Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Tenis de masă din preliminariile CE 2017, în direct la TVR

Marţi, 24 ianuarie, de la 16.55, fetele din Naţionala de tenis de masă a României întâlnesc reprezentativa Olandei într-un nou meci acasă, pentru calificarea la CE 2017. Partida, găzduită de studiourile Televiziunii Române, se transmite în direct la TVR 1 şi TVR HD

Iubitorii tenisului de masă se vor bucura de un nou regal sportiv: naţionala de senioare a României întâlneşte reprezentativa Olandei, meci care se joacă acasă, chiar în studiourile Televiziunii Române. Transmisă în direct de TVR 1, TVR HD şi TVR+ marţi, 24 ianuarie, de la ora 16.55, partida va fi comentată pentru telespectatorii TVR de Dragoş Cojocaru.


Două mari forţe ale tenisului de masă european, Romania şi Olanda luptă pentru calificarea la Campionatului European 2017. Elizabeta Samara, Daniela Dodean şi Bernadette Szocs, vicecampioane continentale, au învins în deplasare cu 3-1 şi speră să câştige şi la Bucureşti în faţa reprezentantelor ţării lalelelor. Celor trei românce li se alătură, în echipa reprezentativă a ţării noastre, Adina Diaconu şi Irina Ciobanu.

De 4 ori consecutiv campioană europeană, între 2008 şi 2011, Olanda vine în Capitală cu una dintre cele două chinezoaice naturalizate – valoroasa Li Jie, vicecampioana la simplu la jocurile europene. Din echipa olandeză mai fac parte jucătoarele Rianne Van Duin şi Britt Eerland.

Din toamna anului 2016, toate meciurile de pe teren propriu ale Naţionalelor feminine şi masculine de tenis de masă, contând pentru calificarea la Campionatul European, se desfăşoară în studiourile TVR şi sunt transmise de posturile televiziunii publice.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.