Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Teatrul in secolului al XX-lea

şi partea I a Concertului extraordinar de Anul Nou
    
Duminică, 21 ianuarie, ora 14.30
Teatrul în secolul al XX-lea (CHANGING STAGES – Marea Britanie, 2000)

În cel de-al doilea episod, telespectatorii TVR Cultural au întâlnire cu dramaturgia irlandeză. Pentru aproape trei secole, urmând gloria teatrului elizabetan, cele mai mari talente din teatru au rădăcini în Irlanda. Scriitori precum George Bernard Shaw şi Oscar Wilde şi-au îndreptat viziunea şi spiritul spre Anglia pentru a-şi încerca acolo norocul. Documentarul Teatrul în secolul al XX-lea prezintă aceşti scriitori irlandezi în exil. Richard Eyre călătoreşte din peisajul colţuros al Insulelor Aran spre străzile Dublinului pentru a spune povestea scriitorilor irlandezi. Telespectatorii îi vor întâlni pe actori precum Stephen Rea şi Liam Neeson, care au apărut în piesele acestor scriitori.

În ciuda unui fundal istoric plin de tensiuni politice şi revoluţii, marele poet irlandez William Butler Yeats şi Lady Augusta Gregory au pus bazele unui teatru naţional pentru Irlanda. La Teatrul Abbey, Yeats a militat pentru munca a două dintre cele mai importante voci ale dramei irlandeze – J.M.Synge şi Sean O’Casey.

Documentarul ajută telespectatorii să descopere istoria teatrului secolului al XX-lea, prezentată de unul dintre cei mai apreciaţi regizori, Sir Richard Eyre. Influenţa lui Shakespeare, teatrul american, dramaturgii irlandezi, scena britanică în timpul celui de-al II-lea Război Mondial… toate acestea, în materialele de arhivă, extrase din memorabilele producţii ale secolului sunt comentate de autorii, actorii şi regizorii care le-au dat viaţă.

Duminică, 21 ianuarie, ora 20.55
Concertul extraordinar de Anul Nou de la Viena, Partea I* (atenţie: nu se difuzează în două părţi!!!!! Explicaţia – în următoarele rânduri)
Dirijor: Zubin Mehta

TVR Cultural transmite pe 21 ianuarie de la ora 20.55 Concertul extraordinar de Anul Nou de la Viena, partea I. În general, partea I a acestui concert celebru este transmisă de posturile de radio din întreaga lume, iar partea a doua şi de către posturile de televiziune (TVR 1 a transmis în direct această parte a doua a concertului). Pentru melomanii doritori să reîntâlnească atmosfera fastuoasă creată de Opera din Viena prin muzică, lumină, dans, TVR Cultural va difuza şi partea I a concertului. Telespectatorii vor putea asculta lucrări de Johann Strauss tatăl, Johann Strauss fiul, Josef Strauss, Josef Hellmes-berger (de la a cărui moarte se comemorează anul acesta 100 de ani), cel care i-a urmat lui Gustav Mahler la conducerea Operei din Viena.

Sub bagheta maestrului Zubin Mehta, orchestra va încânta auditoriul cu partituri celebre, iar telespectatorii fiind martorii unui spectacol plin de lumină şi strălucire. Indianul Zubin Mehta a ales muzica la vârsta de 18 ani, când a făcut o schimbare bruscă de carieră, de la medicină. A urmat cursurile Academiei de Muzică din Viena, iar şapte ani mai târziu, conducea Filarmonicile din Viena şi Berlin, după ce, în 1958, la 22 de ani, îşi făcea debutul pe scena operei din Viena.

Opera de Stat din Viena este una dintre cele mai cunoscute opere din lume. Aproape toţi marii muzicieni ai lumii au susţinut concerte aici. Clădirea Operei a fost construită între 1863-1869, fiind unul dintre primele monumente ale Bulevardului Ring. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aceasta a fost aproape complet distrusă, însă reconstrucţia a urmat întocmai planul iniţial, opera fiind redeschisă în 1955.

Comentariul înregistrării va fi asigurat de realizatoarea TVR Adriana Rogovschi.

Bucuresti, 19.1.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.