Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Telekom Romania anunță următoarele evenimente sportive din cadrul celei de-a IX-a ediții a campaniei „Mișcarea face bine”

Cea mai mare ora de sport

Iubitorii de mișcare în aer liber se vor putea bucura de experiențe sportive variate în cadrul celei de-a noua ediții a campaniei „Mișcarea face bine”. Astfel, după Semimaratonul Gerar, ce a avut loc în luna ianuarie, și Maratonul Internațional Brașov, organizat în luna mai, în data de 3 august va avea loc la Brașov, în Piața Sfatului, tradiționalul festival de sport și sănătate „Cea mai mare oră de sport”, powered by Telekom Sport.

În cadrul evenimentului, participanții își pot testa abilitățile, alături de prieteni sau familie, în sporturi de echipă, precum volei, baschet, fotbal, badminton, ping pong sau la shooting gate-ul de fotbal. Nu vor lipsi nici sesiunile de fitness și aerobic, programul Les Mills, precum și clasele de Functional Training, Barre Fitness, Fight Klub Khai Bo, Kangoo Jumps maraton, susținute de cei mai buni instructori naționali și internaționali.

Cei pasionați de alergare pot participa la Crosul UpDown Run, în cadrul căruia au la dispoziție două probe, pentru care se pot înscrie până în data de 2 august aici:
● proba de 4 km, dedicată celor care sunt pregătiți pentru noi provocări;
● proba de 7 km, cu 340 m diferență de nivel, pentru alergătorii care nu se tem de înălțimi și cățărări, tipul de alergare fiind TRAIL.

Cea mai mare ora de sport

Totodată, ediția de anul acesta a campaniei „Mișcarea face bine” aduce o nouă competiție pentru iubitorii de mișcare în aer liber. Telekom Sport devine partener al H3RO by Trichallenge, care va avea loc la Mamaia, în perioada 20-22 septembrie. Evenimentul va alinia la start sportivi din 30 de ţări și va desemna campionii naţionali la distanţă half şi supersprint.

Probele disponibile în cadrul competiției de la Mamaia sunt:
· Triatlon individual, unde concurenții pot alege să concureze la probele de Half, Olimpic, Sprint sau Supersprint;
· Triatlon ștafetă, cu probele Sprint relay, Half relay sau Olimpic relay;
· Aquathlon individual cu o singură probă, Aquathlon.

Înscrierile în Triatlon sunt deschise aici.

„Ne bucurăm să putem oferi o nouă experiență anul acesta iubitorilor de mișcare în aer liber, sportivi de performanță sau amatori. Pe lângă tradiționalul eveniment pe care îl organizăm la Brașov, vom fi prezenți în septembrie la Mamaia, unde se desfășoară cel mai mare triatlon din Europa de Sud-Est, H3RO. Astfel, cei care vor să facă mișcare vor putea alege fie alergare la altitudini de 625 m, în curbura internă a Carpaților, fie pe nisipul fin de la malul Mării Negre sau, de ce nu, să participe la ambele evenimente. O parte din taxele de participare la aceste competiții vor fi direcționate prin Fundația Telekom Romania către cei care suferă de afecțiuni grave și au nevoie de susținere financiară”, a declarat Ionela Paunică, Director Executiv, Fundația Telekom Romania și Expert PR, Telekom Romania.

„Cea mai mare oră de sport” și H3RO by Trichallenge sunt organizate de Telekom cu sprijinul Asociația Basarabii, Smartatletic și GetFIT.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.