica ei vocală și s-a apropiat de lucrări ale unor compozitori ca Béla Bartók, George Enescu, Beethoven, Pachelbel dându-le interpretări puternice și surprinzătoare.

Teodora Enache-Brody
Teodora Enache-Brody

De-a lungul anilor a cântat și înregistrat alături de muzicieni reputați cum ar fi chitaristul Stanley Jordan, basistul Lars Danielsson sau Benny Rietveld, basistul și aranjorul muzical al lui Carlos Santana. A cântat mulți ani cu legenda absolută a jazz-ului românesc, pianistul Johnny Răducanu, si a cântat deasemeni cu Theodosii Spasov, Daniele di Bonaventura, Guido Manusardi. A concertat la Montreux Jazz Festival, la Jazz Marciac, Lugano Jazz Festival, ridium New York, Library of Congress USA etc.

Chitaristul și compozitorul Călin Grigoriu a absolvit Conservatorul din București și are un master în muzică de cameră. Compune muzică pentru teatru și film, este îndrăgostit de Bach, Pujol, Led Zeppelin și cântă și înregistrează cu Teodora Enache-Brody de câțiva ani, colaborarea lor fiind esențială pentru cristalizarea ideilor muzicale ale Teodorei.

Violoncelistul Andrei Kivu este la rândul său absolvent al Conservatorului din București, este poli instrumentist, improvizator și compozitor. A fost profesor invitat al New York University, Givat Ram Music Academy din Ierusalim și University of Minnesota. A cântat în Orchestra Națională Radio, în orchestra Philarmonia din București, New European Philarmonic Orchestra din Paris, ansamblul Sumak Taki din Paris și ansamblul Baracca Barocca. Din 2010 s-a stabilit la Paris unde își continuă cariera solo și participă la masterclasses și workshop-uri.

Concertul “Voice for Peace” al Teodorei Enache-Brody va fi transmis în această seară, 14 iulie, ora 21, ora României, pe canalul de Youtube al Studio 8 Streaming. Primele 10 minute ale concertului vor putea fi vazute și pe pagina de Facebook Teodora Enache, restul concertului putând fi urmărit pe link-ul Youtube de aici: https://www.youtube.com/watch?v=7nBBBd7i5sw.

Mai multe detalii pe: www.teodorabrody.com.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.