Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Tarantino: patru filme esențiale, în iulie, la Filmcafé

Reservoir Dogs

Luna aceasta telespectatorii Filmcafé au parte de o surpriză – patru filme esențiale semnate de Quentin Tarantino vor fi difuzate în serile de sâmbătă, de la ora 22:00, și în reluare, pe parcursul săptămânii.

Astfel, Reservoir Dogs – debutul excepțional, ce impunea un stil nou și original în cinematografie – este programat alături de Pulp Fiction – film ce deconstruiește și ridiculizează cu umor negru figuri arhetipale precum Eroul, Gangsterul, Femeia fatală. Selecția de filme marca Tarantino continuă cu From Dusk Till Dawn, ce conține o scenă clasată printre cele mai sexy din istoria cinematografiei. Jackie Brown încheie medalionul de producții ce l-au făcut celebru pe Tarantino, producții difuzate acum pe micul ecran de către Filmcafé.

Profesioniștii crimei/Reservoir Dogs (1992)
Filmul se poate urmări în reluare vineri, 10 iulie, după miezul nopții, de la ora 2:10.

Filmul narează întâmplările sângeroase petrecute în urma unui jaf de diamante eșuat.

Reservoir Dogs

Filmul se bazează pe o idee originală și acțiune imprevizibilă, cu replici acide, umor negru și violență tipică viitoarelor filme ale regizorului Quentin Tarantino.

Șase răufăcători, ce nu se cunosc între ei, sunt angajați de un cap al lumii interlope, Joe Cabot (Lawrence Tierney), cu care plănuiește să realizeze jaful perfect. Chiar de la început își atribuiesc nume false, pentru a nu deveni prea apropiați și să nu se poată identifica între ei.

Astfel, obositul de viață Mr. White (Harvey Keitel), hoțul în devenire Mr. Orange (Tim Roth), violentul Mr. Blonde (Michael Roth), paranoicul nevrotic Mr. Pink (Steve Buscemi) și Mr. Brown (Tarantino) sunt foarte siguri că planul lor va fi încununat de succes. Dar când poliția apare chiar în timpul jafului, membrii grupului sunt cuprinși de panică și într-un schimb de focuri unul dintre cei șase este ucis, iar altul rănit.

Când cei rămași se adună la punctul de întâlnire prestabilit (un depozit), încep să suspecteze că unul dintre ei este polițist sub acoperire.

Pulp Fiction
Se va difuza sâmbătă, 11 iulie, de la ora 22:00 și luni, 13 iulie, de la ora 3:30.

Tarantino reușește să facă antologice personajele din acest film. Personajele sunt: borfaşul filozof (Samuel L. Jackson), care rosteşte un citat din Biblie înainte de a ucide pe cineva doar pentru a se da important, înţelegând citatul abia la finalul filmului.

Pulp Fiction

Apoi este borfaşul fără niciun fel de principii (John Travolta) – care priveşte lumea doar de la nivelul său de percepţie, neîncercând să înţeleagă mai multe despre rostul vieţii. Alt personaj este femeia fatală (Uma Thurman), care vrea să facă în viaţă doar ce doreşte ea, iar toţi ceilalţi trebuie să se plieze după dorinţele ei. După care este luptătorul (Bruce Willis) – care, după atâtea eşecuri ale strămoşilor săi morţi în războaie, încearcă să-şi fenteze destinul şi să fugă cu o sumă mare de bani. În al cincilea rând – mafiotul (Ving Rhames), care-şi iartă duşmanul într-un gest de mărinimie doar pentru că acesta l-a surprins într-o ipostază jenantă; apoi prietenul (Tarantino) – care se trezeşte la uşă cu un amic ce-i aduce acasă un cadavru; apoi doi şmecheri (Roth şi Plummer) care încearcă să jefuiască un restaurant fără să-şi imagineze că acolo ar putea să mănânce nişte criminali înrăiţi şi – nu în ultimul rând – cel care rezolvă probleme (Harvey Kaitel).

De la apusul la răsăritul soarelui/From Dusk Till Dawn (1996)
Se va difuza sâmbătă, 18 iulie, de la ora 22:00

Dupa ce jefuiesc o bancă în Texas, Seth (George Clooney) şi Richard (Quentin Tarantino) iau ostatici un preot şi pe familia lui şi fug în Mexic, unde urmau să se întâlnească cu ceilalţi hoţi.

From Dusk Till Dawn

Ajunşi la locul de întâlnire, cei doi fraţi îşi dau seama că se confruntă cu situaţii şi personaje periculoase şi misterioase. Actriţa mexicană Salma Hayek joacă rolul lui Santanico Pandemonium, principala atracţie de la Titty Twister, ale cărei reprezentaţii seduc, dar aduc şi fiori.

Dansul cu pitonul al lui Hayek şi-a făcut loc pe lista celor mai sexy momente din istoria cinematografului.

Jackie Brown (1997)
Se va difuza sâmbătă, 25 iulie, de la ora 22:00

Jackie Brown (Pam Grier) își suplimentează venitul de însoțitoare de zbor aducând bani murdari în S.U.A. pentru traficantul de arme Ordell Robbie (Samuel L. Jackson). Asta până când un agent special și un polițist din L.A. o prind la aeroport. Ei o obligă să-i ajute să-l prindă pe Ordell dacă nu vrea să ajungă la închisoare.

Jackie Brown

Jackie pune la cale un plan curajos ca să-i asmută pe toți unii împotriva celorlalți. Jackie pare că lucrează cu ambele părți, dar încearcă să-i păcălească și să plece cu jumătate de milion de dolari.

Din distribuția acestui film adaptat de Quentin Tarantino după romanul lui Elmore Leonard mai fac parte Robert Forster, Michael Keaton, Bridget Fonda și Robert DeNiro.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.