Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Targul International Gaudeamus – Carte de Invatatura 2010 la final

Targul International GAUDEAMUS – Carte de invatatura, editia a XVII-a, s-a incheiat luni, 22 noiembrie. Evenimentul a fost organizat de Radio Romania in perioada 18 – 22 noiembrie 2010, in Pavilionul Central Romexpo. In premiera, Targul GAUDEAMUS 2010 a avut ca invitat de onoare Belgia, Valonia – Bruxelles, ca o recunoastere a excelentelor relatii culturale dintre cele doua tari, in contextul special al Presedintiei belgiene a Uniunii Europene din a doua parte a acestui an. 

In acelasi spirit, presedintele de onoare al editiei a fost domnul Jacques Dubois, filolog romanist, profesor la Universitatea din Liège, recunoscut pe plan international ca un expert in opera lui Georges Simenon.

Decernarea Trofeelor GAUDEAMUS 2010 a avut loc luni, 22 noiembrie, la ora 14.00, prilej cu care au fost acordate urmatoarele premii:

– pe baza Votului Publicului:
· Trofeul GAUDEAMUS – edituri care au publicat peste 200 de titluri in anul 2009: locul 3 – Editura Nemira, locul 2 – Editura RAO si locul 1 – Editura Humanitas
· Trofeul GAUDEAMUS – edituri care au publicat intre 100 si 200 de titluri in anul 2009: Editura Adevarul
· Trofeul GAUDEAMUS – edituri care au publicat mai putin de 100 de titluri in anul 2009: Editura ALL
· Cea mai ravnita carte a targului: „Crimele Revolutiei” de Grigore Cartianu, publicata de Editura Adevarul
· Trofeul Presei: sectiunea publicatii – cotidianul Adevarul, sectiunea radio – postul Radio Guerilla, sectiunea TV – postul TVR Cultural; pentru sectiunile online si agentii de presa, castigatorii desemnati pe baza monitorizarii realizate de Agentia de presa Rador a Radio Romania au fost divizia online a publicatiei Romania Libera, respectiv, agentia de presa Mediafax.

– Premiul de excelenta, acordat de Radio Romania pentru o editura care dezvolta proiecte editoriale cu rezonanta internationala pentru promovarea tinerilor scriitori romani, a revenit Editurii Polirom, pentru colectia EGO.PROZA. Colectia, initiata in 2004, cuprinde peste 100 de titluri publicate si zeci de premii intrate in portofoliu, iar circa 60 de volume au fost traduse deja in limbi de circulatie internationala. Fondurile provin din contributia publicului vizitator platitor de bilet de intrare la Targul International GAUDEAMUS 2010 si vor fi utilizate de Editura Polirom pentru finantarea partiala de noi proiecte editoriale de acelasi tip.

– Premiul Educatia a revenit in acest an Academiei de Studii Economice din Bucuresti, pentru modul de prezentare si promovare a ofertei educationale in cadrul Targului GAUDEAMUS, indeosebi prin evenimente.

– Alaturi de trofeele deja traditionale la GAUDEAMUS, organizatorii au acordat cateva distinctii speciale:
· Autoritatii Nationale pentru Sport si Tineret, pentru contributia remarcabila la stimularea inventivitatii tehnice in randul tinerilor;
· Premiul pentru traducere acordat doamnei Antoaneta Ralian, pentru indelungata si prodigioasa activitate in domeniul traducerii literare, premiu care urmeaza sa ii poarte numele la urmatoarele editii de targ;
· Fundatiei „Noi citim”, partener al Radio Romania in derularea proiectului „Cartile se intorc acasa”;
· Reprezentantei Comisiei Europene si Institutului de Cercetari Eco – Muzeale din Tulcea, pentru contributia la organizarea Sectiunii trans-europene „Dunarea”destinata promovarii noii Strategii UE pentru Regiunea Dunarii;
· Federatiei Romane de Radioamatorism, pentru organizarea expozitiei „Pagini din istoria radioului”;
· Complexului National Muzeal „Curtea Domneasca” din Targoviste, pentru organizarea expozitiei „O istorie a tiparului”.

– Premii acordate vizitatorilor:
· Miss Lectura a fost desemnata domnisoara Alexandra Tudoran, absolventa a Sectiei Comunicare si Relatii Publice a Facultatii de Litere a Universitatii din Bucuresti, premiul constand in: produse cosmetice Oriflame, un pachet de carti oferit de Fundatia „Noi citim” si un aranjament floral oferit de Floraria Olandeza.
· Castigatorii premiilor Tombolei GAUDEAMUS, derulata pe baza biletelor si abonamentelor de intrare, desemnati prin tragere la sorti, au fost: Marian Popazu – suma de 4.000 euro (impozabili) oferita de Adevarul Holding, Vlad Rosu – o camera foto profesionala oferita de Fundatia „Noi citim” si Cristian Vasile Irimiea – un MP3 Player cu FM Radio acordat de Radio Romania.

Bilantul statistic al editiei se prezinta astfel:
· Suprafata targului a ajuns la circa 14.000 mp, aproape de capacitatea maxima a Pavilionului Central Romexpo.
· Numarul expozantilor a fost de peste 380, reprezentand cateva dintre cele mai importante segmente din domeniul editorial si educational.
· Programul de manifestari al editiei a cuprins peste 540 de evenimente organizate in mai multe locatii special amenajate in incinta pavilionului si in cadrul standurilor expozantilor.
· Numarul vizitatorilor a fost de circa 103.000.
· Fondul de carte constituit prin donatii ale vizitatorilor, in cadrul proiectului „Cartile se intorc acasa”, a cuprins peste 8.000 de volume, care au fost daruite bibliotecilor publice din localitatile Draganesti Vlasca, Videle (jud. Teleorman), Vasilati, Ciocanesti (jud. Dambovita) si Comana (jud. Giurgiu).

In cadrul Targului a fost organizata finala celei de a opta editii a Concursului National de Lectura „Mircea Nedelciu”, la care au participat elevi de liceu, castigatorii finalelor zonale, organizate pe parcursul acestui an in Bucuresti, Craiova, Cluj-Napoca, Timisoara, Constanta, Resita si Iasi. Castigatorii acestei editii au fost: Oriana Manda (Colegiul National Banatean din Timisoara) – locul 1, Anamaria Mihaela Beleiu (Colegiul National „George Baritiu” din Cluj) – locul 2 si Elena Creanga (Colegiul National „Emil Racovita” din Iasi) – locul 3. Premiile acordate de organizatori au constat in sume de bani destinate achizitiei de carti din Targ.

Continuand traditia inaugurata la editiile precedente, Societatea Romana de Radiodifuziune a organizat, in cadrul Targului GAUDEAMUS, mini-expozitia „Scriitori din Radio”.

Revista Targului a fost realizata intr-un tiraj zilnic de 10.000 exemplare, in perioada 18 – 22 noiembrie, si a fost realizata de o echipa de studenti coordonati de domnul Ioan Bogdan Lefter, cu sprijinul echipei revistei Radio Romania online.

Partenerii organizatorilor la aceasta editie au fost: Orange Romania, Dacia – partener traditional al Targurilor GAUDEAMUS, Graffiti BBDO, Adevarul Holding, EximBank, Fundatia „Noi citim”, Floraria Olandeza, RATB, Primaria Municipiului Bucuresti si Primaria Sectorului 1.

Parteneri media: TVR Cultural, Zoom TV, Sapte Seri, Deutsche Welle, bookblog.ro, studentie.ro, calificativ.ro, Lecturi Urbane – orasulciteste.ro .

Bilantul final al editiei va fi completat prin rezultatele inregistrate de studiul de trafic pe care Centrul de Studii Media si Noi Tehnologii de Comunicare al Universitatii din Bucuresti l-a realizat in randul vizitatorilor, studiu realizat la GAUDEAMUS pentru a zecea oara consecutiv.

Bucuresti, 22.11.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.