Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Targul Taranului Roman participa la Indagra Food

Târgul Ţăranului Român organizat în parteneriat de Grupul de Iniţiativă “Radu Anton Roman” şi Primăria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti participă împreună cu Muzeul Ţăranului Român, cu un stand la Indagra Food, Salonul de produse ecologice – Eco Agricultura, pavilionul 30.

La standul Târgul Ţăranului Român vor fi prezenţi în perioada 4-8 iunie 2008 cu produse tradiţionale de casă, mici producători din Criţ (Braşov) cu brânzeturi de capră şi dulceţuri din zona satelor săseşti, producători din Fundata (Braşov) cu brânzeturi de oaie, precum şi din Făgăraş (Braşov) cu produse tradiţionale din carne, proaspete. Târgul Ţăranului Român va funcţiona în acest sfârşit de săptămâna şi la Piaţa Amzei, ca de obicei.
Indagra Food (//www.indagra-food.ro/) este prima manifestare desprinsă din IndAgra, având o tematică dedicată exclusiv industriei alimentare. Indagra Food s-a născut din efortul continuu al ROMEXPO de a veni în întâmpinarea cerinţelor expozanţilor care au solicitat evidenţierea secţiunii de industrie alimentară distinct faţă de cea de agricultură şi zootehnie şi pentru a încuraja tendinţa de extindere a suprafeţei expoziţionale solicitate de către aceştia.

Târgul Ţăranului Român (//www.targultaranului.ro/) urmăreşte relansarea pieţelor ţărăneşti prin promovarea micilor producători locali şi familiarizarea consumatorilor cu produsele lor tradiţionale. Târgul Ţăranului Român este un program mai amplu, care presupune şi identificarea de noi produse tradiţionale, sprijinirea producţiei celor deja confirmate prin oferirea unui cadru organizat, sesiuni de instruire pentru producători, evenimente, demonstraţii, precum şi instituirea unor reguli de piaţă în respectul celor europene.

Muzeul Ţăranului Român (//www.muzeultaranuluiroman.ro) se înscrie în familia europeană a Muzeelor de Arte şi Tradiţii Populare. Este un muzeu naţional, patronat de Ministerul Culturii. Posesorul unor colecţii de obiecte deosebit de bogate, adăpostit într-o cladire-monument istoric, în stil neo-românesc, practica o muzeografie cu totul aparte, care i-a prilejuit în anul 1996 onoarea atribuirii trofeului EMYA – European Museum of the Year Award. Stilul original de expunere se prelungeşte şi în publicaţiile muzeului, în acţiunile de tip Muzeul Misionar, Şcoala Satului sau în evenimente ca vernisaje, concerte, conferinţe.

Bucuresti, 04.06.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.