Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Teatrul Ion Creanga sarbatoreste Ziua Internationala a Teatrului pentru Copii si Tineret

Începând cu anul 2001, în data de 20 Martie, în peste 80 de țări ale lumii, instituțiile și companiile de teatru pentru copii sărbătoresc, împreună cu publicul, "Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret". Această zi a fost introdusă în calendarul sărbătorilor culturale internaționale la inițiativa Asociației Internaționale a Teatrelor pentru Copii și Tineret – ASSITEJ, cu scopul de a atrage atenția unui public cât mai mare asupra artei teatrale dedicate celor mici și de a prezenta importanța ei în dezvoltarea personalității copiilor și tinerilor de pe întreg mapamondul.

Cu această ocazie, Teatrul Ion Creangă, membru fondator ASSITEJ, a programat 2 spectacole care ating categorii diferite de vârstă: “Pinocchio”, dedicat copiilor cu vârsta de peste 5 ani (cu începere de la ora 10.00) și “Povestea spicului de grâu”, potrivit celor cu vârsta între 3 și 5 ani (cu începere de la ora 18.00), la sala Rapsodia de pe str. Lipscani.

Pentru a marca importanța acestei zile, două personalități din lumea artistică internațională au transmis mesaje prin care își arată adeziunea față de arta teatrală dedicată celor mici:

Mesajul lui Yvette Hardie – Președintele ASSITEJ Internațional

«Care e importanța teatrului în viețile copiilor și tinerilor?
S-a scris mult despre valoarea artei și se lucrează intens, în toată lumea, pentru studierea efectelor pe care arta le are asupra copiilor, prin studii în neuroștiințe, neuro-educație, psihologia dezvoltării și domenii conexe. Dar, oricât am încerca să contorizăm impactul activității noastre, există un nivel la care impactul artei asupra publicului ei rămâne un mister care nu poate fi cuantificat. Intâlnirea unică și profundă a piesei de teatru cu publicul într-un anumit timp și spațiu este cea care face teatrul atât de imprevizibil și interesant. Mi-a fost recent adusă aminte zicala: “Poți să numeri semințele dintr-un măr, dar nu poți număra merele dintr-o sămânță”. Impactul pe care-l are experiența teatrală asupra copiilor și tinerilor este imposibil de măsurat cu exactitate, dar cred că are potențialul de a conține nenumărate “mere”. Pieter-Dirk Uys, un celebru actor și scriitor din Africa de Sud, care lucrează cu copiii defavorizați din micul sat Darling, povestește despre o excursie a copiilor în oraș. Conducea autobuzul de-a lungul drumului care ieșea din sat, urcând un deal, când a observat că băiețelul care stătea pe scaunul de lânga el devenea tot mai încordat. In momentul în care au ajuns în vârful dealului și băiețelul a putut vedea drumul întinzându-se în fața lui și marea în depărtare, a exclamat cu uimire şi uşurare: Există mai mult de atât!”. Cred că aceia dintre noi care fac teatru pentru copii şi tineret o fac pentru un motiv anume: de a trezi în fiecare copil înţelegerea faptului că, într-adevăr, există mai mult”. Şi mai mult. Şi mai mult. Aşa că, atunci când facem teatru pentru copii şi tineret, semănăm de asemenea un potenţial nemăsurabil şi oferim iminentă descoperirii aœmai mult”:“mai multă bucurie, râsete, curiozitate, conştientizarea bruscă, schimbarea de percepţie, lacrimi de empatie, sentimentul de uimire şi de absorbţie profundă. Mai mult din ceea ce înseamnă să fii viu. Alăturaţi-vă nouă în sărbătorirea Zilei Mondiale a Teatrului pentru Copii şi Tineret 2013 prin campania “Aduceți astăzi un copil la teatru!”. Cine poate număra merele din sămânţa pe care o veţi planta?»

Mesajul lui Michael Morpurgo, scriitor de cărți pentru copii

«Shakespeare a scris “Piesa este capcana…”. Și avea dreptate, dar nu în totalitate! Povestea este capcana, iar piesa este cea mai puternică modalitate de a o spune. Am descoperit zilele trecute de ce. Am mers să cunosc nouă distribuție a spectacolului “Calul de război” (o carte care a fost și ecranizata). În jurul meu, în timp ce spuneam povesti despre Devon, agricultură și Primul Război Mondial, erau în jur de 40 de actori care se reuneau pentru prima oară să facă o piesă. Deci nu eram o persoană care spune o poveste (cum fac de obicei), dar o mare companie care își punea inima, sufletul și toată energia emoțională, intelectul și talentul actoricesc, pentru a crea un spectacol care să hipnotizeze și îngrozească, să facă publicul să radă, să-l miște până la lacrimi. Fiecare reprezentație (și vor juca pentru zeci de mii de copii și tineri), se vor strădui s-o facă de neuitat. Puterea teatrului, fie că se adresează tinerilor sau bătrânilor, zace în conlucrarea dintre povești și idei, actori (și cei din culise, desigur) și cel mai important, în public – cu toții facem piesa împreună, o trăim împreună, combatem neîncrederea împreună, uniți în același demers imaginativ. Pentru tineri, a veni la teatru pentru primă oară are un efect electrizant, cu totul convingător. Este pe viu, în fața ochilor lor, povestea, spectacolul, muzica, lumina, mișcarea, sunetul, actorii. O astfel de experiență poate schimbă vieți tinere. Ne informează și ne îmbogățește pe noi toți!»

Teatrul Ion Creangă este o instituţie publică de spectacole, un teatru de repertoriu, aflat în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi finanţat de la bugetul local. Misiunea sa este de a crea şi promova spectacole de teatru de înaltă valoare artistică, de a coordona şi implementa programe de cercetare şi proiecte cu caracter educativ, social-formativ şi estetic, destinate copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 12 ani, educatorilor, cadrelor didactice specializate, părinţilor sau tutorilor legali.

Parteneri media ai Teatrului Ion Creangă: Itsy Bitsy, Art Act Magazine, Calendar Evenimente, Onlinegallery.ro, ObservatorCultural, Gradinițe.com, GrădinițeBucurești.ro, MondoNews,, PRwave, Revista Mami, RFI România, TV City, UrbanKid, Yorick., Zile și Nopți

Bucuresti, 20.03.2013

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.