Shadow

Techcelerator organizează SEE Tech Mission, prima delegație care va prezenta start-upurile regionale la Web Summit, unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie la nivel mondial cu peste 70.000 de participanți

Start-upurile mai au 3 zile să se înscrie în SEE Tech Mission pentru a beneficia de bilete Early Bird

Techcelerator, cel mai activ accelerator din România pentru start-upuri de tehnologie, organizează SEE Tech Mission, prima delegație care va prezenta start-upurile regionale între 1-4 noiembrie 2022 la Web Summit, una dintre cele mai importante conferințe de tehnologie la nivel mondial. Evenimentul va avea loc in Lisabona (Portugalia) și va reuni ca speakeri peste 100 de reprezentanți ai celor mai cunoscute start-upuri la nivel mondial și zeci de fonduri de investitii.

Techcelerator SEE Tech Mission

Startup-urile care se înscriu în delegația SEE Tech Misson până pe 12 august 2022 pot beneficia de bilete de tip Early Bird. Fondatorii de start-upuri trebuie să se înscrie în grupul Techcelerator de Facebook și în cel dedicat evenimentului.

“Vrem să aducem împreună start-upurile și pasionații de tehnologie din România și regiunea Europei de Sud-Est pentru a învăța de la antreprenori care au făcut istorie în ultimii ani, dar și pentru a interacționa cu ei și cu zeci de fonduri de investiții&specialiști în finanțare care vor fi prezenți la eveniment. Web Summit înseamnă peste 70.000 de oameni și companii care schimbă lumea tech, iar noi credem că start-upurile din România și Europa de Sud-Est trebuie să fie acolo”, afirmă Cristian Dascălu, cofondator Techcelerator & partener GapMinder.

Daniel Dines, cofondator și CEO al UiPath, printre participanți

Printre speakerii prezenți la eveniment se numără: Daniel Dines – cofondator și CEO UiPath; Nikolay Storonsky – fondator și CEO Revolut; Sebastien Borget – cofondator și director operațional The Sandbox; April Koh – CEO Spring Health; Mark Read – CEO WPP; Dan Shapero – director operațional LinkedIn; Philippe Botteri – partener Accel Partners; Markus Villig – fondator& CEO Bolt; Aušrinė Armonaitė – Ministrul Economiei și al Inovației din Lituania; Doug Leone – managing partner Sequoia Capital; Reshma Sohoni – managing partner Seedcamp; Christian Nagel – cofondator & partener Earlybird Venture Capital; Bindi Karia – innovation expert&venture partner Draper Esprit; Gouzelle Ishmatova – chief strategy officer L’Oréal Bold Ventures; Rob Kniaz – partener Hoxton Ventures.

SEE Tech Mission@Web Summit 2022 este organizat de Techcelerator cu sprijinul Google for Startups, GapMinder, ROTSA și DiFine PR.

Leave a Reply

Your email address will not be published.