Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Targul GAUDEAMUS Carte Scolara, editia a XII-a, 17 – 28 septembrie, Piata Universitatii

Ediţia cu numărul 12 a Târgului GAUDEAMUS Carte Şcolară, organizat de Radio România – Centrul Cultural Media Radio România, s-a deschis miercuri, 17 septembrie, la ora 10.00. Pentru a doua oară, târgul se desfăşoară în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Piaţa Universităţii (la statui), spaţiu drag şi uşor accesibil tuturor locuitorilor urbei. Programul de vizitare al târgului este zilnic între orele 10.00 şi 20.00; intrarea publicului este liberă.

Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară 2014 constituie etapa cu numărul 83 în seria de evenimente expoziţionale pe care Radio România le-a iniţiat şi le organizează de peste 20 de ani în cadrul Programului LECTURA.

Moment cu grijă şi cu mult suflet pregătit la fiecare început de toamnă, adesea prilej de mare consum de resurse financiare, de timp şi energie, debutul anului şcolar este extrem de important pentru nenumărate familii. Indiferent de gradul de entuziam cu care re(încep) în fiecare an şcoala, zeci de mii de copii şi adolescenţi au nevoie de cel puţin la fel de multe cărţi.

În acest context, Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară oferă tuturor celor direct interesaţi – părinţi, elevi şi cadre didactice – o soluţie uşoară, plăcută şi avantajoasă, din punct de vedere financiar, pentru studierea şi achiziţia manualelor şi a auxiliarelor şcolare necesare tuturor.

Eveniment care, prin ofertă şi public ţintă, este orientat cu precădere către acest important segment de piaţă – carte formativă şi materiale auxiliare – târgul este organizat în mod tradiţional la începutul anului şcolar, într-un moment de vârf al cererii de produse şi servicii educaţionale. Oferta ediţiei, prezentată de cei 43 de expozanţi (reuniţi în aproape 30 de standuri) vine în întâmpinarea unor solicitări dintre cele mai diverse şi cuprinde:
· cea mai mare parte a manualelor şi auxiliarelor aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru acest an şcolar, reunite într-o singură incintă;
· o gamă extrem de variată de materiale didactice, pentru toate nivelurile;
· numeroase titluri din literatura română şi universală cuprinse în bibliografia şcolară;
· enciclopedii, dicţionare, ghiduri şi îndrumare didactice;
· lecţii interactive pe suport multimedia, software educaţional;
· ultimele noutăţi editoriale, în vogă printre tinerii cititori, în măsură să-i atragă şi pe cei deocamdată mai puţin pasionaţi de lectură;
· jocuri şi cărţi pentru preşcolari.

Proiecte conexe derulate de Radio România în cadrul Programului LECTURA
– etapa locală (Bucureşti şi judeţul Ilfov) a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, ediţia XII-a, adresat liceenilor, care va avea loc în incinta târgului sâmbătă, 27 septembrie, la ora 11.00.
– Campania de donaţii „Cărţile se întorc acasă” prin intermediul căreia un fond de carte semnificativ, ca număr de volume şi valoare, este colectat de la expozanţi şi vizitatori şi este donat în beneficiul bibliotecilor publice şi şcolare din mediul rural, subfinanţate la capitolul achiziţii de carte. De la începutul anului 2010, peste 96.000 de volume donate de către participanţii şi vizitatorii Târgurilor GAUDEAMUS au ajuns prin intermediul acestui proiect în 260 de biblioteci din întreaga ţară.

Parteneri: Primăria Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Regia Autonomă de Transport Bucureşti şi Spectacular.

Bucuresti, 17.09.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.