Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Târgoviștenii sunt invitați să adopte o floare pentru a ajuta bolnavii de coronavirus și Spitalul de Urgență Dâmbovița

ADOPTĂ O FLOARE Targoviste

“În aceste momente încercate este momentul să fim împreună pentru a-i sprijini pe cei aflați în prima linie în lupta contra corona virus COVID-19!”, este îndemnul la acțiune pe care îl lansează asociația TOTUL ESTE POSIBIL în deschiderea campaniei de strângere de fonduri de urgență pentru Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște.

Medicii din unităţile medicale au nevoie de echipament de protecție, soluții dezinfectante și aparatură medicală (paturi electrice, ventilatoare), iar necesarul de articole medicale pentru spitalul din Târgoviște este confirmat periodic de medicii alături de care organizația își desfășoară operațiunea de strângere de fonduri.

Pe lângă contribuțiile de la persoanele fizice, asociația a primit sprijin și de la companii, una dintre firmele care au decis să vină în ajutor fiind un distribuitor de plante și aranjamente florale. International Bloemen a donat asociației de 200 de flori în ghivece cu mesaje motivaționale, să aducă un plus de încredere și pozitivitate în contextul unor zile pline de îngrijorări.

ADOPTĂ O FLOARE Targoviste

A fost decizia TOTUL ESTE POSIBIL să propună campania ADOPTĂ O FLOARE!, o inițiativă prin care târgoviștenii sunt invitați ca în preajma Sărbătorii Floriilor să facă o donație pentru Spitalul Județean, primind o floare drept recunoștință pentru gestul lor nobil. “Mi-am dorit să ajut nu doar cu bani, sponsorizând asociația, ci și cu o donație de 200 de flori pe care le-am oferit organizației fără să intervenim asupra gestionării plantelor.

Am vrut ca pe lângă suma dedicată echipamentelor medicale, să aducem culoare și prospețime în cotidianul mai puțin favorabil pe care cu toții îl resimțim în moduri și intensități diferite”, a precizat Iulian Cazacu, Director General al International Bloemen.

Toate donațiile prezentei campanii se constituie cu normă obligatorie pentru achiziția echipamentelor medicale necesare spitalului în context coronavirus COVID-10, conform listelor primite și actualizate de managerii din spital.

În primele 4 zile de la lansare campaniei ADOPTĂ O FLOARE, 67 de persoane au răspuns apelului lansat de asociația TOTUL ESTE POSIBIL. “Perioada actuală nu este nici pe departe una favorabilă vreunei persoane. Însă putem să ne îmbunătățim starea de spirit prin puterea faptelor bune. O donație făcută fără să aștepți ceva înapoi este ceva minunat. Asemenea unei flori, a face o faptă bună este ceva nobil”, a declarat Irimia Cerasela Mihaela, 27 de ani (Târgoviște), una dintre primele persoane care a răspuns pozitiv apelului lansat de organizația non-profit.

Alte peste 100 de flori își așteaptă donatorii, pentru “adopție” fiind necesară o simplă înscriere: https://bit.ly/ADOPTĂ_O_FLOARE_înscrieri

Donațiile pentru adopția de flori se fac aici:
card: https://bit.ly/FONDUL_DE_URGENȚĂ_TÂRGOVIȘTE
cont bancar: RO36BTRLRONCRT0386479601
Revolut: 0722446352

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.