Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Tendințe în HR: educație neconvențională pentru angajați

”Despre bani și fericire”, primul sitcom de educație financiară din România destinat companiilor

Orange România și-a unit forțele cu Exploratist pentru a ajuta angajații să-și redefinească comportamentele financiare și să-și gestioneze mai ușor temerile legate de viitorul lor în relația cu banii, dezvoltând primul sitcom de educație financiară din România, intitulat ”Despre bani și fericire”. Cele 8 episoade tematice ale seriei, filmate special pentru angajații Orange, sunt plasate atât pre-pandemie, cât și în “zilele noastre”, și oferă răspunsuri la provocări actuale de natură financiară.

În contextul muncii de acasă, companiile dezvoltă căi alternative pentru menținerea angajamentului echipelor și susținerea echilibrului muncă – viață personală. Astfel, cresc investițiile în dezvoltarea angajaților, dincolo de abilitățile și deprinderile legate direct de job, și apar proiecte inovative de HR.

Exploratist, prima agenție de employee experience din țară, și-a reorientat anul acesta activitatea către dezvoltarea de programe digitale de resurse umane pentru susținerea politicilor de employee branding, de motivare și de reconectare a angajaților cu locul de muncă și echipa, prin strategiile neconvenționale.

Astfel, realizat de Exploratist ca răspuns la provocarea lansată de Orange România, ”Despre bani și fericire” este un sitcom original care vine în ajutorul celor care vor să afle mai multe informații despre modalitățile de gestionare a banilor. Sitcomul este regizat de Tedy Necula și îi are ca protagoniști, în rol dual, pe actorii Nuami Dinescu, Dana Porlogea, Răzvan Dragu și Dan Vasile, acesta din urmă fiind și scenaristul mini seriei.

”Informațiile din zona financiară sunt, de obicei, mai greu de digerat. De aceea, ne-am gândit să le propunem angajaților noștri un sitcom de educație financiară construit pe cadre din viața reală, în care, cu siguranță, ne putem regăsi cu toții, măcar o dată. Suntem încrezători că această inițiativă va scoate la lumină ceea ce se află în spatele deciziilor pe care le luăm din punct de vedere financiar și că va veni cu soluții la provocările legate de bani,” a declarat Luiza Müller, Director HR la Orange România.

Cele 8 episoade ale sitcom-ului au fiecare o durată de maximum 8 minute, iar personajele serialului sunt descrise atât profesional, cât și din perspectiva modului în care aleg să interacționeze în diverse situații uzuale în viața unei organizații, fiind puse în lumina reflectoarelor obiceiurile lor financiare și de consum.

Fiecare personaj are un avatar de personalitate financiară (cheltuitor, avar, intuitiv, echilibrat), care cuprinde principalele spectre ale comportamentelor legate de bani. Scopul miniseriei a fost ca, într-un mod transparent, să ilustreze aceste personalități cu plusurile și minusurile lor, astfel încât fiecare persoană care vizionează sitcom-ul să se poată regăsi în tipologiile respective și să-și îmbunătățească relația cu banii.

Silviu Andrei Petran
Silviu Andrei Petran

“Primul sitcom de educație financiară din Romania, ”Despre bani și fericire”, este un produs marca Exploratist dedicat exclusiv organizațiilor care își propun să abordeze într-o manieră autentică, informală, cu focus pe educație, un subiect pe cât de serios, pe atât de sensibil. Intenția noastră este să facilităm accesul la acest produs în cât mai multe organizații din Romania, având posibilitatea de a dezvolta conținut suplimentar, inclusiv pe subiecte complementare,” a afirmat Silviu Andrei Petran, Managing Director la Exploratist.

Sitcom-ul și-a propus să oglindească realitatea prin evidențierea ușor exacerbată a unor profiluri comportamentale financiare și a unor scene din viața reală, din organizații. Prin intermediul personajelor spumoase ce își dezvăluie obiceiurile lor financiare și de consum, a replicilor acide și a numeroaselor ponturi din zona finanțelor, serialul se dovedește a fi o resursă utilă, cu sfaturi ușor de pus în aplicare, provocând privitorii la un exercițiu personal de introspecție asupra tipului de relație pe care o au cu banii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *